LitiHolo lansează prima imprimantă holografică 3D desktop de pe piață

Imprimarea hologramelor a reprezentat o adevărată fascinație pentru cercetători și pentru furnizorii de servicii grafice, însă abia în 2021 LitiHolo – lider global în producția de tehnologie pentru imprimarea hologramelor – a lansat ceea ce este considerată a fi prima imprimantă holografică 3D desktop, potrivită nu doar pentru furnizorii de servicii de imprimare ci și pentru utilizatorii obișnuiți care o pot folosi atât acasă cât și la birou.

Istoria tehnologiei de reproducere a hologramelor începe la mijlocul anilor 1900, atunci când hologramele erau „înregistrate” optic prin divizarea unui fascicul laser, proces prin care se crea senzația unică de profunzime. Imaginile rezultate prin acest procedeu erau însă statice, ceea ce înseamnă că nu se putea crea efectul de mișcare. În plus, erau realizate doar pe suport de hârtie și deci nu puteau fi distribuite sau reproduse. Mai târziu a apărut holografia generată pe calculator, care în schimb necesita foarte mult timp, implica utilizarea calculatoarelor foarte performante și avea rezultate care nu erau fotorealiste. Unul dintre progresele înregistrate de oamenii de știință în această direcție a fost utilizarea algoritmilor de deep learning pentru a permite super-calculatoarelor să creeze holograme în timp real, pe baza unor rețele neuronale artificiale – tehnică de procesare care imită modul în care oamenii asimilează informații vizuale. Dezvoltarea unei astfel de rețele neuronale necesită un set de date de înaltă calitate, de dimensiuni mari, care nu erau disponibile anterior pentru hologramele 3D. Astfel cercetătorii au construit o bază de date compusă din 4000 de perechi de imagini generate de calculator care au permis rețelei să învețe ajustându-și automat parametrii și îmbunătățindu-și deci capacitatea de a realiza holograme.

Compania LitiHolo oferă clienților săi kituri de producție care includ instrucțiuni detaliate ce le permit să realizeze holograme în mai puțin de o oră. În plus, producătorul oferă și un portofoliu de filme cu autodevelopare pentru ca producția hologramelor să se realizeze fără utilizarea unor produse chimice suplimentare. Prima imprimantă holografică 3D desktop – numită Desktop 3D Hologram Printer – este doar cu puțin mai mare decât o imprimantă normală de birou și reprezintă un prim pas în îndeplinirea misiunii LitiHolo de a transforma tehnologia de producție a hologramelor într-una mai accesibilă. Echipamentul creează holograme ce pot fi văzute cu ochiul liber, fără ochelari speciali, iar utilizatorii pot proiecta orice design – de la grafică digitală 3D până la portrete care vor recrea impresia unor holograme tridimensionale.

Cum funcționează mai exact această tehnologie? Imprimanta preia imagini din mai multe unghiuri/perspective fie pe baza unor înregistrări video, fie pe baza unor fotografii sau imagini 3D, după care le separă în pixeli. Acești pixeli sunt denumiți „hogel” sau „elemente holografice”, dimensiunea fiecărui hogel fiind de 1×1 mm. În continuare, imprimanta „inscripționează” sau „codifică optic” datele hogel cu ajutorul luminii laser pe o plăcuță cu film holografic cu autodevelopare, special dezvoltat de companie. După plasarea plăcuței în suportul special al imprimantei, sistemul începe expunerea optică a fiecărui hogel. În varianta finală, holograma recreează diverse unghiuri pentru a da impresia că imaginea tridimensională există cu adevărat pe suport. În plus, în funcție de unghiul din care este privită, poate părea de asemenea că se mișcă.

Imprimanta realizează holograme cu dimensiuni de până la 10,1×12,7 cm și permite efectul de mișcare la 45 de grade stânga-dreapta. Potrivit producătorului, imprimanta holografică poate produce holograme pe baza proiectelor CAD, artei 3D și graficii digitale 3D, având un potențial uriaș de a influența industrii precum ingineria, arhitectura și industria de divertisment. O hologramă va putea fi creată doar cu ajutorul unor imagini în perspectivă, care pot proveni fie de pe platforma Sketchfab (cu peste 500 de mii de modele 3D disponibile gratuit), din aplicații pentru smartphone precum Qlone care surprinde obiecte și oameni în format 3D, însă la fel de utilă poate fi și o simplă înregistrare video ce respectă un set de instrucțiuni.

În ceea ce privește substratul pe care sunt imprimate hologramele, respectiv filmul cu autodevelopare, acesta permite crearea hologramelor fără a fi nevoie de pași suplimentari pentru post-procesare sau de alte substanțe chimice pentru developare. Pe măsură ce filmul este expus, acesta începe să se developeze – drept urmare holograma va putea fi vizualizată instantaneu. Fiecare plăcuță cu film poate „înregistra” o singură hologramă, plăcuțele adiționale putând fi achiziționate separat. Pe lângă imprimanta standard, LitiHolo oferă opțional și un elegant suport de afișare a hologramelor, dar și un sistem care permite atașarea unei camere foto-video sau a telefonului mobil astfel încât imprimanta holografică 3D să poată reproduce atât portrete cât și peisaje.

Potrivit profesorului Steve Benton – pionier în domeniul holografiei, fondator al MIT Media Lab Spatial Imaging Group și inventatorul hologramei curcubeu care se găsește în prezent pe majoritatea cardurilor de credit – holografia este „metoda absolută de imagistică 3D a viitorului și o speranță pentru progresul științei și tehnologiei noastre legate de viața de zi cu zi”. Drept urmare, imprimanta holografică 3D desktop de la LitiHolo ne aduce cu un pas mai aproape de viitor.

Redactia Afaceri Poligrafice

Adaugati un comentariu

Lasă un răspuns

Vizualizari:

Companii promovate

Articole Asemanatoare

Anunturi recente

Search this website Type then hit enter to search

Caută în tot websiteul

Mai multe...

Generic selectors
Potrivire exactă
Caută doar în titlu
Caută doar în conținut
Post Type Selectors
ANUNȚURI
COMPANII
EVENIMENTE
Filtrează după categorii
ALTE MODALITATI DE IMPRIMARE & INSCRIPTIONARE
CREATIE & EDITARE & WEB DESIGN
DIVERSE
FINISARE
INTELIGENTA ARTIFICIALA
MARKETING
OPORTUNITATI IN DOMENIU
PACKAGING
POVESTI DE SUCCES
PRODUCTIE PUBLICITARA & SEMNALISTICA & PROMOTIONALE
TIPAR DIGITAL
TIPAR OFFSET
Inchide