Acest procedeu de imprimare a fost descoperit în China în timpul dinastiei Song – 960-1279 d.Hr. La scurt timp a fost preluat de japonezi, care au început să utilizeze tehnica șablonului ca o modalitate de a crea imagini. Șabloanele erau din hârtie, iar sita era țesută din păr uman. Pentru a distribui cerneala prin această sită direct pe țesătură, japonezii utilizau pensulele rigide.
În secolul al XVII-lea francezii au folosit mătasea pentru a fabrica sitele, pe care au întins-o peste un cadru pentru a susține șabloanele.
De abia la începutul secolului al XX-lea au fost introduse racletele ca metodă de a distribui și împinge cerneala prin sită. Tot atunci au fost realizate și experimente cu emulsii pe bază de sare de acid cromic pentru șabloanele fotoreactive.
În 1938 un grup de artiști din New York au început să experimenteze tehnica aceasta pentru a imprima hârtia. Astfel a fost inventat termenul „serigrafie”, format din cuvântul latin „sēricum” (mătase) și cuvântul grecesc „graphein” (a scrie, a desena). Termenul diferenția partea artistică a procedeului de imprimare de cea industrială.
Aproximativ două decenii mai târziu, artiștii care au făcut parte din mișcarea Pop Art – numită astfel datorită modului în care a omagiat cultura populară și obiectele obișnuite – au popularizat serigrafia prin lucrările de artă pe care le-au creat. Cel mai cunoscut artist pop a fost Andy Warhol, ale cărui imprimări serigrafice redau de la cutii de supă până la celebrități.
Serigrafia este în prezent un procedeu utilizat pe scară largă pentru imprimarea durabilă și de calitate în special a materialelor textile precum tricourile, sitele utilizate fiind confecționate din poliamidă sau poliester.
Tehnologia de imprimare serigrafică implică o multitudine de operațiuni, de la pregătirea graficii, imprimarea filmului serigrafic și expunerea acestuia pe sita serigrafică până la imprimarea propriu-zisă și uscare.
Fiecare proces de producție începe cu alegerea culorilor, apoi se trece la pregătirea graficii care este separată în funcție de numărul de culori. După ce a fost pregătită câte o sită pentru fiecare culoare, urmează imprimarea filmelor serigrafice.
Mai întâi se prelucrează ecranul serigrafic prin scufundarea într-o emulsie fotosensibilă, după care este lăsat să se usuce într-o cameră întunecată. Filmul este așezat peste sita emulsionată și expus la lumină UV. Emulsia se îndepărtează apoi cu un jet de apă de pe zonele care au fost acoperite de filmul serigrafic, formând astfel „goluri” prin care cerneala va putea trece.
După etapa de pregătire a ecranelor și de stabilire a graficii, sitele sunt montate rând pe rând pe materialul care urmează să fie imprimat, așezat în prealabil pe masa de serigrafie. Suprafața materialului trebuie să fie netedă pentru a nu se deteriora calitatea printului. Se adaugă apoi cerneala și se împinge prin ochiurile sitei cu ajutorul unei raclete speciale. Sitele sunt foarte fine și au aproximativ 300 de puncte pe fiecare metru pătrat. Zonele colorate diferit care alcătuiesc designul sau grafica trebuie întotdeauna să fie imprimate în mod succesiv.
Materialele imprimate sunt introduse la final într-un cuptor special pentru a ajuta cerneala să se fixeze foarte bine pe material. În funcție de printul realizat, cernelurile pot fi pe bază de apă, solvenți sau de tip plastisol, precum și fotosensibile, fosforescente sau termosensibile.
Serigrafia nu se limitează doar la partea de imprimare la nivel industrial, ci este procedeul de bază pentru realizarea display-urilor LED. Serigrafia se utilizează și pentru protecția selectivă a diverselor suprafețe. În ceea ce privește sita – care se realizează în mod obișnuit din poliamidă sau poliester – putem aminti și de cea metalică. Aceasta se întâlnește în industria alimentară, în producția display-urilor LED și în aplicații din industria electronică.
Cel mai important avantaj al imprimării serigrafice este faptul că imaginile sunt clare, au culori vii și nu se deteriorează în timp.
