Av. Dr. C-tin Neacşu
(tel. de contact: 0744-244 852)
Se apreciaza ca, in fiecare an, 320 de miliarde de dolari sunt spalati prin reteaua bancara internationala, iar sistemul financiar global si cel fiscal international, in constructia actuala, favorizeaza acest fenomen, determinand cresterea inegalitatii in cadrul societatii.
Comunitatea politica internationala, cu mai multa sau mai putina ipocrizie, raspunde cerintelor cetatenilor declarand lupta impotriva evaziunii fiscale si a spalarii banilor o prioritate. Doar ca totul se limiteaza la comunicate sterile, evitandu-se vreo actiune concreta.
Si Romania a preluat, pe „nemestecate” un intreg kit legislativ in domeniul luptei impotriva banilor murdari, cu multe reglementari amintind de vechea si inegalabila teorie a formelor fara fond aplicabile pe taram carpatin.
Astfel, potrivit Legii nr. 129/2019, entitatile raportoare trebuie sa stabileasca politici si norme interne, mecanisme de control si proceduri de administrare a riscurilor. Toate aceste proceduri trebuie cunoscute de angajati, care trebuie instruiti in acest scop.
Entitatile raportoare, definite expres in lege, cuprind toate entitatile si persoane fizice care comercializeaza, in calitate de profesionisti, bunuri sau presteaza servicii, in masura in care efectueaza tranzactii in numerar a caror limita minima reprezinta echivalentul in lei a 10.000 euro, indiferent daca tranzactia se executa printr-o singura operatiune sau prin mai multe operatiuni care au o legatura intre ele.
Potrivit legii, conducerea entitatii aproba anumite documente emise in scopul atenuarii si gestionarii eficace a riscurilor de spalare de bani sau de finantare a terorismului:
- normele interne ar trebui sa includa macarchestiuni ce tin de cunoasterea clientelei (una dintre principalele obligatii imputabile tuturor entitatilor vizate de Legea contra spalarii banilor), cum se realizeaza raportarea si furnizare prompta a datelor la solicitarea autoritatilor competente, dar si care sunt masurile de pastrare a evidentelor si a tuturor documentelor, conform cerintelor din Legea nr. 129/2019;
- proceduri de administrare a riscurilor care contin cel putin masuri de identificare, evaluare si gestionare a riscurilor, precum si criteriile, aspectele, scenariile si intervalele de timp in functie de care se identifica tranzactiile legate intre ele;
- proceduri care stabilesc mecanismele de control intern, de comunicare si management de conformitate;
- proceduri care stabilesc mecanisme ce cuprind masuri aplicabile in materie de protectie a personalului propriuimplicat in procesul de aplicare a acestor politici impotriva oricaror amenintari ori actiuni ostile sau discriminatorii;
- politici de instruire si evaluare periodica a angajatilor.
Toate documentele ce cuprind chestiunile de mai sus trebuie sa se regaseasca in evidentele firmei pentru ca cei de la Oficiul National de Prevenire si Combatere a Spalarii Banilor sa le poata verifica, daca vin in control. De asemenea, toate aceste proceduri interne trebuie revizuite, cel putin o data pe an.
Toate normele, procedurile, mecanismele si politicile descrise mai sus trebuie aduse la cunostinta angajatilor si aplicate efectiv in activitatea desfasurata de entitatea respectiva. Cu alte cuvinte, procedurile nu ar trebui sa fie doar cuvinte pe hartie, scoasa din sertar doar atunci cand autoritatile vin in control.
Obligatoriu, instruirea angajatilor trebuie facuta cel putin o data pe an sau de fiecare data cand se impune (politicile se schimba, de pilda, fiind necesara cunoasterea celor noi).
Lasand la o parte normele uneori sterile si fara aplicabilitate practica, este clar ca evaziunea fiscala si spalarea banilor nu ar fi posibile daca politicienii corupti si indivizii super-bogati nu ar avea unde sa-si ascunda veniturile si averea. Iar sistemul financiar global si cel fiscal international, in constructia actuala, favorizeaza aceste fenomene prin care este distrus contractul social pe care se bazeaza democratiile moderne: fiecare trebuie sa plateasca impozite, intr-un mod transparent si corect, pentru a se finanta accesul la bunurile si serviciile publice.
Vorbim despre unul dintre paradoxurile care ne guverneaza viata. Stim ca economiile nationale si economia globala se afla intr-o continua expansiune, ca PIB-ul creste si ca performanta noastra tehnica si de organizare a muncii este unica in istoria cunoscuta. Practic, nu mai recunoastem ca fiind limitat potentialul de crestere si acumulare economica.
Cu toate acestea, viata noastra este din ce in ce mai restrictionata si mai dependenta de institutii. Suntem taxati din abundenta si suntem urmariti cu prea multa asiduitate de statul caruia ii apartinem. Simtim un fel de raceala in raport cu ceea ce tot noi am creat, in timp ce o parte a elitelor politice si de afaceri este tot mai departata si mai lipsita de solidaritate cu noi. Prosperitatea patrunde tot mai greu si cu mai mari eforturi. Traim prin datorii si indatorare. Datoria este la moda atat in viata indivizilor, cat si in viata natiunilor. Este o ruptura intre „noi“ si „ei“, care alimenteaza puternice sentimente impotriva sistemului, impotriva a ceea ce cu totii numim capitalism. Tocmai pentru ca sunt cleptomane, elitele despre care vorbim inventeaza jocuri de-a v-ati ascunselea cu banii si valorile pe care le manuiesc. Este un joc cu banii natiunilor sau cu bani privati al carui final este, asa cum spuneam, erodarea bazelor si valorilor lumii in care traim.
