Târgurile se adresează în primul rând cercetătorilor, proiectanților, producătorilor de mașini și furnizorilor de servicii, beneficiarilor și utilizatorilor.
În acest articol vom analiza două expoziții de top pentru industria printului și a ambalajelor, respectiv INPRINT Milano și ALL4PACK Paris care au avut loc la sfârșitul lunii noiembrie.
INPRINT s-a desfășurat în perioada 20 – 22 noiembrie 2018 în cadrul complexului expozițional MiCo Congressi din Milano, Italia, fiind organizată de Mack Brooks Exhibitions. Târgul a creat noi oportunități de afaceri pentru producători și furnizori, care au oferit soluții pentru îmbunătățirea proceselor existente de producție prin introducerea de sisteme digitale revoluționare.
De la prima sa ediție în 2016, INPRINT Milano a adus în prim-plan cele mai importante dezvoltări tehnologice: cerneluri mai calitative, capete de imprimare mai rezistente, programe software capabile să proceseze date cu o viteză mai mare, soluții de imprimare cu jet de cerneală mai performante, potrivite pentru o gamă variată de suprafețe.
Cei 109 expozanți proveniți din 18 țări au venit în întâmpinarea a 2 260 de vizitatori. 70% dintre aceștia au fost din Italia, în timp ce restul de 30% au venit din țări precum Germania, Elveția, Franța, Regatul Unit și Spania. Liderii de piață au adus la Milano cea mai recentă tehnologie pentru cele trei sectoare de imprimare industrială: tipar funcțional, decorativ și print pe ambalaje. Zona amenajată pentru tiparul decorativ a fost de interes pentru 48% dintre vizitatori, urmată de cea pentru tiparul funcțional (45%), imprimarea de ambalaje (34%) și de tiparul 3D (20%).
La MiCo Milano Congressi au fost prezenți și reprezentanții unor companii de top din diverse sectoare industriale: modă și textile – Salvatore Ferragamo, Louis Vuitton, Levi, Geox SpA, Calzedonia, Samsonite, Miroglio Textile, Tucano Urbano Ratti, Swatch Group; decorațiuni interioare – Alfredo Salvadori; ceramică și podele – Marazzi Group; produse de lux – Danor, Luxottica; electronice – BTicino, IBM, Alcatel Lucent, STMicr; automotive – Demmel AG, Magneti Marelli, Sparco, Alcantara, Brembo SpA; software – Google; ambalaje – Ardaghgroup, Procter & Gamble, COCA COLA HBC, Venchi, A. Loacker, F.lli Saclà, Bauli, Luxoro; farmaceutice – Unifarco, Artsana; print – HP, Xerox, Kodak, Durst Phototechnik AG, Atlantic Zeiser.
Printre numeroasele inovații care au fost așteptate cu mult interes s-au numărat cele propuse de Fujifilm, care a prezentat soluții pentru industria textilă precum cerneluri reactive, cerneluri pigmentate și capete de imprimare. DEVStudio s-a concentrat pe conceptul de sustenabilitate, oferind soluția software DEV ColorSuite pentru imprimarea digitală și gestionarea culorilor, care permite reducerea drastică a consumului de cerneală în timpul imprimării cu până la 90%. Cei de la Epson au expus imprimantele de format mare din seria SureColor, care oferă rezultate excelente în ceea ce privește precizia, calitatea, eficiența și productivitatea. Mimaki a prezentat o gamă variată de soluții industriale de decupare și imprimare, inclusiv o imprimantă color 3D pentru realizarea de prototipuri, în timp ce Sakurai a prezentat Maestro MF80VII Smart Textile, un utilaj complet automatizat și echipat cu senzorul optic revoluționar OSA.
Expoziția a fost completată de un program amplu de seminarii și conferințe sponsorizate de Xaar: 518 profesioniști au participat la cele 72 de sesiuni susținute de vorbitori internaționali în cele trei zile ale evenimentului.
Cea de-a treia ediție a expoziției INPRINT Milano va avea loc la MiCo Milano Congressi în perioada 24-26 noiembrie 2020. Companii de top precum Ricoh, Roland DG, Fujifilm, Agfa, Inx Digital și Siegwerk și-au confirmat deja participarea.
A doua expoziție care s-a desfășurat la sfârșitul lunii trecute, mai precis între 26 și 29 noiembrie 2018, a fost ALL4PACK Paris. La târgul organizat de Comexposium la Nord Villepinte Exhibition Center din Paris, Franța au participat 1 350 de profesioniști din industria de ambalaje și intralogistică.
Un punct de maxim interes al expoziției de anul acesta a fost standul MGI, unde au fost prezentate trei produse importante pentru segmentele de imprimare și înnobilare digitală, respectiv AlphaJET, JETvarnish 3D Web Color+ și JETvarnish 3D Evolution.
AlphaJET este o presă digitală inkjet UV cu alimentare în coală de format B1, ce îmbină puterea de producţie şi creativitatea vizuală a artelor grafice cu ştiinţa în imprimarea industrială a electronicelor, pentru a crea o soluţie pentru pieţele de producţie digitală a ambalajelor şi etichetetelor. Acesta utilizează cea mai nouă tehnologie MGI cu jet de cerneală, pentru a produce până la 8 culori UV. AlphaJET dispune de o varietate de configuraţii opţionale și poate aplica lăcuire selectivă UV, 2D/3D, precum şi efecte speciale realizate cu folio la cald. De asemenea, oferă o soluție dedicată implementării aplicațiilor care vizează circuitele electronice imprimate, cum ar fi antenele RFID. Performanța echipamentului a marcat debutul unui nou parteneriat între MGI și Memjet, lider mondial în dezvoltarea capetelor digitale de imprimare inkjet, cerneală și tehnologie modulară. Astfel, AlphaJET utilizează noua cerneală, modulele și capetele de imprimare Memjet DuraLink pentru printarea color la o rezoluție de 1600 dpi. Tehnologia încorporată le permite utilizatorilor AlphaJET atât imprimarea cât și înnobilarea hârtiei, cartonului ondulat, plasticului și substraturilor sintetice de format B1 – 707 x 1000 mm – cu o viteză de 1800 coli/oră.
JETvarnish 3D Web Color+ este o presă cu imprimare din rolă, care integrează imprimarea de înaltă definiție în 4 culori, înnobilarea și finisajul, fiind creată în special pentru piața de etichete și carton pliabil. Echipamentul include imprimarea cu toner 4C, imprimarea cu jet de cerneală în relief, lăcuirea selectivă și aplicarea de folio la cald, totul în format digital cu personalizare, tăiere și rebobinare. JETvarnish 3D Web Color+ permite configurarea aplicațiilor pe o varietate de substraturi, de la hârtie la carton sintetic și ușor. Viteza de producție pentru 4C și înnobilarea cu lac și folie este între 10 și 20 m/min pe o lățime a rolei de 330 mm, în timp ce viteza fără imprimare 4C poate fi de până la 42 m/min pe o lățime a rolei de până la 420 mm. Tehnologia tonerului digital este brevetată de Konica Minolta, partener și acționar MGI.
JETvarnish 3D Evolution este un echipament digital modular cu alimentare în coală și dimensiune scalabilă până la formatul B1, cu o viteză de producție de peste 4 000 de coli B2 – 500 x 707 mm – pe oră. Furnizorii de servicii de imprimare și convertorii au acum posibilitatea de a realiza tiraje complet personalizate, iar fiecare lucrare finisată prin intermediul sistemului MGI JETvarnish 3D Evolution poate crea o îmbinare unică de imagini decorate digital și text utilizând lăcuire selectivă, efecte 3D și folio digital printr-o singură trecere. Echipamentul încorporează un sistem revoluționar bazat pe inteligență artificială pentru alinierea colii, curățarea automată a capetelor de imprimare, stivuirea pe paleți și sistemele de alimentare.
Organizatorii expoziției ALL4PACK Paris îi invită pe toți cei interesați să li se alăture la următoarea ediție, care va avea loc între 23 și 26 noiembrie 2020 la Nord Villepinte Exhibition Center din Paris, Franța.