Ionescu, Elena și Poenaru
Evenimentul a fost sponsorizat de Mimaki – suporter Platinum, producător de top la nivel internațional de imprimante cu jet de cerneală, Rubin 2000 – suporter Gold, distribuitor de echipamente laser – și Faber-Castell, cel mai mare producător de creioane din lume, cu o tradiție îndelungată care datează din 1761. Pe lângă cei trei sponsori principali s-au numărat și o serie de parteneri din domenii adiacente.
„ARTEBIZ prezintă, convinge și demonstrează că se pot face afaceri rentabile utilizând tehnologiile avansate ale tiparului digital și gravurii laser, pornind de la desenele realizate în creion sau tuș”, ne-a declarat Marius Buiculescu, Atip Design, organizatorul evenimentului. „Proiectul este mai mult decât o expoziție de artă, e practic o acțiune culturală cu o componentă didactică. Am interacționat cu studenți care sunt în ani terminali la arhitectură de interior, design de produs și Facultatea de Arte Plastice, secția Grafică. Acești studenți au putut vedea cum arată utilajele de ultimă generație și modul în care se poate face un business cu talentul artistului și tehnologia care stă la baza echipamentului. Am realizat astfel o colaborare cu un artist care a schițat lucrarea, ce mai apoi a fost scanată, printată sau gravată pe suport rigid”.
Expoziția a prezentat 26 de lucrări realizate de artistul Bogdan Calciu. Fiecare lucrare a fost așezată pe câte un șevalet și a avut atașată fișa tehnică, aceasta conținând etapele de execuție, tehnicile, materialele și echipamentele utilizate.
O parte dintre lucrările expuse au fost printate cu echipamentul Mimaki UJF 7151plus – distribuit de Geko – care este un printer digital cu tehnologie UV. Imprimarea digitală este o tehnică de printare care, spre deosebire de tiparul offset, nu utilizează plăci pentru a transfera informația către mașina de tipar ci fișiere electronice. Este o opțiune excelentă pentru imprimarea la cerere și oferă o paletă mai largă de opțiuni în ceea ce privește tipul de substrat ce poate fi utilizat. Mimaki UJF 7151plus dispune de 6 capete de imprimare ce oferă o calitate excepțională printului, la o rezoluție de până la 1 200 dpi. Imprimarea se poate face direct pe substraturi de până la 153 mm grosime, cu o dimensiune de până la 710×510 mm și o greutate de maxim 10 kg. Echipamentul este alegerea ideală pentru imprimarea de produse promoționale, huse pentru telefoane, inscripționări pe diverse tipuri de ambalaje. Detalii privind produsele comercializate de Geko se găsesc pe site-ul www.geko.ro
Stilul lucrărilor printate – la fel ca în cazul celor gravate – este sketching, adică pornit din tuș, peniță, creion. Suportul imită pânza canvas, fiind ușor de transportat și fixat pe perete. Lucrările nu mai necesită rame și sunt înnobilate cu lac UV.
Lucrările realizate de Bogdan Calciu cu ajutorul echipamentului de la Mimaki sunt:
- Ionescu, Elena, Poenaru, Ioana, Cristi, Vlad – toate portrete;
- Palatul Cantacuzino de pe Calea Victoriei din București, construit în 1903 în stilul baroc francez al epocii Ludovic al XVI-lea;
- Palatul Kretzulescu, amplasat lângă parcul Cișmigiu din București, construit la începutul secolului al XX-lea în stilul Renașterii franceze cu influențe baroce;
- Castelul Faber Castell din Stein, Germania, construit între 1903 și 1906 în stil romantic și care a aparținut familiei Faber-Castell;
- Poarta Cetății Alba Iulia, construită în perioada 1715-1728 sub forma unui arc de triumf având fațada exterioară decorată cu elemente din arhitectura greacă;
- Casa Ion Creangă din Humulești, care datează din 1833 și se află pe Lista Monumentelor Istorice din judetul Neamț din anul 2004;
- Casă Vâlceană care este parte a Muzeului Satului din Bujoreni;
- Palatul CEC de pe Calea Victoriei din București, terminat în anul 1900 și construit în stil eclectic, cu elemente specifice din arhitectura franceză de la sfârșitul secolului XIX;
- Biserica Stavropoleos din București, înălțată în 1724 și care aparține stilistic epocii brâncovenești, denumirea provenind din termenul grecesc „Stavropolis” care înseamnă ” Orașul Crucii”;
- Mănăstirea Voroneț din Suceava, ridicată în 1488 la dorința lui Ștefan cel Mare în doar 3 luni și 3 săptămâni, unul dintre puținele monumente religioase care își păstrează în mare măsură forma inițială;
- Cetatea Sighișoara, care a fost fondată în secolul al XII-lea de către sași, sistemul de apărare fiind construit 3 secole mai târziu. Din cele 14 turnuri care alcătuiau acest sistem de apărare, astăzi mai stau în picioare doar 9 – cel mai cunoscut fiind ceasul cu turn care este decorat cu figurine în stil baroc, ce arată momentul zilei și ziua săptămânii.
„Am avut 2 categorii de vizitatori: cei care sunt deja în business, sunt deja artiști și cărora le-am propus să nu-și vândă doar lucrarea originală cu 1 000 de euro, ci și copia cu 100 de euro, deoarece poate o să vândă 100 de bucăți cu 100 de euro în loc să vândă una singură cu 1000 de euro. Și asta într-un timp relativ scurt de producție, fiindcă trăim vremuri în care toată lumea vrea să vadă ceva realizat foarte repede”, a adăugat Marius Buiculescu. „Cealaltă categorie de vizitatori este cea a tinerilor care poate nu își permit să investească într-un astfel de atelier. Însă acesta nu trebuie să fie un impediment pentru ei, fiindcă suntem noi pe piață. Avem utilajele, însă nu avem talentul lor.”
Lazăr Panov, Manager General Geko, Master Dealer Mimaki pentru România, Bulgaria și Moldova, a completat: „Vizitatorii au fost oamenii cu viziune, inițiativă sau pur și simplu curaj. Printre aceștia s-au numărat evident și studenții la arte grafice, care pot beneficia de programele de finanțare Start-Up Nation pentru a demara foarte rapid un business nou. De asemenea, pot colabora cu cei care dețin deja echipamente Mimaki pentru a crea lucrări asemănătoare cu cele expuse la ARTEBIZ.”