METPACK 2026 a stabilit un nou record, reunind la Messe Essen peste 7.000 de vizitatori și mai mult de 350 de expozanți din 32 de țări, într-o ediție caracterizată de un nivel ridicat de internaționalizare și de un interes puternic pentru soluții inovatoare. 81% dintre vizitatori au venit din afara Germaniei, iar Italia, Marea Britanie și SUA s-au aflat în topul țărilor de proveniență. Evenimentul a evidențiat principalele direcții de dezvoltare ale industriei ambalajelor metalice: sustenabilitate, economie de resurse, eficiență energetică, automatizare, digitalizare și utilizarea inteligenței artificiale pentru controlul calității și optimizarea producției.
Interesul comercial a fost, de asemenea, ridicat: 87% dintre vizitatori au o influență directă asupra deciziilor de achiziție, 23% au declarat că au plasat comenzi în timpul târgului, iar alți 21% au în vedere investiții ulterioare. În paralel, soluțiile premiate la METPACK Innovation Awards au demonstrat că sustenabilitatea și eficiența industrială devin tot mai strâns legate, de la reducerea emisiilor și a consumului de energie până la automatizarea controlului și utilizarea AI. Următoarea ediție METPACK va avea loc în mai 2029, la Messe Essen.
Desi imprimarea digitala pe metal inca se afla intr-o etapa de dezvoltare comparativ cu alte segmente ale industriei ambalajelor, tehnologiile prezentate la Targ demonstreaza un interes tot mai mare pentru productia de tiraje scurte, personalizare si reducerea timpilor de livrare. Noile sisteme exploreaza posibilitati precum imprimarea direct pe recipiente de forme variate, calitati ridicate de reproducere a imaginii si integrarea unor functii avansate de automatizare si control al procesului.
Ca si in restul industriei imprimarii pentru ambalaje, imprimarea digitala reprezinta un subiect intens dezbatut. Totusi, spre deosebire de alte segmente ale pietei, in domeniul decorarii ambalajelor metalice aceasta tehnologie este inca departe de o adoptare pe scara larga. Specialistii din industrie subliniaza ca acest sector ramane unul mai conservator, iar imprimarea offset continua sa fie considerata etalonul in materie de calitate si eficienta pentru multe aplicatii.
Este neobisnuit ca reprezentantii unui producator sa recunoasca faptul ca o tehnologie pe care o promoveaza nu atinge inca nivelul unei solutii consacrate, insa aceasta pare sa fie situatia actuala in segmentul decorarii ambalajelor metalice. Cu toate acestea, majoritatea mostrelor realizate prin imprimare digitala prezentate la eveniment au demonstrat o calitate foarte buna, confirmand progresul rapid al acestei tehnologii.
Se contureaza o tendinta tot mai evidenta catre tehnologia direct-pe-contur (Direct-to-Shape, DtS). Doi producatori – Koenig & Bauer si Polytype – au prezentat informatii despre noi prototipuri de echipamente DtS destinate imprimarii directe pe doze metalice, desi niciunul dintre acestea nu a fost expus in cadrul targului. In ambele cazuri, este vorba despre sisteme adaptate din imprimante Direct-to-Shape deja existente, proiectate initial pentru imprimarea pe alte tipuri de substraturi. Reprezentantii celor doua companii incearca, in aceasta etapa, sa evalueze interesul pe care piata l-ar putea manifesta pentru aceste noi solutii.
Modelul prezentat de Koenig & Bauer poarta denumirea MetJet Shape si este cel mai nou membru al gamei de echipamente digitale pentru imprimarea pe metal MetJet. Damian Pollock, coordonatorul echipei de management al produselor din cadrul Koenig & Bauer MetalPrint, a declarat: „Este pentru prima data cand vorbim public despre acest proiect, deoarece dorim sa evaluam interesul clientilor. Pana in acest moment, reactiile primite sunt pozitive, astfel ca este foarte probabil sa continuam dezvoltarea acestui produs.”

Damian Pollock, coordonator al echipei de management
al produselor din cadrul Koenig & Bauer MetalPrint
Potrivit lui Pollock, principala piata tinta este reprezentata de producatorii de doze metalice din trei piese, care au nevoie de termene de livrare extrem de scurte si de o calitate digitala deosebit de ridicata. Sistemul este conceput pentru imprimarea directa pe recipiente metalice neimprimate si poate procesa atat recipiente cu forma dreptunghiulara, cat si doze standard din trei piese, cu conditia ca acestea sa fie tratate in prealabil cu un strat de primer.
Modelul MetJet Shape a fost dezvoltat pornind de la un echipament destinat imprimarii pe recipiente din sticla utilizat in industria sticlelor pentru parfumuri si bauturi spirtoase premium, segment in care Koenig & Bauer are deja aproximativ 150 de instalari la nivel mondial. Utilajul este construit in jurul unui sistem de transport de tip carusel. Recipientele metalice sunt introduse in pozitie verticala pe o banda transportoare, dupa care sunt preluate de cleme de prindere care le deplaseaza prin rotatie catre diferitele statii de imprimare.
Echipamentul standard include 18 statii, dintre care patru sunt dedicate imprimarii in culori, iar celelalte indeplinesc functii precum pretratarea suprafetei, detectarea cordonului de sudura cu ajutorul camerelor video, uscarea, embosarea, aplicarea stratului de acoperire si inspectia finala a calitatii cu ajutorul unei camere de verificare. In functie de cerintele beneficiarului, pot fi adaugate si alte statii. De asemenea, configuratia standard este prevazuta cu patru culori, insa sistemul poate fi echipat cu pana la sapte culori. Echipamentul utilizeaza cerneluri UV, insa Koenig & Bauer lucreaza la dezvoltarea unei variante cu polimerizare UV LED.
Echipamentul utilizeaza capete de imprimare Xaar cu o rezolutie maxima de 360 dpi, desi calitatea imprimarii observata pe mostrele prezentate la MetPack este considerabil mai buna decat ar sugera aceasta valoare. De asemenea, sistemul poate realiza efecte tactile, menite sa evidentieze anumite elemente grafice ale designului fiecarei doze.
Capetele de imprimare sunt fixe, insa pot fi inclinate pentru a compensa suprafetele curbe. Astfel, imprimarea poate fi realizata si pe gatul dozei, insa acest lucru depinde de gradul de curbura al acestei zone. Damian Pollock precizeaza: „Exista insa un punct dincolo de care, daca panta devine prea accentuata, in imprimare incep sa apara linii vizibile. Principalul avantaj al acestei solutii este reducerea semnificativa a timpului de livrare. In mod obisnuit, imprimarea si procesarea unei doze metalice dureaza intre patru si sase saptamani, insa noi putem imprima la cerere (on-demand).”
Productivitatea echipamentului depinde, desigur, de dimensiunea si forma recipientului, insa viteza de productie este estimata la aproximativ 100 de recipiente pe minut.
Koenig & Bauer are deja in portofoliu doua echipamente inkjet pentru imprimarea pe metal, desi la MetPack acestea au fost prezentate doar sub forma unor modele demonstrative de mici dimensiuni. MetJet One este o imprimanta cu tehnologie multi-pass, bazata pe un carucior de scanare (scanning printhead), capabila sa imprime pana la 400 de coli pe ora. Pana in prezent, Koenig & Bauer a livrat un singur astfel de echipament catre un client din Statele Unite.

Modelul MetJet One de la Koenig & Bauer
Un alt echipament din aceasta gama este MetJet Pro, o imprimanta de tip single-pass, capabila sa imprime cu viteze de pana la 2.500 de coli pe ora. Pana in prezent, un singur astfel de echipament a fost instalat, la un beneficiar din Italia. Intre cele doua modele, utilizatorii pot opta fie pentru calitatea superioara a imprimarii oferita de MetJet One, fie pentru viteza mai mare de productie a modelului MetJet Pro. Ambele echipamente sunt echipate cu capete de imprimare Ricoh si utilizeaza cerneluri fotopolimerizabile cu tehnologie UV LED.
Principala noutate prezentata de Koenig & Bauer la MetPack a fost noul model Metal Coater 484, care inlocuieste modelul anterior 483. Olga Martin, Manager de Produs, a declarat: „Modelul 484 este cel mai automatizat echipament de acoperire pe care l-am dezvoltat pana acum. Dispune de functionalitati complet noi, inclusiv de un sistem automat de spalare. Am reproiectat complet liniile noastre, echipandu-le cu componente electrice noi, un sistem de comanda modernizat si o solutie de management al datelor de productie capabila sa configureze automat toate reglajele rolelor, setarile alimentatorului si ale intregii linii de productie, nu doar ale masinii de aplicare a stratului de acoperire.”

Modelul Metal Coater 484 de la Koenig & Bauer
Koenig & Bauer a profitat de participarea la MetPack pentru a obtine feedback din partea clientilor privind noul echipament, lansarea sa pe piata europeana fiind planificata pentru inceputul anului 2027.
Solutia propusa de Polytype este DigiCan, un echipament dezvoltat pornind de la modelul DigiTube, conceput initial pentru imprimarea pe tuburi din plastic. DigiCan este destinat pietei de bauturi si poate imprima direct pe doze metalice neimprimate cu un diametru de pana la 66 mm si o inaltime de pana la 180 mm. Sistemul imprima in configuratia CMYK + alb, existand si posibilitatea extinderii gamei de culori prin adaugarea canalelor portocaliu, violet si verde. De asemenea, dispune de un canal suplimentar pentru aplicarea unui lac de supraimprimare. In functie de dimensiunea recipientului si de configuratia echipamentului, DigiCan poate produce pana la 120 de doze pe minut.
Polytype nu a dezvaluit producatorul capetelor de imprimare utilizate, precizand doar ca sistemul ofera o rezolutie de 600 dpi. Echipamentul utilizeaza cerneluri cu polimerizare UV LED, compania colaborand in prezent cu mai multi furnizori de cerneluri. Sistemul imprima pe suprafata cilindrica a dozei si poate extinde imprimarea si pe o portiune a gatului dozei, in functie de gradul de curbura al acestei zone. Compania continua dezvoltarea acestei capacitati, insa rezultatele depind de forma de unda a capetelor de imprimare si, implicit, de tipul de cerneala folosit.
Alte doua echipamente Direct-to-Shape (DtS) destinate imprimarii directe pe doze metalice au putut fi admirate la MetPack. Unul dintre acestea, CanJet, a fost expus la standul Sun Chemical. Echipamentul este dezvoltat si exploatat de CMA Imaging, companie specializata in solutii de management al culorii pentru industria decorarii ambalajelor metalice. In mod firesc, sistemul utiliza cerneluri UV produse de Sun Chemical.

Modelul CanJet prezentat la Târg la standul Sun Chemical
Echipamentul este dotat cu capete de imprimare Ricoh Gen6, capabile sa realizeze o rezolutie de pana la 960 × 1200 dpi. Sistemul dispune de zece canale de imprimare, dintre care unul pentru alb, unul pentru primer, precum si opt canale de culoare. Pe langa culorile de baza CMYK, sistemul utilizeaza si canale suplimentare pentru cyan deschis (Light Cyan), magenta deschis (Light Magenta), portocaliu si albastru.
Comparativ cu celelalte echipamente prezentate, CanJet este o solutie mai compacta si cu o productivitate mai redusa, fiind destinata in principal realizarii probelor de culoare si prototipurilor sau seriilor foarte mici de mostre, mai degraba decat productiei propriu-zise.
Celalalt echipament Direct-to-Shape (DtS) a fost prezentat de Hinterkopf, care a expus modelul D240, pozitionat in segmentul de gama medie. Acesta este disponibil si in alte doua variante, una de dimensiuni mai mici si alta de dimensiuni mai mari. Echipamentul poate imprima pe o gama variata de substraturi, cum ar fi plastic, sticla si metal. Modelul de baza a fost lansat in urma cu aproximativ 12 ani, insa a beneficiat de actualizari si imbunatatiri succesive pentru a ramane competitiv.

Modelul D240 de la Hinterkopf prezentat la Târg
Astfel, D240 poate imprima in CMYK + alb, avand totodata posibilitatea de a aplica lac si culori speciale (spot colors). Echipamentul este prevazut cu 32 de mandrine si poate procesa recipiente cu un diametru de pana la 74 mm si o inaltime de pana la 240 mm. Echipamentul imprima exclusiv pe corpul cilindric al dozei, iar operatia de ingustare a partii superioare (necking), atunci cand este necesara, se efectueaza dupa imprimare. Productivitatea poate ajunge la 240 de doze pe minut, echipamentul fiind destinat in principal productiei generale de tiraje scurte.









