Piața de imprimare flexografică va atinge valoarea de 188,9 miliarde de dolari până în 2027

Raportul „The Future of Flexographic Printing to 2027” realizat de compania de cercetare și consultanță Smithers anticipează că piața de imprimare flexografică va crește la o valoare de 188,9 miliarde de dolari până în 2027, cu o rată de creștere anuală compusă (CAGR) de 1,9%.

Pe termen scurt, aceste informații înseamnă că piața flexo va fi evaluată la aproximativ 172,2 miliarde de dolari în 2022, echivalentul unui total de 6,80 de trilioane de coli A4 produse. Potrivit Smithers, pe măsură ce piața evoluează, flexografia va beneficia de creșterea continuă a cererii de imprimare pe sectoarele de ambalaje și etichete, fiind o alternativă din ce în ce mai competitivă din punct de vedere al costurilor la gravură și offset. Cu toate acestea, este posibil ca flexografia să își piardă o parte din piață în favoarea imprimantelor inkjet cu randament mai mare, în special pe segmentele narrow web și de carton ondulat.

În ceea ce privește cartonul ondulat, raportul prezice că acesta va rămâne cel mai important segment al pieței de imprimare flexo – cu o cotă de 36,8% în privința volumului în 2022. Cu toate acestea, ambalajele flexibile devin din ce în ce mai importante și vor înregistra cea mai rapidă creștere dintre cele nouă aplicații majore care au fost urmărite în analiza Smithers. Din punct de vedere geografic, raportul sugerează că deși piețele din Europa de Vest sunt mature, există o nouă cerere importantă de echipamente flexografice în America. De asemenea, cererea se accelerează în multe zone din Asia. Cu toate acestea, Smithers susține în continuare că America va oferi cele mai bune oportunități de vânzare pentru producătorii de tehnologie flexografică până în 2027.

Alte tendințe importante evidențiate în raport includ cererea de tiraje mici și de imprimare cu date variabile care stimulează dezvoltarea echipamentelor hibride și necesitatea ca piața să se adapteze la creșterea prețurilor materiilor prime, care afectează atât costul cernelurilor și al altor consumabile, cât și prețul plăcilor de imprimare.

Redactia Afaceri Poligrafice

Adaugati un comentariu

Lasă un răspuns

Vizualizari:

Companii promovate

Articole Asemanatoare

Anunturi recente

Search this website Type then hit enter to search

Caută în tot websiteul

Mai multe...

Generic selectors
Potrivire exactă
Caută doar în titlu
Caută doar în conținut
Post Type Selectors
ANUNȚURI
COMPANII
EVENIMENTE
Filtrează după categorii
ALTE MODALITATI DE IMPRIMARE & INSCRIPTIONARE
CREATIE & EDITARE & WEB DESIGN
DIVERSE
FINISARE
INTELIGENTA ARTIFICIALA
MARKETING
OPORTUNITATI IN DOMENIU
PACKAGING
POVESTI DE SUCCES
PRODUCTIE PUBLICITARA & SEMNALISTICA & PROMOTIONALE
TIPAR DIGITAL
TIPAR OFFSET
Inchide