ARSIT&D lansează înscrierile pentru webinarul gratuit „Gestiunea de culoare”

Asociația Română de Serigrafie, Imprimare Tampografică și Digitală (ARSIT&D), organizație non-guvernamentală de tip profesional în domeniul poligrafiei, afiliată FESPA (federația asociațiilor naționale de profil), lansează înscrierile de participare la webinarul gratuit „Gestiunea de culoare”, ce va avea loc în zilele de 10 și 11 decembrie 2020, orele 11-13

Evenimentul va fi realizat sub formă de sesiuni interactive pe platforma Zoom susținute de către Marcel Eremia, manager AME design, cu o experiență de peste 25 de ani în domeniul tiparului (serigrafie, tampografie, offset, tipar digital și fotografic).

Acest eveniment gratuit se adresează atât celor care lucrează cu imaginea sub diferitele ei forme (pe monitor, în format web sau imaginea tipărită pe echipamentul propriu/de către alt furnizor), cât și fotografilor, creatorilor și consumatorilor de imagine. Webinarul se va dovedi util în special începătorilor acestui domeniu sau celor care dețin o bază de cunoștințe despre gestionarea culorilor și consideră că pot beneficia de o aprofundare a subiectului.

Evenimentul interactiv va fi structurat sub formă de două sesiuni a câte două ore fiecare și va detalia, printre altele, și cele mai des întâlnite probleme precum: diferențele de culoare dintre materialul tipărit și modul în care poate fi văzută imaginea pe un ecran, diferențele de culoare în funcție de condițiile de mediu (lumina de birou vs. cea din alt ambient), virarea griurilor în cazul imprimării în proces color a imaginilor alb-negru etc.

Webinarul „Gestiunea de culoare” va fi împărțit pe următoarele trei segmente: teorie, practică și pregătirea fișierelor pentru imprimare. Partea de teorie va aborda noțiuni de bază precum spațiile de culoare, de referință și standard, subiectul profilelor de culoare sau fenomenul metamerismului.

Segmentul practic al evenimentului îi va ajuta pe participanți să înțeleagă de ce și unde este necesară/cum se aplică gestiunea de culoare, abordând și teme precum tipuri de conversii/calibrări, rezolvarea caracteristicii neliniare a echipamentelor, calibrarea echipamentului de imprimare, sistemul de iluminare etc.

Neliniaritate accentuată în zona de tonuri deschise
Neliniaritate accentuată în zona de tonuri deschise

 

Neliniaritate accentuată în zona de tonuri închise
Neliniaritate accentuată în zona de tonuri închise

 

Liniaritate pe întreg domeniul de tonuri redate
Liniaritate pe întreg domeniul de tonuri redate

 

Al treilea segment al evenimentului virtual îi va ajuta pe participanți să folosească în mod corect noțiunile de dpi, ppi, pixel, punct de tipar, să afle mai multe informații despre pregătirea fișierelor pentru web sau print luând în considerare gama dinamică, distribuția tonurilor și numărul de biți pe care se face procesarea. Printre alte teme abordate în această ultimă parte a webinarului amintim și: gestiunea culorii în Photoshop, conversiile cele mai des folosite – relative colorimetric sau perceptual, diferențele între tehnologiile de imprimare, controlul culorilor, al detaliilor şi rezoluţiei finale.

Îi invităm pe cei interesați să se înscrie completând formularul AICI, până la data de 8 decembrie 2020, inclusiv.

”Gestiunea de culoare în domeniul prelucrării imaginii și a imprimării ei este esențială pentru relația beneficiar–furnizor, o relație în care ambele părți au câte un rol esențial. Unul de înțelegere a procesului pentru a lua o decizie și altul de respectare a normelor impuse pentru controlul întregului lanț. Prin acest webinar voi încerca să abordez procesul cât mai pragmatic, din perspectiva ambelor roluri, fără a intra în complexitatea teoretică și câteodată anostă a acestui proces. Sunt sigur că fiecare participant va rămâne cu ceva benefic de la acest eveniment, indiferent de domeniul din care face parte, fie că este un furnizor de print, de imagine sau este doar un consumator al acestor servicii. Experiența prin care am trecut de-a lungul anilor, având la dispoziție cel mai performant sistem de imprimare de mari dimensiuni și o bază de clienți dintre cei mai exigenți, cu siguranță mi-a fost extrem de utilă pentru a înțelege mai bine nevoile dar și așteptările care trebuie corect setate pentru ca procesul să fie cât mai bine controlat”Marcel Eremia, manager AME design.

Redactia Afaceri Poligrafice

Adaugati un comentariu

Lasă un răspuns

Search this website Type then hit enter to search

Caută în tot websiteul

Mai multe...

Generic selectors
Potrivire exactă
Caută doar în titlu
Caută doar în conținut
Post Type Selectors
ANUNȚURI
COMPANII
EVENIMENTE
Filtrează după categorii
ALTE MODALITATI DE IMPRIMARE & INSCRIPTIONARE
CREATIE & EDITARE & WEB DESIGN
DIVERSE
FINISARE
INTELIGENTA ARTIFICIALA
MARKETING
OPORTUNITATI IN DOMENIU
PACKAGING
POVESTI DE SUCCES
PRODUCTIE PUBLICITARA & SEMNALISTICA & PROMOTIONALE
TIPAR DIGITAL
TIPAR OFFSET
Inchide