Afaceri Poligrafice

J-throne 29 – soluția digitală hibridă de la Komori pentru tipografiile moderne Echipamentul Komori J-throne 29 B2 UV-LED inkjet combină ADN-ul tiparului offset cu eficiența digitală. Instalat la 1Vision în Houston, modelul oferă productivitate ridicată, manipulare fiabilă a colilor și înaltă performanță cu amprentă la sol redusă. Destinat tipografiilor comerciale și celor din industria de packaging, utilajul oferă calitate constantă, exploatare simplificată prin apăsarea pe un singur buton și un avantaj competitiv în producția modernă de print Presiunile asupra tipografiilor comerciale de astăzi cunosc un trend ascendent. Tiraje mai scurte, termene de livrare mai scurte și necesitatea de a menține calitatea constantă pe o gamă largă de aplicații au schimbat modul în care tipografiile evaluează noile tehnologii. Pentru a răspunde acestor provocări, tiparul inkjet a devenit un complement robust al producției offset, oferind viteze crescute, flexibilitate și eficiență operațională la scară largă. Cel mai recent echipament B2 UV-LED inkjet de la Komori, J-throne 29, a fost dezvoltat ținând cont de aceste realități. Recent instalat la 1Vision în Houston, Texas, utilajul reprezintă următoarea etapă în viziunea Komori pe linia producției digitale, construită pe decenii de experiență în proiectarea de maşini offset de înaltă performanță. Tehnologia inkjet le oferă tipografiilor un avantaj competitiv, asigurând calitate constantă în timp, exploatare simplificată și posibilitatea de a produce lucrări cu un consum minim de forță de muncă. J-throne 29 adaugă o dimensiune suplimentară, susținând volume de producție mai mari prin creșterea vitezelor de imprimare și un design orientat către productivitate. ADN-ul offset stimulează performanța digitală Una dintre caracteristicile definitorii ale modelului J-throne 29 este cât de mult se inspiră din tradiția Komori în tiparul offset. De la alimentator până la ieșirea hârtiei, mașina integrează principii de proiectare testate și validate în medii offset cu alimentare în coală şi viteze mari. Alimentatorul este proiectat să asigure o alimentare fiabilă și constantă a unei game largi de suporturi la viteze mari. Spre deosebire de numeroase platforme digitale disponibile în prezent, J-throne 29 utilizează un sistem de alimentare din palet și un ansamblu de cap de alimentare inspirat din utilajele offset Komori în format 1/2 coală. Această abordare permite separarea stabilă a colilor și transportul precis la viteze de producție de până la 6 000 coli/h în modul simplex. Totodată, sistemele de alimentare și de înregistrare reflectă ingineria specifică utilajelor offset. Colile sunt ghidate într-un sistem de transport cu vacuum care asigură o înregistrare precisă înainte de imprimare, ceea ce este un factor esențial pentru menținerea calității și consistenței imaginii pe tiraje mai lungi. 28 | NEWS

RkJQdWJsaXNoZXIy MzM3OTUzMg==