Geko-Mimaki – un parteneriat unic pe piața europeană de print

Mimaki – lider global în producția de imprimante inkjet și sisteme de tăiere – a fost prezent la expoziția Print&Sign 2022 de la București (Romexpo, 4-7 octombrie) în cadrul standului Geko – Master Dealer Mimaki în România, Bulgaria și Moldova. Acolo am avut ocazia să discutăm cu Sławomir Pęczak, Senior Area Sales Manager pentru Europa Centrală și de Est, care ne-a oferit informații despre cele mai noi soluții tehnologice ale producătorului japonez.

Sławomir Pęczak ne-a vorbit pe scurt despre echipamentele prezentate la Print&Sign, la standul Geko – Mimaki este singurul brand care are o gamă atât de mare și diversă de imprimante, de la echipamente entry-level cu cerneală pe bază de solvenți, până la echipamente UV-LED și 3D de mare viteză. Publicul a putut vedea la stand și echipamentul roll-to-roll eco-solvent JV100-160, care inițial a fost comercializat doar în țările din afara Uniunii Europene. Însă – potrivit reprezentantului companiei – competiția acerbă, mai ales în ceea ce privește prețul cernelurilor, i-a determinat pe cei de la Mimaki să promoveze acest echipament și pe piața europeană. Deși este o imprimantă inkjet entry-level, JV100-160 atinge viteze de imprimare de până la 62,9 mp/oră la o rezoluție maximă de 1200 dpi (lățime maximă de imprimare de 1610 mm) și include toate tehnologiile fundamentale ale Mimaki, garantând calitate înaltă, productivitate mare și stabilitate la imprimare în aplicații de semnalistică, imprimare bannere, postere, grafică pentru ferestre, POS, tapet și materiale pentru colantare auto. Opțional, JV100 poate fi achiziționat împreună cu un cutting plotter de ultimă generație, care de asemenea face parte dintr-o nouă gamă de produse.

Însă Mimaki nu comercializează doar imprimante entry-level cu cerneală pe bază de solvenți, ci echipamente care îndeplinesc toate cerințele clienților, inclusiv cu funcții de tăiere. Potrivit lui Sławomir Pęczak, „Imprimarea cu cerneală pe bază de solvenți este o piață mare și credem că încă are potențial de creștere, însă tehnologia centrală pentru Mimaki este imprimarea UV. Am lucrat foarte mult la dezvoltarea tehnologiei UV în ultimii 20 de ani și pe aceste două segmente Mimaki este lider de piață în majoritatea țărilor europene”. La standul Geko vizitatorii au putut vedea imprimanta inkjet UV-LED Print & Cut UCJV300, ideală pentru aplicații de semnalistică – o tehnologie comercializată cu succes de Mimaki în întreaga Europă. Seria UCJV300 combină funcțiile de imprimare și tăiere cu cerneala UV care nu necesită timp de uscare și permite imprimarea în 4/5 straturi la viteze maxime de 25,8 mp/oră și la o rezoluție de până la 1200 dpi. Seria include modele pe diferite lățimi (800, 1090, 1361, 1610 mm) și poate fi utilizată pentru o gamă diversă de aplicații de semnalistică, inclusiv cu opțiunea de imprimare în braille.

Despre inovarea continuă a producătorului, reprezentatul Mimaki a mărturisit: „Sunt absolut mândru că lucrez pentru compania care, într-o perioadă atât de dificilă – vorbesc despre pandemia de Covid-19 – când vânzările au scăzut dramatic pentru noi toți, am reușit totuși să oferim clienților noi soluții și noi produse”. Astfel de produse noi sunt și UJV100 – varianta pe bază de tehnologie UV a imprimantei JV100 – dar și imprimantele high-level roll-to-roll eco-solvent JV330 și CJV330, aceasta din urmă fiind opțiunea cu modul de tăiere încorporat, care intră în competiție directă cu gama de imprimante de format mare Epson SureColor S80600. Mimaki are în portofoliu și gama UJF de imprimante flatbed UV-LED (modelele 3042, 6042, 7151). Spre exemplu, modelul de mare viteză UJF-7151 plus permite imprimarea directă pe diferite substraturi și obiecte cu formă cilindrică, are o zonă de imprimare maximă de 710×510 mm, atinge viteze de 4,21 mp/oră și este ideal inclusiv în producția de ambalaje. La standul Geko au fost prezentate și imprimantele flatbed de mare format din gama JFX200, care se adresează sectorului de producție industrială. Recent, Mimaki a introdus pe piață și succesorul acestora – modelul JFX600 – cel mai nou produs lansat de companie. Modelul inkjet flatbed de mare format JFX600-2513 este de 330% mai rapid decât modelul precedent – JFX500-2131 – atingând viteze maxime de imprimare de 200 mp/oră.

Lazăr Panov, Director General, Geko și Sławomir Pęczak, Senior Area Sales Manager pentru Europa Centrală și de Est, Mimaki
Lazăr Panov, Director General, Geko și Sławomir Pęczak, Senior Area Sales Manager pentru Europa Centrală și de Est, Mimaki

 

Sławomir Pęczak a explicat astfel importanța inovației pentru Mimaki: „Știu din sondaje că avem cea mai mare cotă de piață, în special în Europa Centrală și de Est. Investim foarte mult în cercetare și dezvoltare – acestea sunt costisitoare dar fac posibilă realizarea multor produse noi. Fiecare produs pe care îl lansăm pe piață este unul nou, nu oferim simple îmbunătățiri de design, ci tehnologii și soluții noi prin fiecare produs”. Compania Mimaki este cunoscută de asemenea și pentru echipamentele sale de imprimare prin sublimare și 3D. Sławomir Pęczak a adăugat: „Nu cred că un alt producător poate oferi o gamă la fel de diversificată de echipamente, la aceeași calitate. În ultimii trei ani ne-am concentrat foarte mult pe imprimantele 3D, mai ales pe cele de format mic, entry-level, ideale în special pentru fabricarea de figurine. Observăm că tehnologia 3D este bine primită, deși este încă destul de costisitoare, de aceea avem nevoie de timp pentru a găsi clienții potriviți și totodată canalele potrivite în diferitele țări. Promovăm cea mai mică imprimantă 3D cu unitate de curățare la un preț de până în 50 000 euro, un preț imbatabil pe piață, nu există alți producători serioși care să poată oferi un astfel de echipament la o calitate atât de mare, cu imprimare în 10 milioane de culori. Acest echipament este ideal pentru printerii care nu au nevoie de o viteză foarte mare. Avem în portofoliu și modelul 3DUJ-553, care se adresează mai mult sectorului industrial”. În ceea ce privește viitorul, reprezentantul Mimaki consideră că avansarea pe piața 3D va fi profitabilă, iar în prezent compania cercetează piețele și canalele care promovează efectiv aceste produse.

Sławomir Pęczak ne-a vorbit și despre parteneriatul productiv dintre Mimaki și dealerul român: „Eu sunt responsabil pentru 27 de țări și peste 50 de dealeri – Geko este unic distribuitor pentru Mimaki în România. Suntem atât de mulțumiți de colaborarea și cooperarea cu Geko încât în acest moment nu căutăm alți parteneri. Suntem mulțumiți de nivelul vânzărilor, însă ne interesează și cota de piață. Și trebuie să spun că România, cu sprijinul Geko, este țara din Europa de Est unde Mimaki are cel mai mare succes și suntem foarte mândri de acest lucru. Așa că îi ofer tot sprijinul domnului Lazăr Panov [manager general al Geko], organizăm evenimente de tip «open house» și sunt foarte încântat că expoziția Print&Sign a avut loc în acest an, deoarece este o șansă pentru noi de a ne prezenta produsele și a ne întâlni clienții, de a discuta cu aceștia, a afla ce nevoi și așteptări au – acest lucru ne stimulează foarte mult procesul de lansare a produselor. Mi-aș dori să am mai mulți parteneri precum Geko în Europa Centrală și de Est și aștept cu nerăbdare să facem următorii pași împreună”.

www.geko.ro

COMPANII MENȚIONATE ÎN ACEST ARTICOL:

Redactia Afaceri Poligrafice

Adaugati un comentariu

Lasă un răspuns

Vizualizari:

Companii promovate

Articole Asemanatoare

Anunturi recente

Search this website Type then hit enter to search

Caută în tot websiteul

Mai multe...

Generic selectors
Potrivire exactă
Caută doar în titlu
Caută doar în conținut
Post Type Selectors
ANUNȚURI
COMPANII
EVENIMENTE
Filtrează după categorii
ALTE MODALITATI DE IMPRIMARE & INSCRIPTIONARE
CREATIE & EDITARE & WEB DESIGN
DIVERSE
FINISARE
INTELIGENTA ARTIFICIALA
MARKETING
OPORTUNITATI IN DOMENIU
PACKAGING
POVESTI DE SUCCES
PRODUCTIE PUBLICITARA & SEMNALISTICA & PROMOTIONALE
TIPAR DIGITAL
TIPAR OFFSET
Inchide