Oferta educațională a învățământului poligrafic liceal din România (II)

Potrivit calendarului emis de Ministerul Educației, a doua sesiune de admitere la liceu are loc în perioada 25 iulie-6 august 2022. Cu acest prilej continuăm seria articolelor prin care prezentăm posibilitățile oferite de învățământul poligrafic românesc pentru pregătirea elevilor în cadrul profilelor „Producție media” și „Tehnici poligrafice”.

Școala Profesională Specială pentru Deficienți de Auz „Sfânta Maria” este situată în sectorul 6 din București, iar cursurile sale sunt frecventate de elevi din toată țara. Admiterea în clasa a IX-a se realizează pe baza fişei de înscriere elaborată de Comisia de Admitere a Municipiului București. Fişa de înscriere se completează de către părintele/reprezentantul legal al elevului la toate rubricile precizate, cu excepția mediei claselor V-VIII, respectiv V-X, a mediei de la examenul de Evaluare Națională şi a mediei de admitere, care sunt consemnate de unitatea de învăţământ gimnazială şi validate prin semnătură şi ştampilă de către directorul unității de învăţământ. Media de admitere pe baza căreia se realizează înscrierea în clasa a IX-a a absolvenţilor învăţământului gimnazial se calculează ca medie ponderată între media generală la Evaluarea Națională susținută de absolvenţii clasei a VIII-a, respectiv a X-a, care are o pondere de 80% şi media generală de absolvire a claselor V-VIII, respectiv V-X, care are o pondere de 20% în calculul mediei de admitere. În cazul în care absolventul nu a participat la examenul de Evaluare Națională, admiterea se face în baza mediei generale de absolvire a claselor V-VIII pentru deficiențe moderate și ușoare, respectiv clasele V-X pentru deficiențe grave, severe și profunde. În situația în care elevului i s-au acordat calificative în urma evaluărilor pe toată durata învăţământului gimnazial, respectiv cazul elevilor cu deficiențe grave, severe și profunde, media generală de absolvire se calculează ca pondere a calificativelor obţinute în cei 6 ani de studiu din cadrul învăţământului gimnazial special. Părinții/reprezentanții legali ai absolvenților sunt consiliați de cadrele didactice de specialitate de la Școala Profesională Specială pentru Deficienți de Auz „Sfânta Maria” cu privire la calificarea profesională „Tipăritor offset“, domeniul „Tehnici poligrafice”, astfel încât să aleagă ruta educațională cea mai potrivită, luând în considerare interesul copilului. Fișa de înscriere și dosarul se depun la Comisia de înscriere din unitatea de învățământ absolvită.

Pentru domeniul de pregătire profesională „Tehnici poligrafice”, specializarea „Tipăritor offset“, în anul școlar 2022-2023 Școala Profesională Specială pentru Deficienți de Auz „Sfânta Maria” oferă liceenilor 2 clase a IX-a de învățământ dual (18 locuri), 2 clase a X-a de învățământ dual (24 locuri), 1 clasă a XI-a de învățământ dual (12 locuri) și 1 clasă a XII-a de învățământ dual (12 locuri). Materialele de practică pe care școala le pune la dispoziția elevilor sunt numeroase. În școală există un atelier de tipografie care este dotat cu un carusel serigrafic, capsator, o mașină de broșat cu termoclei, mașină de biguit, ghilotină electrică, mașină de tipar digital, un aparat de îndosariat cu arc metalic și arc de plastic, o mașină de fălțuit A4. Elevii beneficiază de cazare în Centrul pentru Copii cu Dizabilităţi „Domniţa Bălaşa” care se află lângă școală, cât și de bursa profesională de 200 lei din partea statului. Și agentul economic, conform legii, oferă o bursă cel puțin egală cu cea oferită de stat, adică de cel puțin 200 de lei. Unii dintre operatori oferă gustarea de ora 10:00 sau masă de prânz gratuită deoarece elevii nu ajung la Internat în timp util. Școala are parteneriate cu diferite firme de profil, iar elevii urmează stagiile de pregătire practică la numeroși agenți economici precum Imprimeria ARTA GRAFICĂ, UPDATE ADVERTISING S.R.L., Regia Autonomă Monitorul Oficial, Electronic Design and Consulting Group, CORESI S.A. Acești agenți economici le asigură instruirea practică prin intermediul propriilor specialiști.

Școala Profesională Specială pentru Deficienți de Auz „Sfânta Maria”
Str. Aleea Istru nr. 6, sector 6, București
🖥 surzi2@yahoo.com
☎ 021 778 7655; 021 444 0331

Liceul Tehnologic „Ion Vlasiu“ din Târgu-Mureș îi pregătește pe liceeni pentru următoarele activități și meserii: legătorie, mașiniști, tipar digital, tipar offset, rotunjirea pe trei laturi la ghilotină, înfoliere și capsare. Materialele didactice oferite de liceu sunt hârtia sub formă de coli și programe digitale specifice domeniului (Adobe Photoshop, Adobe Illustrator, Corel). Elevii beneficiază de burse și de cazare în internatul liceului, dar și de practică datorită numeroaselor parteneriate ale școlii cu diferite tipografii. Cel mai important partener din acest punct de vedere este Cromatic Tipo SRL.

Liceul Tehnologic „Ion Vlasiu”
Str. Gheorghe Marinescu nr. 62, Târgu Mureș
🖥 lic_ion_vlasiu@yahoo.com
☎ 0365 730 990

Liceul Tehnologic „Nicolae Iorga” din orașul Negrești – județul Vaslui – organizează câte o clasă pentru calificarea „Tehnician operator procesare text-imagine“ per an de studiu. În anul 2022 liceul a avut alocate 24 de locuri în cadrul acestei specializări. Liceul dispune de un cabinet de text-imagine dotat corespunzător, unde se desfășoară activitatea de laborator. Elevii provin majoritar din localitățile din jur și au posibilitatea de a se caza la căminul liceului. Unitatea de învățământ dispune și de o cantină proprie. În ceea ce privește practica, școala a încheiat parteneriate cu firma SC Galaxy Design SRL din Iași și cu agentul economic local SC Doprimdas SRL.

Liceul Tehnologic „Nicolae Iorga” Negrești-Vaslui
Str. 1 Decembrie nr. 3, Negrești
🖥 lin_negresti04@yahoo.com
☎ 0235 457 582

Colegiul Tehnic de Comunicații „Augustin Maior” din Cluj-Napoca oferă liceenilor 24 de locuri într-o clasă acreditată pentru calificarea „Tehnician operator procesare text-imagine“. Înscrierile se fac și aici conform metodologiei de admitere la liceu, prin exprimarea opțiunilor elevilor în fișa de înscriere conform calendarului emis de Ministerul Educației. Elevii din această clasă cu specific poligrafic își desfășoară practica la agentul economic SC Rottaprint din Cluj-Napoca, dar și în cadrul Asociației Tipografilor „Transilvania”. Colegiul Tehnic de Comunicații asigură cazare pentru elevii săi care vin și din alte localități ale județului Cluj sau chiar și din Republica Moldova.

Colegiul Tehnic de Comunicații „Augustin Maior”
Str. Moţilor nr.78-80, Cluj-Napoca
🖥 augustinmaior@yahoo.com
☎ 0264 594 995; 0364 401 833

Colegiul Tehnic „Media” București oferă în cadrul domeniului „Producție Media” 3 clase pentru calificarea „Tehnician operator procesare text și imagine“ și 1 clasă pentru calificarea „Tehnician multimedia“. În cadrul domeniului „Tehnici poligrafice”, colegiul oferă 1 clasă pentru calificarea „Tehnician poligraf“. În ceea ce privește învățământul profesional, Colegiul Tehnic „Media” București a pus în acest an la dispoziția elevilor 14 locuri pentru calificarea „Tipăritor offset“ și 14 locuri pentru calificarea de „Legător“.

Colegiul Tehnic „Media” București
Str. Jiului nr. 163, sector 1
🖥 colegiultehnicmedia@yahoo.com
☎ 021 667 5585; 0372 946 745

În funcție de orașul și de profilul/specializarea dorite, vă invităm să contactați următoarele licee pentru a obține mai multe informații:

Liceul Tehnologic „Victor Jinga”, Săcele
🖥 liceulvictorjinga@gmail.com
☎ 0368 003 085

Liceul Teoretic „Báthory István”, Cluj-Napoca
🖥 bathory_kvar@yahoo.com
☎ 0751 216 051

Liceul Tehnologic Electrotimiș, Timișoara
🖥 electrotimis@yahoo.com
☎ 0256 222 444

Colegiul Tehnic de Transporturi Brașov
🖥 ctf.brasov@gmail.com
☎ 0268 335 700

Liceul Tehnologic „Constantin Brâncuși”, Oradea
🖥 lic_cobra@yahoo.com
☎ 0359 405 617

Liceul Tehnologic „Grigore C. Moisil”, Buzău
🖥 lictehmoisil@isjbuzau.ro
☎ 0338 401 568

Liceul Tehnologic „Victor Slăvescu”, Rucăr – Argeș
☎ 0248 542 689

Colegiul Tehnic „Gheorghe Asachi”, București
🖥 asachi_ro@yahoo.com
☎ 021 413 0438

Colegiul Tehnic „Mircea Cristea”, Brașov
🖥 office@mirceacristea.ro
☎ 0368 436 159

Liceul Danubius, Călărași
🖥 gr.sc.danubius@gmail.com
☎ 0242 333 280

Liceul Energetic Constanța
🖥 secretariat@ctenergetic.ro
☎ 0341 405 808

Liceul Teoretic Murfatlar
🖥 liceulteoreticmurfatlar@yahoo.com
☎ 0241 234 209

Liceul Tehnologic „Constantin Brâncoveanu”, Târgoviște
🖥 cbtgv@yahoo.com
☎ 0245 220 468

Liceul Tehnologic „Iordache Golescu”, Găești – Dâmbovița
🖥 grupsicg@yahoo.com
☎ 0245 713 319

Liceul Tehnologic „Paul Dimo”, Galați
🖥 secretariat@liceulpauldimo.ro
☎ 0236 316 970; 0236 316 970

Liceul Tehnologic Energetic „Dragomir Hurmuzescu”, Deva
☎ 0254 220 240

Colegiul Tehnic „Batthyány Ignác”, Gheorgheni
🖥 ct.battyhanyignac@eduhr.ro
☎ 0266 364 074

Liceul Tehnologic „Bányai János”, Odorheiu Secuiesc
🖥 ct.banyaijanos@eduhr.ro
☎ 0266 218 428

Liceul Tehnologic „Székely Károly” Miercurea-Ciuc
🖥 gs.szekelykaroly@eduhr.ro
☎ 0266 310 627

Liceul Tehnologic de Electronică și Telecomunicații „Gheorghe Mârzescu”, Iași
🖥 ctetc@yahoo.com; ghe_marzescu@yahoo.com
☎ 0232 237 545

Liceul Tehnologic de Mecatronică și Automatizări, Iași
🖥 secretariat@ltma.ro
☎ 0232 237 710; 0332 806 734

Liceul Tehnologic „Independența” Sibiu
🖥 independenta_77@yahoo.com
☎ 0269 221 806

Redactia Afaceri Poligrafice

Adaugati un comentariu

Lasă un răspuns

Search this website Type then hit enter to search

Caută în tot websiteul

Mai multe...

Generic selectors
Potrivire exactă
Caută doar în titlu
Caută doar în conținut
Post Type Selectors
ANUNȚURI
COMPANII
EVENIMENTE
Filtrează după categorii
ALTE MODALITATI DE IMPRIMARE & INSCRIPTIONARE
CREATIE & EDITARE & WEB DESIGN
DIVERSE
FINISARE
INTELIGENTA ARTIFICIALA
MARKETING
OPORTUNITATI IN DOMENIU
PACKAGING
POVESTI DE SUCCES
PRODUCTIE PUBLICITARA & SEMNALISTICA & PROMOTIONALE
TIPAR DIGITAL
TIPAR OFFSET
Inchide