Alți patru giganți ai industriei de imprimare își anunță neparticiparea la drupa 2021

Ricoh, Canon, Electronics for Imaging (EFI) și Konica Minolta au confirmat că nu vor mai participa ca expozanți la drupa 2021, organizată în perioada 20-28 aprilie.

Reprezentanții Ricoh au precizat că această decizie nu a fost luată cu ușurință. Eef De Ridder, vicepreședinte al grupului Ricoh Europa, a declarat: „Ricoh a apreciat întotdeauna oportunitățile pe care drupa ni le-a adus de-a lungul anilor. Cu toate acestea am luat decizia dificilă de a ne retrage deoarece sănătatea, siguranța și bunăstarea clienților, a partenerilor și personalului nostru reprezintă prioritatea noastră numărul unu”. În viitorul apropiat, Ricoh urmează să organizeze mai multe evenimente virtuale în cadrul seriei Henkaku Live, care vor pune accent pe imprimarea industrială – „Henkaku” se traduce prin „inovație transformativă”.

Pe de altă parte, Mark Lawn, directorul de comunicare al Canon Europa, a declarat la rândul său: „Este normal să evaluăm frecvent viabilitatea participării noastre la expoziții și evenimente comerciale majore. După o analiză atentă, din cauza incertitudinii continue cauzate de Covid și a atitudinii rezervate pe care oamenii o au cu privire la călătorii, am decis că nu vom participa la drupa 2021. Rămânem în totalitate dedicați industriei tiparului susținând cererile clienților noștri. Este o responsabilitate pe care o luăm foarte în serios”. Același reprezentant Canon a oferit mai multe detalii despre acest subiect pe LinkedIn: „Drupa a reprezentat întotdeauna un eveniment important în agenda noastră și ne-a oferit ocazia de a ne prezenta întreaga gamă de oferte. Planurile noastre de afaceri au trecut prin multe provocări în 2020. Am modificat proiectele și am regândit prioritățile de afaceri și modul în care ne putem conecta cu întreaga comunitate de printing atunci când întâlnirile față în față nu sunt posibile.” Lawn a mai precizat că așteaptă cu entuziasm propunerea organizatorilor pentru varianta virtuală a expoziției drupa. Atât Ricoh cât și Canon trebuiau să expună în Hala 8 din cadrul Messe Düsseldorf.

Un alt reprezentant important al industriei care a decis să nu mai participe la drupa 2021 este și Electronics For Imaging, Inc. (EFI), producător internațional de tehnologie și servicii destinate sectorului de imprimare digitală. Jeff Jacobson, președintele și CEO-ul EFI, a afirmat în cadrul unui comunicat de presă: „Acest târg a fost mereu unul dintre cele mai bine realizate evenimente de acest tip din industria de printing. Așteptăm cu entuziasm viitoarele ediții drupa precum și alte expoziții asemănătoare, după ce vom depăși pandemia actuală.”

Konica Minolta și-a argumentat decizia de neparticipare la drupa 2021 prin faptul că „a expune la orice târg în acest moment nu are niciun sens din cauza situației curente și a incertitudinii de la nivel mondial”. Konica Minolta trebuia să expună în Hala 8b, avându-i ca vecini de stand pe Xerox și Fujifilm – companii care și-au anulat deja participarea. Olaf Lorenz, director general al diviziei de marketing din cadrul Konica Minolta Business Solutions Europa, a declarat: „Prioritatea noastră este întotdeauna să ne asigurăm că toți colegii, clienții precum și familiile noastre sunt în siguranță. În timp ce pandemia de coronavirus continuă să perturbe totul la nivel global, am luat decizia de a ne retrage prezența de la drupa, precum și de la alte evenimente din viitorul apropiat. Drupa a reprezentat întotdeauna una dintre cele mai importante expoziții pentru industria poligrafică. Pentru mine personal, aceasta ar fi fost a cincea prezență la drupa.”

Printre cele mai importante companii care își mențin decizia de participare la drupa 2021 se numără Koenig & Bauer și Landa Digital Printing.

Redactia Afaceri Poligrafice

Adaugati un comentariu

Facebook
Telegram
Skype
WhatsApp
Email
Vizualizari:

Companii promovate in apropiere

Articole Asemanatoare

Anunturi recente

Caută în tot websiteul

Generic selectors
Potrivire exactă
Caută doar în titlu
Caută doar în conținut
ARTICOL
Search in pages
ANUNȚURI
COMPANII
EVENIMENTE
Filtrează după categorii
ALTE MODALITATI DE IMPRIMARE & INSCRIPTIONARE
CREATIE & EDITARE & WEB DESIGN
DIVERSE
FINISARE
INTELIGENTA ARTIFICIALA
MARKETING
OPORTUNITATI IN DOMENIU
PACKAGING
POVESTI DE SUCCES
PRODUCTIE PUBLICITARA & SIGNALISTICA & PROMOTIONALE
TIPAR DIGITAL
TIPAR OFFSET
Inchide