Unul dintre cele mai des întâlnite simboluri este ampersand (&), un semn grafic echivalent conjuncției „și”. Designerii par să nu se mai sature de acest simbol care este totodată o invitație la exprimarea creativității. Simbolul își are originea în antichitate, când și-a făcut apariția pe un zid al orașului Pompei. La începuturile sale, simbolul „&” era o reprezentare a cuvântului latin „et” care se traduce prin „și”.
Însă denumirea de „ampersand” și-a primit-o mult mai târziu, în secolul al XVIII-lea, când copiii din școlile britanice au început să folosească acest simbol drept ultima dintre literele alfabetului, după „Z”. Atunci când copiii rosteau alfabetul adăugau sintagma de origine latină „per se” (în sine) înaintea literelor care puteau fi folosite în engleză și sub formă de cuvinte de sine stătătoare. Atunci când simbolul & a apărut la finalul alfabetului, copiii rosteau astfel enumerația – „…X, Y, Z, and per se and” pentru a arăta că & poate fi folosit de sine stătător cu sensul de „și”. În timp, din nevoia de a pronunța mai rapid „and per se and”, a apărut noul termen ampersand.
Un al doilea simbol foarte des întâlnit este @, cunoscut în limba română drept „arond” sau „coadă de maimuță”. Deși originea lui arond este mult mai veche, istoria sa modernă începe în 1971, moment când programatorul Ray Tomlinson – cunoscut drept inventatorul e-mail-ului – a trimis primul mesaj electronic indicând locația destinatarului cu ajutorul simbolului @. În prezent, simbolul este folosit cel mai adesea de programatori și contabili, însă nu este ocolit nici de către designeri. În ceea ce privește originea simbolului există trei teorii – @ ca reprezentare a cuvântului latin „ad” tradus prin „către”, @ drept corespondent pentru prepoziția franceză „à” tradusă prin „la” și @ ca abreviere comercială pentru „la prețul de”. Această a treia utilizare a fost documentată istoric pentru prima dată într-o scrisoare din 1536 a negustorului florentin Francesco Lapi, trimisă din Sevilia la Roma. Lapi folosea aici simbolul @ pentru a denota amfora, o unitate de măsură pentru vin. De-a lungul timpului, simbolul @ a ajuns să fie folosit în întreaga lume, primind diferite supranume: ștrudel (Israel), coadă de maimuță (Danemarca și România), rățușcă (Grecia), câine (Rusia), melc (Italia), pisică adormită (Finlanda), râmă (Ungaria), hering murat (Cehia) sau șoarece (China).
Nu trebuie uitat nici simbolul pentru moneda națională americană, dolarul ($), despre care se crede că provine din unirea literelor „U” și „S”. De fapt, simbolul provine dintr-o abreviere a cuvântului „peso”, termen spaniol care însemna la început „greutate” și care a devenit în cele din urmă o monedă de schimb în țările din America Latină. Prescurtarea „ps” a fost folosită pentru prima dată în 1770, moment când între America de Sud și Spania existau relații comerciale. Denumirea de „dolar” își are originea în vechiul „taler”, o monedă mare de argint folosită în Europa timp de aproape 400 de ani. În domeniul designului, simbolul $ este utilizat frecvent pentru a exprima identitatea națională, banii fizici sau chiar povestea biblică a șarpelui din Grădina Edenului.
Nu vom ocoli nici semnul exclamării (!), care își are și el originea în limba latină, provenind din cuvântul „io” tradus prin exclamația „ura(!)” – cuvânt folosit deseori pentru exprimarea bucuriei și a entuziasmului. Astfel, pentru a putea exprima sentimente puternice și în scris, litera „i” a fost amplasată deasupra lui „o”. Folosit în mod curent pentru a transmite avertismente, sentimente de bucurie, entuziasm sau furie, semnul grafic a primit de-a lungul timpului și supranumele „the screamer” (cel care strigă). În ceea ce-i privește pe scriitori și jurnaliști, aceștia evită folosirea semnului exclamării considerându-l ineficient și suprautilizat. Designerii nu par a fi însă de acord cu acest punct de vedere, mulți creatori de imagini grafice utilizând acest simbol pe panourile publicitare, în reclamele tipărite, postere sau website-uri. În 1998 chiar și Google avea un logo care includea „!”.
A venit rândul unui simbol foarte popular și iubit: hashtag-ul (#), denumit uneori „pound key” – de la butonul care se regăsește pe tastatura telefoanelor mobile de generație mai veche – alteori utilizat ca prescurtare a cuvântului „număr”. Simbolul apare și în muzică, pus înaintea unei note pentru a marca ridicarea înălțimii acelei note cu un semiton. Pornind de la contextul muzical, denumirea engleză de „sharp” a acestui simbol a devenit în română „diez”. Totodată în scris, atunci când literele „I” și „p” sunt suprapuse, rezultatul seamănă cu simbolul #. Întorcându-ne la originea engleză a cuvântului „hash”, acesta provine din mediul militar și se referă la însemnele gradului de pe uniformele cadrelor militare. Istoria simbolului # a luat o turnură neașteptată în 2007 când unul dintre dezvoltatorii Google, Chris Messina, a propus gruparea postărilor de pe rețelele de socializare în subiecte, simbolul # precedând denumirea subiectului general al postării și ducând astfel la popularizarea unor adevărate mișcări sociale de tipul „#metoo”.
Amintim aici și simbolul infinitului (∞), introdus pentru prima dată în mediul academic în anul 1655 de către matematicianul englez John Wallis. Acesta continuă să fie folosit în fizică, informatică și algebră, denotând mai degrabă o infinitate potențială decât o cantitate care este cu adevărat infinită. Însă originea acestui simbol este mult mai veche, iar sensurile sale sunt mult mai profunde – în India și Tibet, spre exemplu, acest simbol reprezintă dualismul și perfecțiunea, echilibrul dintre forțele opuse, dar și unitatea dintre femeie și bărbat. În secolul al VIII-lea, simbolul infinitului a devenit parte a crucii Sfântului Bonifaciu, ajutând astfel la propovăduirea creștinismului pe teritoriul Europei de astăzi. Însă cea mai veche reprezentare a simbolului infinitului datează din Egiptul Antic și este strâns legată de imaginea Uroborusului (cunoscut și sub numele de Uroboros sau Ouroboros) – șarpele care își mănâncă propria coadă – o reprezentare a ciclului nesfârșit al morții și renașterii. Pe de altă parte, anumite voci insistă că simbolul infinitului provine de la dublarea literei grecești Omega (Ω). În designul grafic acest simbol este deseori folosit pentru comunicarea ideilor de armonie și eternitate.
Ultimul de pe lista noastră și unul dintre cele mai populare simboluri din toate timpurile este și cel al inimii – acesta a ajuns atât de îndrăgit încât este folosit excesiv în designul grafic. Simbolul inimii a fost reînnoit în anii ’70 atunci când Milton Glaser, creatorul logo-ului „I ♥ NY”, și-a donat creația orașului New York. Între timp, simbolul inimii a devenit unul dintre cele mai evidente semne folosite pentru a reprezenta iubirea, bunătatea, unitatea, afecțiunea și fidelitatea. Există multe teorii cu privire la originea acestui simbol: gâturile unite ale unor lebede, forma frunzelor de iederă – plantă deseori asociată cu fidelitatea – sau reprezentarea inimii umane pe care oamenii de știință ai Evului Mediu o utilizau în textele medicale prin simbolul pe care îl folosim și noi astăzi.
Simbolurile sunt prezente zilnic în viețile noastre, le folosim atunci când cuvintele nu sunt suficiente pentru a comunica anumite emoții, informații sau atitudini. Ele sunt versatile și au supraviețuit deja testului timpului deoarece sunt mereu actualizate în noi forme & adaptări.
