Geko a reprezentat cu succes spiritul inovator al Mimaki la COPI’S 2021

Geko - Master Dealer Mimaki în România, Bulgaria și Moldova – a participat cu stand în perioada 29 septembrie - 1 octombrie la cea mai importantă expoziție din Bulgaria dedicată sectoarelor de publicitate și imprimare – COPI’S 2021, organizată în incinta centrului expozițional Inter Expo Center din Sofia. În fiecare an COPI’S reunește tot mai mulți profesioniști din Bulgaria și țările învecinate, activi în domeniul producției publicitare, semnalisticii și obiectelor promoționale.

Standul Geko a avut în prim plan câteva dintre cele mai populare și inovatoare echipamente ale producătorului japonez Mimaki – lider global în producția de imprimante inkjet pentru formate de mari dimensiuni și sisteme de tăiere. Din suita de imprimante prezentate s-a remarcat Mimaki TS55-1800, un echipament inkjet de imprimare prin sublimare pentru materiale textile și articole vestimentare, proiectat pentru a funcționa lungi perioade de timp la viteze mari de până la 135 mp/oră. TS55-1800 imprimă la rezoluții maxime de 1200 dpi pe substraturi în rolă cu o greutate maximă de 45 kg și lățimi de până la 1950 mm (lățime maximă de imprimare de 1940 mm). Echipamentul este ideal pentru imprimarea succesivă a tirajelor mari, contribuind la reducerea costurilor de producție prin încorporarea opțională a unității de alimentare cu cerneală din recipiente de 10 kg. În ceea ce privește alimentarea cu hârtie, modelul are un sistem compatibil cu hârtia de transfer Mimaki Vision Jet-X, comercializată în role de 2500 m, care contribuie la reducerea costului hârtiei pe metru pătrat și scurtează timpul de nefuncționare cauzat de înlocuirea substratului de imprimare.

Mimaki TS55-1800
Mimaki TS55-1800

 

Sectorul de sublimare a mai fost reprezentat la standul Geko și de imprimanta entry level TS100-1600, care poate printa la rezoluții maxime de 900 dpi pe substraturi cu lățimi de până la 1620 mm, la viteze maxime de 70 mp/oră – fiind aproape de două ori mai rapidă decât alte modele asemănătoare aflate pe piață. Imprimanta este echipată cu un sistem de verificare a duzelor – NCU (Nozzle Check Unit) – care detectează automat duzele înfundate, asigurând o calitate constantă a imaginii și productivitate continuă, reducând totodată și timpii inactivi. TS100-1600 include și sistemul de recuperare a duzelor – NRS (Nozzle Recovery System) – astfel, când duzele înfundate nu sunt eliminate în timpul mentenanței, nu este necesară oprirea procesului de imprimare deoarece NRS va folosi în mod continuu doar duzele funcționale după înregistrarea în sistem a celor înfundate. Mai mult, funcția DAS (Dot Adjustment System) este încorporată pentru a automatiza ajustarea dimensiunii picăturilor de cerneală și corectarea sistemului de alimentare, reducând semnificativ munca operatorilor. Imprimanta este compatibilă cu substraturi de maxim 1 mm grosime fiind ideală pentru producția de tiraje mari în aplicații precum: tapiserii, materiale de semnalistică, articole vestimentare sportive și de modă sau decorațiuni interioare.

Mimaki TS100-1600
Mimaki TS100-1600

 

Geko a prezentat publicului din Bulgaria și imprimanta direct-to-object Mimaki UJF-6042 MkII. Acest echipament UV LED inkjet de mare viteză asigură calitatea imaginii și stabilitatea la imprimare atât pe substraturi dure cât și flexibile, inclusiv piele, lemn, acrilic, metal sau sticlă. Modelul 6042MkII imprimă la rezoluții maxime de 1200 x 1200 dpi (C, M, Y, K, Lc, Lm, W, Cl + Primer) pe substraturi cu lățimi de până la 610 mm, lungimi de maxim 420 mm (A2) și grosimi de până la 153 mm. Modelul încorporează funcția MFD2 (Mimaki Fine Diffusion 2), care conferă și mai mult control asupra poziției în care sunt depuse picăturile de cerneală, îmbunătățind stabilitatea și calitatea imaginii și contribuind totodată la reducerea aspectului granulat al printurilor. MFD2 menține productivitatea înaltă chiar și când sunt imprimate două straturi de culoare și lac 3D selectiv simultan. Acest control sporit se traduce și prin obținerea de linii mai fine și reducerea inconsistenței și a erorilor de imprimare. Printre aplicațiile ideale pentru acest model sunt imprimarea pe obiecte cilindrice și ambalaje.

Mimaki UJF-6042 Mk II
Mimaki UJF-6042 Mk II

 

Nu putea lipsi de la expoziție nici echipamentul digital hibrid Mimaki Tx300P-1800 MkII – o adevărată punte de legătură între aplicațiile de sublimare și cele de imprimare pe hârtie. Imprimanta permite trei combinații diferite de cerneală: pigment/sublimare directă, pigment/sublimare prin transfer sau sublimare directă/sublimare prin transfer, permițând flexibilitate fără egal într-un singur echipament și deschizând noi posibilități în industria de modă dar și în cea a materialelor textile destinate amenajărilor interioare. Tx300P-1800 MkII este dotată cu 4 capete de imprimare dispuse în linie și poate imprima la rezoluții de 360 dpi, 540 dpi, 720 dpi, 1080 dpi și 1440 dpi pe substraturi cu o grosime de maxim 1 mm și lățimi de până la 1920 mm (pentru textile) sau 1940 mm (pentru hârtie). Printre suporturile compatibile se numără și fibrele naturale (bumbac, mătase), fibrele artificiale (nu substraturile elastice) și hârtia.

Mimaki Tx300P-1800 Mk II
Mimaki Tx300P-1800 Mk II

 

Pentru sectorul de semnalistică de format mare, Geko a prezentat echipamentul UV LED Mimaki UCJV300-160 care imprimă la rezoluții de maxim 1200 dpi (C, M, Y, K, Lc, Lm, W, Cl) pe substraturi în rolă cu lățimi de maxim 1620 mm și grosimi de până la 1 mm. Modelul este perfect pentru aplicații de semnalistică, grafică pentru ferestre, bannere, postere, steaguri, afișaje POP, materiale pentru colantare auto, tapet, etichete și autocolante. UCJV300-160 face posibilă combinația dintre imprimarea în patru straturi de cerneală și sistemele backlit, care a fost numită „Day & Night Printing” – în timp ce primul strat de cerneală de pe substrat este vizibil doar când e iluminat din spate (noaptea), al patrulea strat de cerneală este vizibil în mod constant când lumina artificială e oprită (ziua). Astfel această funcție de imprimare creează materiale de semnalistică inovatoare, cu valoare adăugată. Întreaga serie UCJV are încorporat și modulul Print&Cut care permite viteze de tăiere de până la 420 mm/secundă. UCJV300-160 este compatibil cu o gamă variată de materiale precum PVC, hârtie sau PET.

Mimaki UCJV300-160
Mimaki UCJV300-160

 

O altă imprimantă Mimaki prezentă la COPI’S 2021 a fost și CJV150-107, destinată mai ales producției de semnalistică – sisteme de tip POP și postere de mari dimensiuni. Echipamentul inkjet imprimă la rezoluții de maxim 1440 dpi pe substraturi cu lățimi maxime de 1100 mm, la viteze de până la 56,2 mp/oră și este compatibil cu cernelurile SS21 Silver Ink care asigură de 1,67 ori mai multă strălucire în comparație cu cernelurile convenționale. CJV150-107 beneficiază de funcția Print & Cut, ceea ce înseamnă că garantează imprimare de calitate și tăiere de înaltă precizie. Imprimanta încorporează atât sistemele NCU și NRS pentru operații de imprimare neîntrerupte, cât și sistemul de circulare a cernelii (MCT) care contribuie la reducerea risipei de cerneală.

Mimaki CJV150-107
Mimaki CJV150-107

 

A fost prezentată la Sofia și imprimanta inkjet wide format JV300-160 destinată aplicațiilor de semnalistică, aceasta fiind compatibilă atât cu cerneluri eco-solvent cât și cu cerneluri de sublimare pe bază de apă. Echipamentul poate imprima în 4, 6 sau 8 culori pe care le poate depune în două sau trei straturi pe suporturi cu lățimi maxime de 1620 mm. Rezoluția maximă la care este redată grafica e de 1440 dpi, viteza fiind de până la 105,9 mp/oră. Și acest model include sistemul MCT care contribuie la reducerea risipei de cerneală, dar și tehnologia Mimaki MAPS3 ce elimină efectul de banding. Mentenanța capetelor de imprimare este asigurată automat de sistemele NRS și NCU. Modelul folosește cea mai nouă variantă a software-ului RIP RasterLink 6 Plus care permite printre altele și imprimarea în braille. Echipamentul este ideal pentru aplicațiile de semnalistică, dar și pentru cele de design interior, imprimare pe articole sportive, printare materiale pentru colantare auto și industria modei.

Mimaki JV300-160
Mimaki JV300-160

 

Geko nu a uitat nici de segmentul direct-to-garment, reprezentat prin imprimanta Brother GTX Pro. Modelul GTX Pro este varianta actualizată a popularului GTX din 2017 care a revoluționat industria de imprimare directă pe articole vestimentare. GTX Pro poate imprima pe tricouri, șepci, pantofi, dar și pe articole de îmbrăcăminte mai complexe precum hanorace sau jachete. Echipamentul este dotat cu noile capete industriale GTX – 8 la număr – care includ fiecare câte 1680 de duze. Noul model printează într-o singură trecere la o rezoluție maximă de 1200 x 1200 dpi pe bumbac 100% sau bumbac 50% /polyester 50% cu o suprafață maximă de 406 x 535 mm și o grosime de până la 30 mm. Datorită noilor capete de imprimare echipamentul permite chiar și printarea peste fermoare, buzunare și cusături.

Brother GTX pro
Brother GTX pro

 

Echipamentele celor doi producători sunt disponibile printerilor din România prin intermediul Geko.

COMPANII MENȚIONATE ÎN ACEST ARTICOL:

Redactia Afaceri Poligrafice

Adaugati un comentariu

Lasă un răspuns

Vizualizari:

Companii promovate

Articole Asemanatoare

Anunturi recente

Search this website Type then hit enter to search

Caută în tot websiteul

Mai multe...

Generic selectors
Potrivire exactă
Caută doar în titlu
Caută doar în conținut
Post Type Selectors
ANUNȚURI
COMPANII
EVENIMENTE
Filtrează după categorii
ALTE MODALITATI DE IMPRIMARE & INSCRIPTIONARE
CREATIE & EDITARE & WEB DESIGN
DIVERSE
FINISARE
INTELIGENTA ARTIFICIALA
MARKETING
OPORTUNITATI IN DOMENIU
PACKAGING
POVESTI DE SUCCES
PRODUCTIE PUBLICITARA & SEMNALISTICA & PROMOTIONALE
TIPAR DIGITAL
TIPAR OFFSET
Inchide