Miliarde de cărți sunt tipărite în fiecare an la nivel mondial, iar acest lucru necesită un volum uriaș de hârtie, care implică tăierea a milioane de copaci. În plus, producția de cărți emite milioane de tone de C02 în fiecare an. Fabricarea hârtiei este al treilea cel mai mare utilizator de combustibili fosili din întreaga lume, deoarece necesită cantități semnificative de petrol și gaze în diferite faze ale procesului de transformare a copacilor în hârtie și mai apoi în cărți. Nicio editură nu își dorește să limiteze numărul de cărți pe care oamenii le pot citi și nici ca aceștia să își împrumute exemplarele unii altora sau să achiziționeze cărți uzate în locul celor noi, doar pentru simplul fapt că acestea ar fi singurele opțiuni sustenabile. Deci în ce mod ar putea editurile să rezolve această problemă?
În procesul tradițional de editare, cărțile noi sunt imprimate în număr mare pentru a obține cele mai mici costuri posibile de producție per copie. Editorii estimează un număr de copii care ar putea fi vândute și adaugă o marjă de eroare. Desigur, nu toate aceste copii vor ajunge să fie vândute. Ce se întâmplă cu exemplarele rămase? În mod ideal, vor rămâne în continuare pe stoc. În cel mai rău caz, vor fi aruncate – în special atunci când librăriile nu își vor putea vinde stocul comandat. Aici intervine cel mai negru scenariu din punct de vedere al sustenabilității: deși au dreptul să îi solicite editorului o rambursare completă, dar care presupune o serie de costuri suplimentare cu transportul, librăriile recurg la simpla scoatere a cărților de pe piață. Această practică implică de cele mai multe ori deteriorarea iremediabilă a acelor cărți, care devin astfel imposibil de vândut. Exemplarele respective sunt apoi trimise în centre unde se recurge la măcinarea lor și amestecarea cu substanțe chimice, proces din care se obține hârtie reciclată. Și deși „reciclat” sună foarte sustenabil, partea „amestecat cu substanțe chimice” cu siguranță nu are aceeași rezonanță. Procesul de reciclare a hârtiei necesită multă energie, de obicei generată din cărbune, gaz natural sau alte surse de combustibili fosili, iar substanțele chimice precum înălbitorii și solvenții, menite să descompună hârtia astfel încât să poată fi curățată, procesată și transformată în produse noi, din păcate nu dispar. Reciclarea cărților ar putea fi o metodă mai bună de scoatere de pe piață decât aruncarea lor în gropile de gunoi, dar este încă departe de a fi complet sustenabilă.
O alternativă sustenabilă ar putea fi ebook-urile, care se bucură de popularitate în rândul celor pasionați de gadgeturi încă din anul 2000. Oferindu-i posibilitatea utilizatorului de a citi peste 60 de cărți pe durata de viață a unui Kindle sau iPad, această practică este mai ecologică decât citirea aceluiași număr de cărți tipărite. Însă nu toți oamenii agreează ebook-urile, considerând că un display nu oferă aceeași experiență – îndeosebi senzorială – pe care o asigură atingerea și mirosul hârtiei tipărite. Deci această alternativă nu este deocamdată răspunsul și nici nu trebuie să fie, întrucât procesele de imprimare au devenit mult mai flexibile și mai ales eficiente din punct de vedere al timpului și al costurilor.
Imprimarea la cerere, cunoscută și sub forma sa în limba engleză de print-on-demand, nu este doar o opțiune pentru editurile mai mici care nu își permit să le ofere librăriilor o rambursare pentru exemplarele nevândute. Editurile mai mari vor avea în schimb nevoie în continuare de un anumit stoc din cărțile bestseller pentru ca lanțul de aprovizionare să funcționeze fără probleme, însă o combinație între procesul tradițional de editare și cel de imprimare la cerere ar putea fi răspunsul pentru a diminua risipa de hârtie. În plus, imprimarea la cerere este un proces mult mai flexibil decât cel tradițional, furnizorii de astfel de servicii fiind capabili să personalizeze procesul și să-l facă mai sustenabil utilizând cerneluri uscate relativ mai ecologice decât cele umede folosite de obicei în procesul de imprimare la scară industrială, dar și să genereze mai puține deșeuri. Mulți furnizori de servicii din sectorul de print-on-demand și-au luat deja angajamentul să recicleze cât mai multe deșeuri rezultate din activitatea lor într-un efort de a fi mai ecologici, chiar dacă produc deja mai puține deșeuri decât o tipografie tradițională. Multe dintre ele dețin chiar certificări acordate de organizații importante din acest domeniu, așa cum este Forest Stewardship Council (Asociația pentru Certificare Forestieră), o organizație independentă, neguvernamentală și non-profit înființată în anul 1993 pentru a promova un management forestier responsabil în pădurile din întreaga lume.
Nu doar editurile mai mici fac trecerea către procese de imprimare mai prietenoase cu mediul înconjurător. Hachette Book Group, una dintre cele mai mari edituri din SUA, a creat o politică de mediu cuprinzătoare în 2009 pentru a stabili obiectivele de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră și pentru a găsi furnizori de hârtie responsabili. Până în 2013, rata de utilizare a hârtiei certificate de Forest Stewardship Council a crescut la 84%. Și celebra editură Macmillan a făcut progrese considerabile în inițiativele sale ecologice. În 2009, CEO-ul John Sargent a stabilit un plan prin care editura a reușit să își reducă emisiile de CO2 pe tonă de hârtie achiziționată cu 44%.
Așadar, sectorul imprimării de carte trebuie să abordeze problemele de mediu pe mai multe fronturi, începând cu substraturile și cernelurile utilizate și continuând cu procedurile de tipar, care trebuie actualizate în conformitate cu noile standarde de sustenabilitate. Imprimarea la cerere nu ar trebui să fie considerată o opțiune doar pentru editurile mici, independente sau o tehnologie mult prea subdezvoltată ori de nișă pentru a fi adoptată. Din contră, ar putea fi chiar o metodă de abordare a uneia dintre marile probleme ale industriei legate de un viitor mai sustenabil.
