Gratuit

NAUTILUS PRODIM SRL

Descriere companie:

NAUTILUS importă și distribuie cărți și multimedia în limba engleză din 1997. Sunt titluri alese de noi din oferta celor mai mari edituri din Marea Britanie și SUA, dar și titluri sugerate de prietenii noștri, cei care ne-au călcat odată pragul și au revenit cu placere. De la cărți pentru copii (inclusiv bebeluși) și adolescenți la literatură clasică, modernă (“clasicii” secolului XX) și contemporană (cărțile “proaspete”) suntem mereu în pas cu noile apariții. Romanul istoric, cel polițist, umorul și romanul grafic se mențin la un standard înalt al calității. Ne surprinde bucuria cu care descoperiți cărțile de la noi, la fel cum ne miră faptul că nu sunteți englezi, iar umorul britanic sau gustul pentru macabru uneori vă derutează. Zona Fantasy & SF ilustrează abundent evoluția genului până la cei mai “noi” autori de succes. Nu am putut omite albumele de artă prietenoase, lesne de mânuit ori de-a dreptul somptuoase, și nici cartea de arhitectură și design. Și pentru că se numesc tot “cărți”, dar cu înțelesuri tainice și schimbătoare, ne-am oprit și la Tarot-urile și la cărțile de joc pentru colecționari - de la Egiptul antic la moda Evului Mediu, istoria zborului sau manga. Pragmatici, am hotărât să ajutăm și învățarea limbilor străine prin cursuri interactive (pe support CD) - avem peste o sută de limbi care pot fi învățate din limbă maternă a utilizatorului. Fie că alegeți xhosa, tagalog sau yoruba, aveți sprijin în limbă română sau în orice altă limbă vă e mai lesne de folosit. Și dacă imaginarul ficțiunii ori pragmatismul cursurilor nu vi se par îndeajuns, adăugăm și cărțile de ezoterism. Totul în limbă engleză.

Sunteți bineveniți (virtual) pe site-ul nostru și pe paginile noastre de Facebook, Twitter și Instagram, dar și în mica noastră librărie (în realitate) unde găsiți cărțile cu o reducere de preț de 10% și unde puteți întâlni și pisica librăriei, Dungi.

Galerie imagini:
Sigla Companiei:
Vizualizari:
Date Fiscale:
N.Reg.Com.: J40/26343/1994
CUI: RO6706278
Adresă: Str. Arh. Ion Mincu 17 Bucuresti
Categorie:
Articole despre această companie
Această companie încă nu are articole.

Recenziile/ review-urile joacă un rol important în modul în care utilizatorii isi aleg compania furnizoare astfel incat orice recenzie va fi publicata/ aprobata numai daca este pentru un furnizor care a achitat tariful de Companie Premium

Search this website Type then hit enter to search

Caută în tot websiteul

Mai multe...

Generic selectors
Potrivire exactă
Caută doar în titlu
Caută doar în conținut
Post Type Selectors
ANUNȚURI
COMPANII
EVENIMENTE
Filtrează după categorii
ALTE MODALITATI DE IMPRIMARE & INSCRIPTIONARE
CREATIE & EDITARE & WEB DESIGN
DIVERSE
FINISARE
INTELIGENTA ARTIFICIALA
MARKETING
OPORTUNITATI IN DOMENIU
PACKAGING
POVESTI DE SUCCES
PRODUCTIE PUBLICITARA & SEMNALISTICA & PROMOTIONALE
TIPAR DIGITAL
TIPAR OFFSET
Inchide