25 de ani de curaj antreprenorial în familia profesioniștilor Disz Tipo

Disz Tipo, producător de ambalaje din carton și elemente din carton stratificat, având sediul în Săcele și folosind materiale 100% reciclabile, a pornit la drum cu o singură mașină Heidelberg Kord și cu David Istvan la cârmă. Antreprenorul brașovean a înțeles încă de la început cum să lucreze cu potențialul oamenilor din jurul său, înconjurându-se de fapt de o familie pe care se poate baza, alături de soția sa, Diana David, un sprijin vital atât din punct de vedere moral cât și faptic încă din 2001. În prezent, Diana David este administratorul firmei Sufitech - primul producător de elemente din carton stratificat de la nivel național - participând activ la dezvoltarea acestui nou domeniu de activitate.

Compania a luat ființă în mod oficial în decembrie 1994, dar activitatea sa a început mai devreme, în martie 1992, odată cu înființarea tipografiei D&H Soft – o asociație cu scop lucrativ întinsă pe 55 de metri pătrați, cu doar trei persoane care lucrau part-time. Ulterior a luat naștere Disz Tipo, care a dus la crearea altor firme valoroase precum Sufitech, în 2005.

Pe data de 16 ianuarie 2020 a avut loc aniversarea celor 25 de ani de activitate, moment sărbătorit alături de clienți, furnizori, angajați, într-un cuvânt prieteni, în cadrul unui eveniment nostalgic – prilej de rememorare a celor mai importante puncte de cotitură din istoria firmei și a destinelor angajaților-cheie.

David Istvan a inaugurat evenimentul printr-o scurtă trecere în revistă a istoricului companiei. Câteva detalii simbolice pe care nu mulți le cunosc cu privire la numele firmei se leagă chiar de atmosfera familială care ne-a bucurat în timpul festivității. Numele de DISZ TIPO provine de la inițialele numelui fiului lui David Istvan, proprietarul afacerii: DAVID ISTVAN SZILAMER. De asemenea, în limba maghiară, Disz înseamnă „podoabă” iar TIPO provine de la „Tipografie” – domeniul de activitate inițial al unei afaceri care a devenit moștenirea specială a tuturor angajaților.

Un moment foarte important în istoricul companiei a fost unirea tuturor firmelor „pui ai lui Disz Tipo” sub brandul Disz Tipo Group în 2018: „Mă gândesc cu mândrie la acele vremuri, am fost poate printre ultimii care au învățat tehnologia clasică, veche a breslei. În anul 2000 am devenit prima tipografie din țară certificată ISO pentru calitate. Au urmat certificările pentru mediu OHSAS în 2006. În anul 1998 am fost incluși pe locul 2 în topul județean al firmelor, iar din 2000 până în prezent am reușit să fim o prezență constantă pe locul 1. În 2005 ne-am extins din nou activitatea prin producția de elemente din carton stratificat, adică tuburi și colțare.”

De-a lungul anilor, Disz Tipo a implementat mai mult de 10 proiecte europene cu valoare totală de peste 3 milioane de euro, iar dezvoltarea a continuat prin construirea de noi hale și achiziționarea de noi utilaje. În 2018, unind toate firmele satelit, a fost creat grupul Disz Tipo – având o prezență remarcabilă pe piața de ambalaje, cu un spațiu de producție și depozitare de peste 8 000 de metri pătrați, 82 de angajați și o cifră de afaceri de peste 3,5 milioane de euro la finalul anului 2019. În cinstea atingerii acestor obiective în cei 25 de ani de activitate susţinută, David Istvan a ținut să mulțumească colectivului Disz Tipo, dedicat și implicat, clienților exigenți, furnizorilor și concurenților: „Nu eram aici fără dumneavoastră”, a precizat acesta.

Prezenți la eveniment au fost și reprezentanți ai oficialităților locale, care au ținut mici discursuri. Virgil Popa, Primar al Municipiului Săcele: „Vă felicit pentru cei 25 de ani de activitate. Știu că ați avut anumite probleme referitoare la spațiu, dar am depășit pe rând toate aceste aspecte și aveți în continuare tot sprijinul meu. Vă urez succes, iar biroul de la primărie vă este deschis oricând”.

Virgil Popa, Primar Municipiul Săcele și David Istvan
Virgil Popa, Primar Municipiul Săcele și David Istvan

 

Silviu Costea, Președinte al Colegiului de Conducere a Camerei de Comerț și Industrie Brașov a oferit o diplomă pentru 25 de ani de activitate și un trofeu. „Felicitări pentru faptul că sunteți de fapt o familie, nu un patron și angajații lui, lucru care se întâmplă foarte rar astăzi. Vă urez mulți ani înainte, dezvoltare continuă și clienți mulțumiți”. Invitații au fost apoi surprinși cu o retrospectivă foto-video, la finalul căreia a fost deschisă șampania aniversară.

Silviu Costea, reprezentant CCI Brașov și David Istvan
Silviu Costea, reprezentant CCI Brașov și David Istvan

 

Reporterii AFP au profitat de ocazie pentru a discuta cu directorul executiv al companiei, Daniela Brătfălean. Aceasta are o vechime de peste 25 de ani în cadrul companiei și a făcut parte din echipa primei firme, D&H Soft, trecând astfel prin toate etapele ierarhice: „Mă gândesc la domnul David ca la un influencer, pentru că a influențat linia de destin a multor persoane, printre care mă număr și eu, care am venit aici în studenție și de atunci mi-am construit o carieră. La fel ca mine mai sunt și alți colegi. Ne-a influențat prin faptul că ne-a făcut să ne dorim să rămânem în acest colectiv. Este un vizionar și a știut să ne angreneze în visul dânsului ca parte activă.” Datele statistice extrem de grăitoare îi sprijină cuvintele în mod categoric: 33% dintre angajați au o vechime de peste 10 ani în cadrul firmei, iar 10% au o vechime de peste 20 de ani.

Specială a fost și prezența celui mai vechi angajat al companiei: cu peste 25 de ani de experiență în cadrul firmei, Zsuzsanna Ionas a început ca tehnoredactor la D&H Soft, apoi a fost montator, operator de copiere xerox și multiprintare digitală, iar după câțiva ani a revenit la sediul Disz Tipo unde a editat și multiplicat cărți. Din 2005 coordonează tipografia, având funcția de director: „Firma este mare, iar echipa este ca o familie. Aici ne-am crescut și copiii, veneam sâmbăta cu ei și lucram.”

Iată cum prezintă David Istvan modul său de mobilizare a angajaților: „La început a fost mai greu pentru ea [Daniela Brătfălean], nu avea curajul să ia decizii. Atunci i-am spus «hai să ne uităm nu la cine ai fost și de unde ai plecat, ci la ce poți să îndeplinești». I-am spus să nu mă mai sune dacă trebuie să ia o decizie și eu sunt plecat. «Ia o decizie și când mă întorc, asumă-ți răspunderea. Fiindcă poți».”

Din planurile de viitor ale firmei Disz Tipo face parte o mutare de anvergură care s-ar putea materializa prin accesarea fondurilor europene, problema lipsei de spațiu fiind una majoră. Din 2015, de la ultimul interviu Disz Tipo în revista Afaceri Poligrafice, situația s-a echilibrat atât de mult încât planurile nu mai includ extinderea pe domenii conexe. David Istvan a precizat că dorește să rămână pe sectoarele unde rezultatele sunt deja de cea mai bună calitate: „Afacerea a crescut anual cu 10%, iar dacă ne mărim targetul cu 30%, nici nu mai doresc altceva. Nu vreau să mă mai dezvolt, ci să ne conservăm la mărimea din prezent. Ne vom axa pe reducerea de costuri, eficientizarea activității, retehnologizare când este cazul, pentru a face față exigențelor din ce în ce mai crescute ale pieții”.

Familia David (Diana, Istvan jr. și Istvan sr.) în mijlocul angajaților
Familia David (Diana, Istvan jr. și Istvan sr.) în mijlocul angajaților

 

La final, David Istvan ne-a precizat: „Toate deciziile au fost ale mele, mi-am luat soarta în mâini și nu pot spune că toate au fost bune, dar consider că atunci când crezi că ai puțină viziune trebuie să ai curaj și foarte multă informație cu care să poți merge înainte. Asta înseamnă curaj antreprenorial.”

Le dorim și noi mult succes și așteptăm să fim invitați și la alte evenimente deosebite din activitatea societății.

Redactia Afaceri Poligrafice

Adaugati un comentariu

Lasă un răspuns

Search this website Type then hit enter to search

Caută în tot websiteul

Mai multe...

Generic selectors
Potrivire exactă
Caută doar în titlu
Caută doar în conținut
Post Type Selectors
ANUNȚURI
COMPANII
EVENIMENTE
Filtrează după categorii
ALTE MODALITATI DE IMPRIMARE & INSCRIPTIONARE
CREATIE & EDITARE & WEB DESIGN
DIVERSE
FINISARE
INTELIGENTA ARTIFICIALA
MARKETING
OPORTUNITATI IN DOMENIU
PACKAGING
POVESTI DE SUCCES
PRODUCTIE PUBLICITARA & SEMNALISTICA & PROMOTIONALE
TIPAR DIGITAL
TIPAR OFFSET
Inchide