Gratuit

EDITURA MUZICALA SRL

Descriere companie:

Înfiinţată la 1 octombrie 1957 sub patronajul Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România, Editura Muzicală şi-a păstrat prin specificul ei, pe parcursul a mai bine de o jumătate de veac, unicitatea în peisajul culturii scrise româneşti. Având ca obiectiv principal tipărirea creaţiilor muzicale ale compozitorilor români şi editarea lucrărilor muzicologice şi pedagogice în special ale autorilor autohtoni, Editura Muzicală a îmbogăţit cultura românească prin contribuţia adusă acestui sector al artei muzicale româneşti.

În structura tematică a proiectelor editoriale – materializate într-un număr impresionant de titluri, de ordinul miilor – şi-au găsit loc atât creaţia muzicală propriu-zisă, în diversele ei compartimente (partituri simfonice şi vocal-simfonice, de operă şi balet, muzică de cameră, muzică pentru diferite formaţii corale, muzică uşoară, bibliografie şcolară etc.), cât şi creaţia muzicologică românească (lucrări de istorie şi estetică a muzicii, studii de muzicologie, ghiduri, dicţionare, lexicoane, monografii, lucrări de memorialistică, colecţii de folclor, traduceri din literatura universală etc.). În plus, Editura Muzicală şi-a îmbogăţit şi diversificat activitatea prin preluarea revistei Actualitatea Muzicală (în anul 2000) şi editarea ei într-un nou format, de asemenea prin editarea de CD-uri, broşuri, pliante şi alte materiale promoţionale, toate acestea venind în întâmpinarea atât a specialistului îndeaproape interesat de largul spectru al ideilor muzicale contemporane, cât şi a melomanului pasionat, precum şi în sprijinul compozitorilor şi autorilor români de carte muzicală, ale căror opere pot fi astfel popularizate la un standard de prezentare cu adevărat profesionist.

Galerie imagini:
Sigla Companiei:
Vizualizari:
Date Fiscale:
N.Reg.Com.: J40/8380/1998
CUI: RO11596414
Adresă: Calea Victoriei 141 Bucuresti
Categorie:
Articole despre această companie
Această companie încă nu are articole.

Recenziile/ review-urile joacă un rol important în modul în care utilizatorii isi aleg compania furnizoare astfel incat orice recenzie va fi publicata/ aprobata numai daca este pentru un furnizor care a achitat tariful de Companie Premium

Search this website Type then hit enter to search

Caută în tot websiteul

Mai multe...

Generic selectors
Potrivire exactă
Caută doar în titlu
Caută doar în conținut
Post Type Selectors
ANUNȚURI
COMPANII
EVENIMENTE
Filtrează după categorii
ALTE MODALITATI DE IMPRIMARE & INSCRIPTIONARE
CREATIE & EDITARE & WEB DESIGN
DIVERSE
FINISARE
INTELIGENTA ARTIFICIALA
MARKETING
OPORTUNITATI IN DOMENIU
PACKAGING
POVESTI DE SUCCES
PRODUCTIE PUBLICITARA & SEMNALISTICA & PROMOTIONALE
TIPAR DIGITAL
TIPAR OFFSET
Inchide