Mihai Eminescu, poetul national al Romaniei si totodata cel mai mare poet roman, s-a nascut in data de 15 ianuarie 1850 la Botosani, fiind al saptelea din cei 11 copii ai caminarului Gheorghe Eminovici, provenit dintr-o familie de tarani romani din nordul Moldovei si al Ralucai Eminovici, fiica de stolnic din Joldesti.
Raluca Eminovici, (1816-1876),
mama poetului
Mihai Eminescu si-a petrecut copilaria la Botosani si la Ipotesti, in casa parinteasca si prin imprejurimi, intr-o totala libertate de miscare si de contact cu oamenii si cu natura. Intre anii 1858 si 1866, urmeaza cu intermitente scoala la Cernauti. Termina clasa a IV-a, clasificat al cincilea din 82 de elevi dupa care face doua clase de gimnaziu. Paraseste scoala in 1863, revine ca privatist in 1865 si pleaca din nou in 1866.
Intre timp, e angajat ca functionar la diverse institutii din Botosani (la tribunal si primarie) sau pribegeste cu trupa Tardini-Vladicescu. 1866 este anul primelor manifestari literare ale lui Eminescu. In ianuarie moare profesorul de limba romana Aron Pumnul si elevii scot o brosura, „Lacramioarele invataceilor gimnazisti”, in care apare si poezia „La mormantul lui Aron Pumnul”, semnata M. Eminovici. La 25 februarie (9 martie pe stil nou) debuteaza in revista „Familia”, din Pesta, a lui Iosif Vulcan, cu poezia „De-as avea”. Iosif Vulcan ii schimba numele in Mihai Eminescu, adoptat apoi de poet si, mai tirziu, si de alti membri ai familiei sale. In acelasi an ii mai apar in „Familia” inca 5 poezii.
Din 1866 pina in 1869, pribegeste pe traseul Cernauti-Blaj-Sibiu-Giurgiu-Bucuresti. De fapt, sunt ani de cunoastere prin contact direct a poporului, a limbii, a obiceiurilor si a realitatilor romanesti. A intentionat sa-si continue studiile, dar nu-si realizeaza proiectul. Ajunge sufleor si copist de roluri in trupa lui Iorgu Caragiali apoi sufleor si copist la Teatrul National unde il cunoaste pe I. L. Caragiale. Continua sa publice in „Familia”, scrie poezii, drame (Mira), fragmente de roman, „Geniu pustiu”, ramase in manuscris; face traduceri din germana.
Intre 1869 si 1862 este student la Viena. Urmeaza ca auditor extraordinar Facultatea de Filozofie si Drept, dar audiaza si cursuri de la alte facultati. Activeaza in randul societatilor studentesti, se imprieteneste cu Ioan Slavici; o cunoaste la Viena pe Veronica Micle; incepe colaborarea la „Convorbiri Literare”; debuteaza ca publicist in ziarul „Albina” din Pesta.
Veronica Micle (1850-1889)
Intre 1872 si 1874 este student la Berlin. Junimea ii acorda o bursa cu conditia sa-si ia doctoratul in filozofie. Urmeaza cu regularitate doua semestre, dar nu se prezinta la examene.
Se intoarce in tara, traind la Iasi intre 1874-1877. E director al Bibliotecii Centrale, profesor suplinitor, revizor scolar pentru judetele Iasi si Vaslui, redactor la ziarul „Curierul de Iasi “. Continua sa publice in „Convorbiri Literare”. Devine bun prieten cu Ion Creanga pe care il prezinta la Junimea. Situatia lui materiala este nesigura; are necazuri in familie; este indragostit de Veronica Micle.
In 1877 se muta la Bucuresti, unde pana in 1883 este redactor, apoi redactor-sef la ziarul „Timpul“. Desfasoara o activitate publicistica exceptionala; tot aici insa, i se ruineaza sanatatea. In aceasta perioada scrie marile lui poeme (Scrisorile, Luceafarul etc.).
In iunie 1883, surmenat, poetul se imbolnaveste grav, fiind internat la spitalul doctorului Sutu, apoi la un institut pe langa Viena. In decembrie ii apare volumul „Poezii” , cu o prefata si cu texte selectate de Titu Maiorescu (e singurul volum tiparit in timpul vietii lui Eminescu). Unele surse pun la indoiala boala lui Eminescu si vin si cu argumente in acest sens.
Titu Maiorescu (1840-1917)
In anii 1883-1889 Eminescu scrie foarte putin sau practic deloc.
Mihai Eminescu se stinge din viata in conditii dubioase si interpretate diferit in mai multe surse la 15 iunie 1889 (15 iunie, in zori – ora 3) in casa de sanatate a doctorului Sutu. E inmormantat la Bucuresti, in cimitirul Bellu; sicriul e dus pe umeri de patru elevi de la Scoala Normala de Institutori.
Mostenirea lasata de Mihai Eminescu depaseste cu mult granitele literaturii beletristice. Poet, jurnalist, ganditor si spirit vizionar, Eminescu ramane o constiinta fundamentala a culturii romane, un reper de profunzime intelectuala si sensibilitate artistica. Opera sa a modelat limba romana moderna, i-a largit orizonturile expresive si a fixat standarde estetice care continua sa inspire generatii intregi.
Dincolo de poezie, reflectiile sale filosofice, publicistica lucida si preocuparile pentru istorie, economie si identitate nationala contureaza imaginea unui intelectual complet, a carui gandire a anticipat teme si framantari ce raman actuale si astazi. Unic prin forta expresiei si prin adancimea ideilor, Eminescu nu este doar „poetul national”, ci una dintre cele mai puternice voci ale culturii romane. In acest sens, Eminescu nu apartine doar trecutului, ci continua sa fie un prezent viu al spiritului romanesc – o sursa de reflectie, de inspiratie si de continuitate culturala.
In semn de recunoastere a rolului fundamental pe care Mihai Eminescu l-a avut in formarea si afirmarea culturii romane moderne, ziua de 15 ianuarie, data nasterii sale, a fost declarata oficial Ziua Culturii Nationale. Aceasta sarbatoare a fost instituita prin Legea nr. 238/2010, ca un omagiu adus creatiei eminesciene si, totodata, ca un prilej de celebrare a culturii romanesti in ansamblul ei. Astfel, memoria lui Mihai Eminescu ramane legata nu doar de opera sa literara si intelectuala, ci si de un reper simbolic anual, care reafirma continuitatea si valoarea patrimoniului cultural romanesc.
