Conditiile grele de viata din a doua jumatate a secolului al XIX-lea, cand numarul orelor de munca si stabilirea salariilor erau lasate la bunul plac al patronilor, iar concediile de odihna, asigurarile si protectia muncii erau complet necunoscute de muncitori, fiind expusi bolilor profesionale, au condus la crearea unor organizatii de intrajutorare prin care sa se imbunatateasca situatia lor.
Primii care au pasit pe calea organizarii au fost muncitorii tipografi, datorita nivelului cultural mai ridicat, determinat de specificul muncii prestate, care au infiintat asociatiile de ajutor reciproc in caz de boala. Acestea au luat fiinta la Brasov (1846), Timisoara (1851) si la Cluj in anul 1861.
Scopul acestor organizatii era ajutorarea muncitorilor, nu numai in caz de boala, ci si de invaliditate, deces, ajutoarea vaduvelor si orfanilor, acordarea de ajutor de transport tipografilor straini care nu-si gaseau de lucru in orasul respectiv.
In jurul anului 1870 a inceput transformarea acestor organizari ale tipografilor in asociatii profesionale, pastrandu-si, totusi, caracterul de ajutor reciproc. Presedintii acestor asociatii erau patronii, dar ceilalti membri din conducere erau alesi din randul muncitorilor.
Acestia vor face primii pasi pe calea organizarii, depasind stadiul asociatiilor profesionale, constituindu-si organizatia in a caror conducere erau doar muncitori. In aceasta actiune, un rol deosebit l-a avut infiintarea Internationalei a II-a (1889), noua forma de organizare a muncitorilor au constituit-o sindicatele, muncitorii tipografi din Cluj au pus bazele sindicatului lor in 1893, care cuprindea 40 de muncitori, precum si presa muncitoreasca, in cadrul careia se remarca si ziarul muncitorilor tipografi, intitulat „Typograph”, care a aparut in limbile romana, maghiara, germana, primul numar fiind datat 1 iunie 1918, la Sibiu, sub conducerea lui Vili Ioan.
La doar cateva zile dupa infaptuirea Marii Uniri de la 1 decembrie 1918, in 6 decembrie, muncitorii tipografi isi facusera o lista de revendicari pe care voiau sa le prezinte guvernantilor. Regele si Regina abia revenisera in capitala eliberata de ocupatia germana si iata apareau aceste probleme, fiindca oameni care cu ceva vreme in urma luptasera pe frontul Primului Razboi Mondial se vedeau intr-o situatie cumplita din punct de vedere al conditiilor de trai.
Manifestatia din 13 decembrie 1918
In acest context, muncitorii tipografi si-au stabilit o lista de revendicari pe care doreau sa o prezinte guvernantilor, iar in cazul in care aceasta lista nu le era aprobata, urmau sa declanseze greva generala pe data de 13 decembrie.
Ca urmare a lipsei de interes pentru revendicarile muncitorilor, la 13 decembrie 1918, tipografii au oprit lucrul si aproape 600 de muncitori au hotarat sa plece spre Piata Teatrului National (situata in locul in care astazi se intersecteaza Calea Victoriei cu Str. Ion Campineanu), pentru a manifesta si a merge la Guvern sa prezinte acea lista de solicitari. Revendicarile erau social-economice, dar si pentru ceea ce numim astazi ”libertatea presei”.
Printre organizatori se aflau ziaristul Cristian Racovski, tipografii Iancu Luchwig si Sami Steinberg, cizmarul Marcus Iancu, corectorul Marcel Blumenfeld, Ilie Moscovici, I.C. Frimu, Gheorghe Cristescu, D. Pop si altii.
I.C. Frimu (1871-1918)
Pe drum li s-au alaturat si alti muncitori din alte intreprinderi ale capitalei, astfel ca numarul celor care protestau se apropia de 15.000 de oameni.
Drept urmare, Generalul Alexandru Margineanu, seful Garnizoanei Bucuresti, s-a vazut indreptatit sa solicite premierului Ion I. C. Bratianu aprobare pentru instalarea patru cuiburi de mitraliere in asteptarea coloanelor de muncitori, precum si aprobarea de a imprastia manifestantii. Actiunile impotriva muncitorilor au fost realizate cu sprijinul Regimentului 9 Vanatori sub comanda colonelului Rasoviceanu, Regimentul 4 Rosiori sub comanda colonelului Moruzi si Regimentul 1 Graniceri sub comanda colonelului Stanescu.
Dupa ce manifestantii au ajuns in zona Pietei Teatrului National, s-a tras asupra lor, fara somatie, in plin.
Potrivit marturiilor celor care s-au aflat acolo, cel putin 87 de oameni au murit – sau conform altor surse 102 – , alte cateva sute fiind raniti, desi cifra oficiala furnizata de autoritatile vremii indica doar 15 morti. De asemenea, autoritatile operasera alte cateva sute de arestari in randurile manifestantilor, iar pe unii dintre cei retinuti i-au schingiuit fara mila.
Actul represiv al reprezentantilor autoritatilor statului, extrem de brutal, a fost imediat condamnat, numeroase personalitati ale culturii si politicii romanesti – in frunte cu Ioan Slavici, Nicolae Tonitza si Gala Galaction – luand pozitie ferma.
A urmat un proces prin care Guvernul incerca sa explice crima, iar vinovati au fost gasiti reprezentantii Partidului Socialist. In rechizitoriu, acuzatiile erau bazate pe un simplu manifest gasit la clubul socialistilor bucuresteni iar in viziunea procurorului de caz, revolta tipografilor era inceputul rebeliunii bolsevice menite sa duca in final la rasturnarea Regelui de la putere. Au fost pronuntate cateva condamnari pentru agitatori comunisti, la cinci ani de inchisoare, insa marea majoritate a muncitorilor arestati aveau sa fie eliberati in februarie 1919.
In anii care au urmat, sacrificiul breslei tipografilor si al miscarii muncitoresti nu a ramas fara urmari.
La congresul muncitorilor tipografi din Transilvania, tinut la Cluj in 10-11 octombrie 1920, a luat fiinta Uniunea Muncitorilor Grafici din Ardeal si Banat.
La 22 decembrie 1921, breasla tipografilor devenea prima organizatie din Romania care incheia cu patronatul un contract privind drepturile lor colective, la nivel de ramura, pe o durata de un an si jumatate. In acel act erau reglementate conditiile de munca, timpul de lucru, concediile, zilele de sarbatoare platite de patroni, plata orelor suplimentare, numarul ucenicilor dar si dreptul de a alege delegati, care sa supravegheze indeplinirea prevederilor contractului colectiv.
Important de subliniat este faptul ca salariile erau stabilite pe categorii de muncitori, printr-un tarif de salarizare la stabilirea caruia se tinea cont de preturile de pe piata, de valoarea de cumparare a leului etc.
Mai tarziu, prin afilierea mai multor sindicate de pe intreg teritoriul tarii, se va constitui Uniunea Muncitorilor Grafici din Romania (1922) cu sediul la Cluj. Statutul Uniunii a fost aprobat in 1921 in baza Legii sindicatelor profesionale, uniunea dobandind, astfel, personalitate juridica.
Dupa cel de-Al Doilea Razboi Mondial, Strada Ion Campineanu a primit numele 13 decembrie, iar in memoria tipografilor cazuti atunci s-a ridicat un monument si s-a pus o placa comemorativa.
In memoria sacrificiului tipografilor din 1918, Ziua Tipografilor a fost instituita, pentru prima data prin Hotararea nr. 2733/1968, aparuta in Buletinul oficial al Republicii Socialiste Romania nr. 157 din 11 decembrie 1968.
Actul prevedea ca „Se instituie „Ziua tipografilor din Republica Socialista Romania”, care se va sarbatori in fiecare an, in prima duminica dupa 13 decembrie. Aceasta zi va fi sarbatorita, in cadru festiv, de toate unitatile tipografice din tara. Presa, radioul si televiziunea vor publica, respectiv transmite, materiale si emisiuni consacrate evenimentului.”
Dupa Revolutie, Ziua tipografilor a fost marcata in zi fixa, la 13 decembrie, iar in anul 2007, monumentul tipografilor a fost demolat pentru a lasa loc construirii unui hotel.
In 14 martie 2018, Imprimeria Ardealul a gazduit lansarea cartii ”In memoriam Revolutiei tipografilor din 1918. Scurta istorie tipografica si a miscarii sindicale”, a scriitorului Ioan Ciorca. Cartea a fost lansata pentru a comemora 100 de ani de la moartea tipografilor din decembrie 1918 si prezinta un scurt rezumat al evenimentelor petrecute in decembrie 1918, evenimente care reprezinta subiectul principal al cartii.
