Oferta educațională a învățământului poligrafic liceal din România

Procedura de admitere/înscriere la licee și școli profesionale începe în luna iulie 2022, prilej foarte bun pentru a aminti posibilitățile pe care învățământul poligrafic românesc le oferă pentru pregătirea elevilor în cadrul profilelor „Producție media” și „Tehnici poligrafice”. Potrivit calendarului de admitere emis de Ministerul Educației, înscrierea candidaților la unitățile de învățământ care au ofertă educațională pentru învățământul profesional și dual de stat se realizează pe baza fișei de înscriere în perioada 4-8 iulie 2022.

Liceul Tehnologic „Victor Jinga” din Săcele, județul Brașov, oferă viitorilor liceeni două opțiuni: în cadrul profilului „Tehnici poligrafice” aceștia se pot pregăti pentru meseria de tipăritor offset (clasa există de doi ani, funcționând în grupe de 10-14 elevi) dar și pentru meseria de legător – prima grupă de acest fel va fi organizată în anul școlar 2022-2023. În cadrul profilului „Prelucrări la rece”, elevii se pot pregăti și pentru meseria de operator la mașini care au comandă numerică. Elevii vor desfășura orele de practică pentru calificările „Tipăritor offset” și „Legător” în cadrul Disz Tipo Group din Săcele, care oferă un sprijin de nădejde liceului. Potrivit reprezentanților școlii, elevii din învățământul profesional beneficiază de burse de la stat, condiționate de prezență și bună purtare. Pe lângă bursa profesională, elevii din învățământul profesional dual beneficiază de burse oferite de agenții economici, minim 200 lei/lună, în funcție de negocierile purtate între agenții economici și unitatea școlară, specificate în contractele încheiate între elevi, agenții economici și școală. Tot în aceste contracte sunt specificate condițiile de acordare a burselor și alte posibile avantaje oferite de agenții economici.

Liceul Tehnologic „Victor Jinga” Săcele
🖥 liceulvictorjinga@gmail.com
☎ +40368003085

La Liceul Teoretic „Báthory István” din Cluj-Napoca elevii se pot înscrie cu acel cod afişat în broşura de admitere. Există o clasă cu 24 de locuri pentru meseria de technician operator procesare text/ imagine – o pregătire de nivel 4 (liceu tehnologic). Liceul are un atelier de tipografie dotat cu mai multe utilaje: cuttere, serigraf, ghilotină, aparate de înfoliat, de îndosariat, de legat și dispozitive de legătorie. În plus, elevii beneficiază de două laboratoare de informatică dotate cu câte 30 de calculatoare care au instalate programele necesare pentru etapele de pregătire a documentelor pentru imprimare (prepress). Facilitățile liceului includ un cămin care oferă cazare iar elevii pot beneficia de burse de studiu, merit, performanță sau sociale, liceul oferind și burse particulare. La orele de profil elevii sunt formați cu profesorii şcolii dar şi cu specialiști din tipografii. Liceul a încheiat parteneriate cu mai multe tipografii, acolo unde elevii merg în practică pentru a-și realiza lucrarea de diplomă la sfârșitul clasei a XII-a, pentru a trece examenul profesional.

Liceul Teoretic „Báthory István” din Cluj-Napoca
🖥 bathory_kvar@yahoo.com
☎ 0751216051

La Liceul Tehnologic Electrotimiș din Timișoara elevii se pot înscrie în clasa a IX-a de liceu conform calendarului emis de Ministerul Educației, în urma susținerii Examenului Național de Evaluare și în urma repartizării computerizate în funcție de media obținută și de opțiunile completate. Liceul pregătește elevi pentru profilul „Producție Media”, calificarea tehnician operator procesare text/imagine, liceu zi, nivelul 4 de calificare. Liceul din Timișoara oferă pregătire în două laboratoare cu soft-uri de specialitate cu licență și plotter. De asemenea, de curând a fost aprobată investiția pentru dotarea unui atelier de specialitate cu utilaje specifice pentru tipărit și finisat. Elevii beneficiază de cazare la internatul școlar, iar elevilor navetiști li se decontează lunar abonamentul pentru transport. La liceu elevii nu beneficiază de burse din partea agentului economic, doar la școala profesională, aceasta din urmă având alte calificări profesionale. Liceul a încheiat un parteneriat cu firma ArtPress, acolo unde elevii fac practică. Liceul Tehnologic Electrotimiș din Timișoara are trei profesori calificați în domeniul „Tehnici Poligrafice” (Nicoli Tunde, Chelu Lucica, Crișovan Doru), care au obținut masteratul la Universitatea Politehnica Timișoara, Facultatea de Chimie Industrială și Ingineria Mediului în anul 2019.

Liceul Tehnologic Electrotimiș din Timișoara
🖥 electrotimis@yahoo.com
☎ 0256 222 444

Colegiul Tehnic de Transporturi Brașov oferă învățământ liceal cu profilul „Producție Media”, specializarea tehnician operator procesare text/imagine, elevii fiind pregătiți pentru următoarele meserii: tehnoredactori, secretari de redacție, operatori procesare text și imagine, corectori editură/presă, corectori/revizori poligrafie. Elevii beneficiază de cazare în căminul școlii și de categoriile de burse oferite de stat dacă îndeplinesc criteriile de acordare a acestora. Liceul are chiar și elevi care vin din Republica Moldova. Având o singură clasă cu acest profil, partea practică se realizează exclusiv la agentul economic partener, respectiv firma ZETPrint din Brașov.

Colegiul Tehnic de Transporturi Brașov
🖥 ctf.brasov@gmail.com
☎ 0268 335 700

În funcție de orașul și de profilul/specializarea dorită, vă invităm să contactați următoarele licee pentru a obține mai multe informații:

Colegiul Tehnic Media București (Str. Jiului, nr. 163, sector 1)
🖥 colegiultehnicmedia@yahoo.com
☎ 0216675585; 0372946745

Școala Profesională Specială pentru Deficienți de Auz „Sfânta Maria” (Str. Aleea Istru, nr. 6, sector 6, București)
🖥 surzi2@yahoo.com
☎ 021 778 7655; 021 444 03 31

Liceul Tehnologic „Ion Vlasiu” (Str. Gheorghe Marinescu, nr. 62, Târgu Mureș)
🖥 lic_ion_vlasiu@yahoo.com
☎ 0365 730 990

Colegiul Tehnic de Comunicații „Augustin Maior” (Str. Moţilor, nr. 78-80, Cluj-Napoca)
🖥 augustinmaior@yahoo.com
☎ + 40264594995; + 40364401833

Liceul Tehnologic „Constantin Brâncuși” (Str. Cazaban, nr. 48, Oradea)
🖥 lic_cobra@yahoo.com
☎ +40359405617

Liceul Tehnologic ,,Grigore C. Moisil” (Str. Aleea Afinelor, nr. 7, Buzău)
🖥 lictehmoisil@isjbuzau.ro
☎ 0338 401568

Liceul Tehnologic „Victor Slăvescu” din Rucăr, Argeș
☎ 0248 542 689

Colegiul Tehnic „Gheorghe Asachi” (Aleea Pravăț, nr. 24, sector 6, București)
🖥 asachi_ro@yahoo.com
☎ 021.4130438; 021.4134040; 0787858675

Colegiul Tehnic „Mircea Cristea” (Str. Turnului, nr. 3, Brașov)
🖥 office@mirceacristea.ro
☎ 0368.436.159

Liceul Danubius (Str. Baraganului, nr. 26, Călărași)
🖥 gr.sc.danubius@gmail.com
☎ +40242333280

Liceul Energetic Constanța (B-dul Mamaia, nr. 284)
🖥 secretariat@ctenergetic.ro
☎ +40 341 405 808

Liceul Teoretic Murfatlar (Str. Mihai Eminescu, nr. 50)
🖥 liceulteoreticmurfatlar@yahoo.com
☎ 0241 234 209

Liceul Tehnologic „Constantin Brâncoveanu” Târgoviște (Bulevardul Unirii, nr. 20)
🖥 cbtgv@yahoo.com
☎ 0245 220 468

Liceul Tehnologic „Iordache Golescu” Găești (Str. 13 Decembrie, nr. 206)
🖥 grupsicg@yahoo.com
☎ 0245713319

Liceul Tehnologic „Paul Dimo” – Galați (Str. 1 Decembrie 1918, nr. 27)
🖥 secretariat@liceulpauldimo.ro
☎ +40236316970; +40236316970

Liceul Tehnologic Energetic „Dragomir Hurmuzescu” Deva (Str. Titu Maiorescu, nr. 28)
☎ 0254 220240

Colegiul Tehnic „Batthyány Ignác” Gheorgheni (Str. Lacu Roșu, nr. 149)
🖥 ct.battyhanyignac@eduhr.ro
☎ 0266-364074

Liceul Tehnologic „Bányai János” Odorheiu Secuiesc (Str. Budvár, nr. 8A)
🖥 ct.banyaijanos@eduhr.ro
☎ 0266-218428

Liceul Tehnologic „Székely Károly” Miercurea-Ciuc (Str. Hunyadi János, nr. 31)
🖥 gs.szekelykaroly@eduhr.ro
☎ 0266310627

Liceul Tehnologic de Electronică și Telecomunicații „Gheorghe Mârzescu”, Iași (Str. Mihail Sturza, nr. 43)
🖥 ctetc@yahoo.com; ghe_marzescu@yahoo.com
☎ 0232/237545

Liceul Tehnologic de Mecatronică și Automatizări, Iași (Str. Mitropolit Varlaam, nr. 54)
🖥 secretariat@ltma.ro
☎ 0232237710; 0332806734

Liceul Tehnologic „Independența” Sibiu (Str. Gladiolelor, nr. 2)
🖥 independenta_77@yahoo.com
☎ 0269 221806

Liceul Tehnologic „Nicolae Iorga” Negrești-Vaslui (Str. 1 Decembrie, nr. 3, Negrești)
🖥 lin_negresti04@yahoo.com
☎ 0235 457 582

Într-un articol viitor vom prezenta informații despre oferta educațională a celorlalte unități de învățământ menționate.

Redactia Afaceri Poligrafice

Adaugati un comentariu

Lasă un răspuns

Search this website Type then hit enter to search

Caută în tot websiteul

Mai multe...

Generic selectors
Potrivire exactă
Caută doar în titlu
Caută doar în conținut
Post Type Selectors
ANUNȚURI
COMPANII
EVENIMENTE
Filtrează după categorii
ALTE MODALITATI DE IMPRIMARE & INSCRIPTIONARE
CREATIE & EDITARE & WEB DESIGN
DIVERSE
FINISARE
INTELIGENTA ARTIFICIALA
MARKETING
OPORTUNITATI IN DOMENIU
PACKAGING
POVESTI DE SUCCES
PRODUCTIE PUBLICITARA & SEMNALISTICA & PROMOTIONALE
TIPAR DIGITAL
TIPAR OFFSET
Inchide