Aplicații ale printului 3D în semnalistică

Cu toții suntem familiarizați cu tehnologia de imprimare 3D și cu obiectele tridimensionale pe care le pot realiza aceste echipamente revoluționare. Evoluția tehnologică transformă campaniile de marketing și modul în care sunt realizate materialele publicitare, iar cu ajutorul imprimantelor 3D de format mare se pot produce obiecte supradimensionate pentru evenimente și sectorul de retail. Mai mult decât atât, obiectele pot fi fabricate în orice dimensiune și formă, fără restricțiile metodelor tradiționale

Deși fabricația aditivă oferă flexibilitate în ceea ce privește designul pieselor, care sunt construite prin depunerea straturilor succesive de material doar în porțiunile necesare, mulți dintre decidenții companiilor din industria de semnalistică privesc cu reticență ideea de a investi într-un echipament pentru print 3D deoarece nu sunt siguri de impactul pe care această investiție îl va avea asupra afacerii pe termen scurt. Însă având în vedere că brandurile sunt în continuă căutare de noi modalități prin care să atragă interesul potențialilor clienți, această reticență începe încet să se disipească.  

Literele volumetrice reprezintă fără îndoială cel mai simplu mod în care un brand își poate face cunoscute publicului denumirea și sigla. Conceptul nu este unul nou și deja există pe piață numeroase companii care oferă acest serviciu. Cu toate acestea, fabricarea literelor volumetrice prin metode tradiționale poate fi costisitoare, consumatoare de timp și limitativă. Majoritatea producătorilor pot crea doar litere cu unghiuri drepte sau curbe uniforme, ceea ce restrânge considerabil opțiunile de design. Imprimantele 3D le oferă designerilor libertatea de a realiza modele unice, iar natura transparentă a materialului de imprimare oferă un efect de strălucire impresionant atunci când literele sunt iluminate de la interior cu LED-uri, efect care nu poate fi recreat de literele metalice. În plus literele volumetrice imprimate 3D pot avea diverse finisaje, iar timpul și costurile de producție sunt mult mai reduse. Astfel lucrările care erau finalizate de obicei într-o săptămână pot fi realizate acum în mai puțin de o zi. 

Cadrele SEG – Silicone Edge Graphics – sunt o altă modalitate prin care brandurile își pot face publicitate. Mai exact acestea constau din materialul textil imprimat cu grafica dorită de client, peste marginile căruia se coase o bandă de silicon. Aceste margini se inserează apoi în canelurile unei rame din aluminiu extrudat, care va ține materialul întins. La fel ca în cazul literelor volumetrice, procesul convențional de fabricare prezintă o serie de limitări, ramele construite din aluminiu extrudat având unghiurile drepte. Însă tehnologia de imprimare 3D înlocuiește aceste forme tradiționale cu oricare alt tip de design. 

Imprimantele 3D pot fi utilizate și la realizarea matrițelor pentru producția mai rapidă a materialelor publicitare, așa cum sunt elementele termoformate. Acestea sunt extrem de utile în campaniile de marketing în care este necesară o cantitate mai mare de produse. Procesul de fabricare a matrițelor durează de obicei câteva săptămâni și este destul de costisitor. Cu ajutorul unei imprimante 3D, aceste matrițe pot fi create în doar câteva ore și utilizate în mod repetat.

Pe lângă viteza de producție, unul dintre multiplele avantaje pe care le oferă echipamentele 3D ce imprimă obiecte de mari dimensiuni este eliminarea necesității de a utiliza adezivi sau alte materiale pentru asamblarea produsului, care la rândul lor implică anumite costuri suplimentare și sunt consumatoare de timp. 

Un alt avantaj este reducerea la minimum a prelucrării manuale și implicit a erorilor de producție. Posibilitatea de a modifica designul în etapa prepress îi permite utilizatorului să elimine eventualele erori și să evite refacerea lucrării. Și astfel flexibilitatea procesului de imprimare 3D facilitează realizarea unor litere cursive sau a unor sigle complete.

Analizând avantajele clare ale printului 3D, producătorii de elemente pentru semnalistică ar trebui să-și extindă afacerea și portofoliul de produse prin achiziționarea unei imprimante 3D pentru obiecte de mari dimensiuni, ce are la bază singura tehnologie de pe piață care le permite să-și dezvolte afacerile. Furnizorii de servicii de print și clienții acestora vor putea în acest mod să creeze produse uimitoare, cu un cost mult mai convenabil și un design cu adevărat creativ. 

Redactia Afaceri Poligrafice

Adaugati un comentariu

Share on facebook
Share on telegram
Share on skype
Share on whatsapp
Share on email
Vizualizari:

Companii promovate in apropiere

Articole Asemanatoare

Anunturi recente

Oferte » Pre-press, desktop publishing » Mașina de developat plăci offset GLUNZ&JENSEN

Oferte » Pre-press, desktop publishing » Vindem GLUNZ&JENSEN modelul Quartz II 85

Oferte » Tipar Offset » HEIDLEBERG SORMZ, 52×74…

Inchide

Caută în tot websiteul

Generic selectors
Potrivire exactă
Caută doar în titlu
Caută doar în conținut
ARTICOL
Search in pages
ANUNȚURI
COMPANII
Filtrează după categorii
ALTE MODALITATI DE IMPRIMARE & INSCRIPTIONARE
CREATIE & EDITARE & WEB DESIGN
DIVERSE
FINISARE
INTELIGENTA ARTIFICIALA
MARKETING
OPORTUNITATI IN DOMENIU
PACKAGING
PASTILA VESELA
POVESTI DE SUCCES
PRODUCTIE PUBLICITARA & SIGNALISTICA & PROMOTIONALE
TIPAR DIGITAL
TIPAR OFFSET
Inchide