Smart Cups – singura băutură „printată” din lume

Tehnologiile 3D transformă tot mai mult industria alimentară, iar dacă în prezent există până și pește imprimat 3D, un proiect promițător al companiei Smart Cups are potențialul de a revoluționa industria producătoare de băuturi.

Smart Cups este o companie din California fondată în 2017 pe principii sustenabile, care a devenit cel mai popular jucător pe piața „printării” băuturilor energizante. Ideea companiei Smart Cups s-a născut atunci când fondatorul său, Chris Kanik, se afla într-un restaurant și a comandat o margarita care i-a fost servită cu întârziere. Ca urmare a acestei neplăceri a început să se întrebe de ce nu a creat încă nimeni o margarita instantă. Smart Cups folosește echipamente create de la zero deoarece tehnologia de care au avut nevoie nu era încă inventată. Într-un interviu pentru publicația 3Dnatives, Kanik precizează: „Practic, Smart Cups nu folosește imprimare 3D. Metoda noastră este de obicei numită astfel deoarece nu a mai existat nimic altceva la fel. Este mai ușor să o numim imprimare 3D pentru că este cel mai familiar termen de referință pentru consumatori și oamenii de afaceri. Ceea ce facem la Smart Cups este de fapt un proces unic de microîncapsulare”. Care este procedeul? Pe fundul unui pahar din plastic biodegradabil sunt imprimate mici particule care conțin diferite arome, iar odată ce paharul este umplut cu apă sau cu orice alt lichid, partea imprimată se transformă într-o băutură energizantă.

În vara anului trecut, startup-ul a fost subiect de primă pagină în întreaga lume după ce a anunțat parteneriatul cu The Ranch Companies, firmă fondată de Mike Tyson cu scopul de a populariza din punct de vedere științific proprietățile canabisului. Parteneriatul a reușit să demonstreze că tehnologia avansată de imprimare 3D are aplicații în industrii diverse, iar potențialul său este nelimitat. The Ranch Companies a dobândit licența care le permite printarea 3D a componentelor esențiale ale plantei în diferite aplicații farmaceutice. Smart Cups a intrat în acest parteneriat pentru a rezolva problema dozării care există pe scară largă în industria americană a canabisului farmaceutic.

Însă cea mai mare provocare pe care o are de depășit Smart Cups în prezent se referă la educația consumatorului: deși produsul care a consacrat compania a fost o băutură energizantă printată în recipiente din bioplastic pe bază de plante, Smart Cups nu este o companie care creează recipiente sau băuturi energizante, ci una care oferă o tehnologie cu posibilități de aplicare infinite. Viziunea Smart Cups cu privire la influența pe care o poate avea tehnologia 3D asupra industriilor producătoare de alimente și băuturi se referă la capacitatea reală a imprimării 3D de a influența benefic fiecare domeniu din cadrul acestor industrii, cu un accent special pe sustenabilitate și protecția mediului.

Băuturile „printate” ar putea elimina pe viitor nevoia de ambalaje din aluminiu. În 2017, Smart Cups a lansat o gamă de băuturi energizante printate cu microcapsule 3D având diferite arome: Tropical Recess, Nerdy Lemon-T, Pucker Up Brain Boost sau Magna Cum Latte. Pentru activarea și transformarea aromelor printate pe suprafața paharului (asigurat de partenerul Fabri-Kal) în băuturi fără zahăr și fără calorii, consumatorul nu trebuie nici măcar să amestece, ci doar să adauge apă. Soluția a fost dezvoltată de Smart Cups împreună cu The Additive Advantage, o companie de cercetare și dezvoltare din Massachusetts. Tehnologia patentată Integrated Delivery Platform (IDP) fixează microcapsulele – care sunt substanțe solide, lichide sau gazoase închise într-un înveliș polimeric ce protejează ingredientele active din interior – pe substraturi printr-un proces propriu de imprimare, asigurat printr-un liant polimeric pe bază de plante și molecula vegetală amfifil. Băuturile tipărite la baza fiecărui pahar se numesc Katalyxt™. La contactul cu apa, Katalyxt™ creează bule efervescente care „amestecă” băutura.

Însă tehnologia nu este specială doar pentru faptul că aduce pe piață un nou tip de băutură, ci și pentru că este prietenoasă cu mediul înconjurător – un camion care transportă în mod obișnuit 96 000 de doze de suc a câte 350 ml fiecare, poate acum transporta 1,2 milioane de recipiente din bioplastic Smart Cups echivalente aceluiași gramaj grație design-ului care permite stivuirea și tehnologiei care nu necesită includerea apei în procesul de producție. Potrivit fondatorului Smart Cups, noua tehnologie are posibilități infinite deoarece nu este limitată la imprimarea pe paharele din bioplastic: „Avem capacitatea de a ne folosi tehnologia patentată pentru a imprima pe orice suprafață – da, pe ORICE. De la hârtie și aluminiu până la bomboane, chipsuri de tortilla și multe altele. Există nenumărate posibilități și abia începem”.

În noiembrie 2020 Smart Cups a introdus pe piață o gamă nouă de băuturi fără cafeină, dezvoltată special pentru copii, iar pe viitor startup-ul plănuiește să extindă capacitatea de producție a noii metode de imprimare. Un studiu derulat împreună cu Universitatea din California arată că Smart Cups pot fi umplute cu până la 600% mai mult lichid în comparație cu dozele din aluminiu, astfel că noua metodă are potențialul de a revoluționa industriile producătoare de băuturi și ambalaje, de a reduce emisiile de gaze și carbon și de a oferi un nou mod de producție, ambalare și transportare.

Redactia Afaceri Poligrafice

Adaugati un comentariu

Lasă un răspuns

Vizualizari:

Companii promovate

Articole Asemanatoare

Anunturi recente

Search this website Type then hit enter to search

Caută în tot websiteul

Mai multe...

Generic selectors
Potrivire exactă
Caută doar în titlu
Caută doar în conținut
Post Type Selectors
ANUNȚURI
COMPANII
EVENIMENTE
Filtrează după categorii
ALTE MODALITATI DE IMPRIMARE & INSCRIPTIONARE
CREATIE & EDITARE & WEB DESIGN
DIVERSE
FINISARE
INTELIGENTA ARTIFICIALA
MARKETING
OPORTUNITATI IN DOMENIU
PACKAGING
POVESTI DE SUCCES
PRODUCTIE PUBLICITARA & SEMNALISTICA & PROMOTIONALE
TIPAR DIGITAL
TIPAR OFFSET
Inchide