Mimaki revolutioneaza imprimarea pe recipiente cilindrice sau conice prin optiunea Kebab HS

In luna martie, Mimaki Engineering Co. Ltd a lansat un nou dispozitiv optional de imprimare direct pe recipiente cilindrice sau conice numit Kebab HS. Dispozitivul are avantajul ca poate fi instalat cu usurinta pe trei imprimante flatbed din gama UJF produse tot de gigantul japonez, mai precis modelele UJF-3042 MkII, UJF-6042 MkII si UJF-7151 Plus II. Kebab HS poate gestiona orice obiecte cilindrice, conice sau cu un unghi de conicitate de pana la 7,5° – in special recipiente din sectorul de bauturi. Prin versatilitatea, calitatea superioara a imprimarii si mai ales rentabilitatea pe care le ofera, optiunea Kebab HS este deja la mare cautare pe piata, in special printre utilizatorii de echipamente UJF de la Mimaki, care astfel isi pot extinde portofoliul de produse, patrunzand pe noi piete

Mimaki a inceput sa exploreze imprimarea direct pe obiecte cilindrice inca din 2014, cand a lansat pe piata prima versiune a optiunii Kebab, la vremea sa primul echipament cu miscare asistata de motor de acest gen din lume. La doar doi ani dupa aceea, a urmat versiunea MkII, in doua dimensiuni, ce oferea numeroase optimizari pe partea de stabilitate si de utilizare. In sfarsit, in luna martie a anului curent, compania japoneza a prezentat in premiera modulul Kebab HS, de trei ori mai rapid decat versiunea anterioara MkII si care in plus accepta obiecte cu profil conic sau cu un unghi de conicitate de pana la 7,5°.

Optiunea a fost conceputa pentru a extinde capacitatea tuturor imprimantelor compacte flatbed UJF, astfel incat acestea sa poata imprima si pe obiecte cilindrice ori conice, eliminand necesitatea achizitionarii unei masini UV rotative. Dispozitivul este compatibil cu o gama larga de obiecte cilindrice cu diametre de 50-100 mm si lungimi de 30-300 mm, dar si obiecte cu profil conic sau cu un unghi de conicitate de pana la 7,5°. Impreuna cu aceasta optiune standard, Mimaki livreaza si un set de mandrine pentru instalare si exploatare ce au rolul de a fixa obiectele in interiorul unitatii Kebab HS in timpul rotatiei acestora sub caruciorul de imprimare. Livrate in doua sau trei tipuri, aceste mandrine pot gestiona majoritatea varietatilor de cani si pahare standard de pe piata.

La capitolul viteza, dispozitivul este de pana la trei ori mai rapid decat predecesorul sau din gama, Kebab MkII. De exemplu, cu ajutorul modelului HS, imprimarea unui pahar cu o lungime de 200 mm si un diametru de 100 mm dureaza mai putin de 10 minute, in vreme ce modelul anterior finaliza aceeasi lucrare in nu mai putin de jumatate de ora. Asadar, exista un castig semnificativ pe partea timpului de productie.

Modul Kebab HS

O prezentare generala a produsului va evidentia cateva componente importante. Astfel, in partea superioara se remarca un capac al unitatii principale ce protejeaza obiectul de praf in timpul imprimarii sale, dar care poate fi utilizat si ca zona pentru imprimarea testelor. In interior exista un mecanism de antrenare care include mandrinele de fixare si antrenare a obiectului in timpul imprimarii. Acestui mecanism i se adauga o unitate UV LED care usuca cerneala dupa imprimare sau chiar in timpul procesului. In partea laterala, dispozitivul este prevazut cu o mica parghie de prindere cu ajutorul careia poate fi optimizata distanta si pozitia luminii UV fata de obiectul de imprimat.

Totodata, in partea frontala se distinge un levier pentru reglarea unghiului de conicitate al modulului Kebab HS. De exemplu, daca este imprimat un pahar in forma de con, unghiul corect poate fi reglat foarte usor de aici. Astfel, configurarea se va efectua doar o singura data la inceput, dupa care obiectele doar vor fi introduse pe rand in modul, ceea ce va duce la o productie foarte rapida. In final, un maner de reglare ajusteaza inaltimea capacului in functie de dimensiunea obiectului, iar in partea din spate pot fi vazute cablurile pentru conectarea dispozitivului la imprimanta UJF.

Principiul de functionare este unul foarte simplu. Dupa montarea unitatii Kebab HS pe corpul imprimantei, recipientul este fixat cu ajutorul mandrinelor, dupa care incepe sa se roteasca la o viteza relativ mare, iar masa culisanta oscileaza inainte si inapoi. Insa, spre deosebire de imprimantele desktop tipice, caruciorul capului de imprimare este stationar, imprimand unul cate unul toate straturile de culoare din spectrul CMYK.

Odata cu imprimantele UV-LED din gama UJF, Mimaki livreaza gratuit intregul software necesar pentru design si imprimare, cum ar fi plugin-uri pentru Illustrator si CorelDRAW, utile pentru realizarea designului pentru lucrarile de imprimare. Daca se doreste imprimarea pe obiecte conice cu ajutorul modulului Kebab HS, aceste aplicatii ofera posibilitatea reconfigurarii designului original al imaginii ce trebuie aplicata, pentru ca aceasta sa se „muleze” perfect pe obiectul de imprimat. Nu este nevoie decat de introducerea in sistem a diametrului si lungimii obiectului, dupa care software-ul realizeaza automat configuratia si designul.

Tot gratuit, Mimaki ofera RasterLink – software-ul RIP necesar pentru imprimare sau design. Practic, odata ce se realizeaza un design iar optiunea Kebab HS este conectata la un calculator si la echipamentul UJF, software-ul recunoaste automat dispozitivul. Pe de alta parte, designul creat in Adobe Illustrator sau CoralDRAW preia automat toate dimensiunile, eliminand necesitatea efectuarii unui calcul manual sau a unei scalari in RasterLink.

Adaugarea unitatii Kebab HS la echipamentele UJF de la Mimaki constituie o mare oportunitate de extindere a afacerilor din sectorul de print. Modulul ofera posibilitatea de a imprima pe o mare varietate de obiecte cilindrice sau conice, cu potentialul de a creste semnificativ cota de piata a companiilor care il achizitioneaza. Astfel, pot fi atrasi noi clienti si pot fi abordate noi piete – chiar cele industriale, cum ar fi sectorul productiei de automobile si nu numai.

Totodata, optiunea Kebab HS poate imbunatati considerabil marja de profit a companiilor de print. In primul rand este nevoie de o investitie relativ mica pentru converti echipamentul flatbed UJF intr-o imprimanta de tip hibrid. In plus, instalarea dispozitivului este foarte rapida, ceea ce elimina orice risipa de timp. Nu in ultimul rand, cu ajutorul software-ului livrat gratuit de catre Mimaki, va fi minimizata risipa in procesul de productie.

Concret, sa luam in considerare imprimarea unui pahar termic pentru bauturi care poate fi cumparat online cu doar 5,59 Euro sau chiar cu mai putin pe alte piete. Imprimarea full-color a acestui recipient ar putea costa 0,06-0,12 Euro, necesitand un volum de cerneala de doar 0,5-1 ml, in functie si de designul printului. In urma imprimarii, va rezulta un obiect foarte atractiv care poate fi comercializat cu 15-20 Euro, in functie de design sau calitate. Astfel, se poate obtine un profit de aproximativ 13,5 Euro pe bucata, ceea ce este remarcabil, ca sa nu mai mentionam ca imprimarea unui numar de 100-200 de bucati pe luna poate aduce un profit semnificativ unei companii ce are in dotare o imprimanta UJF.

La ora actuala exista pe piata doar masini dedicate pentru imprimarea pe obiecte cilindrice sau conice, insa cele mai multe dintre acestea sunt foarte costisitoare si sunt concepute doar pentru piata de nisa. Prin contrast, in combinatie cu toate imprimantele UJF produse de Mimaki, o unitate Kebab HS ofera o foarte mare versatilitate, permitand companiilor de print sa patrunda pe diferite tipuri de piete si eliminand astfel necesitatea de a achizitiona o masina dedicata.

Recipient imprimat cu ajutorul modulului Kebab HS

La acest punct, ar putea fi utila o prezentare a beneficiilor unei imprimante flatbed UJF prevazute cu un sistem Kebab HS in comparatie cu cele aduse de un echipament de print dedicat exclusiv imprimarii cilindrice sau conice:

– Productivitatea: Majoritatea masinilor dedicate sunt concepute pentru o productie mai rapida, astfel incat pot imprima 20-60 recipiente/h, dar costurile de achizitionare pot fi foarte ridicate. De cealalta parte, o imprimanta prevazuta cu optiunea Kebab HS poate oferi o productie destul de rapida, de 10-15 buc./h pentru o imprimare cu o rezolutie foarte mare sau 20-25 buc./h in modul draft.

– Investitia: Costurile pentru majoritatea masinilor dedicate pentru imprimarea obiectelor cilindrice ajung la 120 000 Euro sau chiar mai mult; asadar sunt foarte scumpe, dar si foarte restrictive. Prin contrast, investitia intr-un modul Kebab HS reprezinta doar o mica fractie din aceasta suma, iar unitatea poate fi adaugata oricand la o imprimanta UJF din dotare.

– Calitatea imprimarii: Calitatea imprimarii obtinute cu ajutorul dispozitivului Kebab HS este mult superioara deoarece viteza sa de rotatie este mai mica decat cea a imprimantelor dedicate. Aceasta rotatie mai lenta elimina unele dintre problemele frecvent intalnite in industria de imprimare cum ar fi dispersia cernelii sau emisiile gresite ale capetelor de imprimare. Drept rezultat, culorile obtinute sunt mult mai vibrante si fotorealiste. In plus, majoritatea masinilor dedicate lucreaza cu cele patru culori din spectrul CMYK, eventual alb si lac, in timp ce o imprimanta din gama UJF ofera si posibilitatea de a imprima cu culori deschise, cum ar fi cyan deschis si magenta deschis.

Mai mult, cu ajutorul modulului Kebab HS se pot realiza atat printuri color simple, cat si color si transparent sau chiar color, alb si transparent etc. Pe scurt, poate fi conceputa o mare varietate de combinatii pentru a obtine un obiect imprimat de o mare frumusete. De partea lor, imprimantele dedicate, cu exceptia decoratiunilor, de cele mai multe ori folosesc lac sau lichid incolor pentru a ascunde imperfectiunile printurilor color. Si nu in ultimul rand, unitatea Kebab HS exceleaza si in reproducerea detaliilor de inalta calitate si a liniilor fine.

Portofoliul de echipamente Mimaki este disponibil in tara noastra prin intermediul Geko Comert – Master Dealer Mimaki in Romania, Bulgaria si Moldova. Geko va invita sa luati legatura cu specialistii sai pentru a afla mai multe informatii despre cele mai noi oportunitati creative facilitate de optiunea Kebab HS.

www.geko.ro

 

 

Redactia Afaceri Poligrafice

Adaugati un comentariu

Lasă un răspuns

Vizualizari:

Companii promovate

Articole Asemanatoare

Anunturi recente

Search this website Type then hit enter to search

Caută în tot websiteul

Mai multe...

Generic selectors
Potrivire exactă
Caută doar în titlu
Caută doar în conținut
Post Type Selectors
ANUNȚURI
COMPANII
EVENIMENTE
Filtrează după categorii
ALTE MODALITATI DE IMPRIMARE & INSCRIPTIONARE
CREATIE & EDITARE & WEB DESIGN
DIVERSE
FINISARE
INTELIGENTA ARTIFICIALA
MARKETING
OPORTUNITATI IN DOMENIU
PACKAGING
POVESTI DE SUCCES
PRODUCTIE PUBLICITARA & SEMNALISTICA & PROMOTIONALE
TIPAR DIGITAL
TIPAR OFFSET
Inchide