Gratuit

PENTA MEDIA ADVERTISING SRL

Descriere companie:

CINE SUNTEM?
Suntem Penta Media Advertising, agenție de publicitate outdoor full-service cu o rețea de panouri publicitare extinsă la nivel național și cu peste 10 ani de experiență pe piață.

Avem personal calificat în proiectare, creație, grafică, producție, montaj panouri publicitare și printuri de mari dimensiuni.

Prin campaniile desfășurate, întărim notorietatea brandurilor și promovăm produse și servicii care duc la creșterea businessurilor clienților noștri.

DE CE NOI?
Deținem panouri outdoor în toată Transilvania și dezvoltăm continuu rețeaua și în restul țării, cu locații care au o vizibilitate foarte bună și sunt amplasate conform legislației în vigoare. Avem propria bază de producție a panourilor publicitare și a structurilor metalice, dotată cu echipamente automate pentru confecții metalice, ceea ce ne permite abordarea fără dificultăți a structurilor și a proiectelor speciale din media. De asemenea deținem propriile echipamente de print, atât cu tehnologie solvent cât și cu noua tehnologie UV.

CE FACEM?
Dăm vizibilitate maximă afacerii tale! Îți stăm la dispoziție pentru dezvoltarea unor campanii outdoor complexe, cu o gamă largă de formate publicitare. Ne ocupăm de creație, grafică, proiectare, producție și printuri de mari dimensiuni. Asigurăm servicii de consultanță și planificare media.

Realizăm toate materialele publicitare necesare campaniilor în cadrul bazei noastre de producție. Putem printa pe toate materialele și la orice dimensiuni, atât cu tehnologie clasică cu EcoSolvent, cât și cu noua tehnologie UV.
Prin campanii outdoor, te punem în legătură directă cu clienții tăi!

ÎN CE CREDEM?
Credem într-o industrie a publicității outdoor dezvoltată pe termen lung, în conformitate cu legislația specifică și în armonie cu arhitectura urbană.
Credem în respectul față de client, în lucrul bine făcut și urmărim întotdeauna satisfacția partenerilor noștri.

DE CE OUTDOOR?
Publicitatea outdoor funcționează pentru afacerea ta deoarece:

ESTE INEVITABILĂ
Publicitatea outdoor este singurul mijloc de promovare care nu poate fi evitat și care oferă expunere 24/24 și 7 zile pe săptămână. În plus, publicul nu are buton de skip și nu poate schimba canalul. Știai că un panou situat pe o stradă circulată este văzut zilnic de peste 20.000 de persoane?

TE FACE PRIORITAR
Prin expunere outdoor repetată, sunt șanse mult mai mari ca un potențial client să aleagă produsele sau serviciile tale ca primă opţiune la cumpărare. 58,2% dintre oameni consideră că publicitatea stradală scoate în evidență mărcile.

CONSTRUIEȘTE ÎNCREDERE
Alegem produsele și serviciile în funcție de câtă încredere avem în ele și prețul nu este tot timpul cel mai important factor. Niciun alt mijloc de expunere media nu îți oferă o validare mai mare și mai rapidă a brandului sau a mesajului decât publicitatea outdoor.

Încrederea oamenilor în publicitatea outdoor provine atât din istoricului impresionant al publicității stradale, cât și din reglementarea mult mai strictă pentru acest tip de publicitate. Astfel, în proporție covârșitoare, oamenii consideră publicitatea outdoor o sursă de informații de încredere.

78,2 % dintre oameni consideră că panourile furnizează informaţii de încredere.

PIEȚE VIRGINE
„Este destul de greu să proiectezi produse concentrându-te pe consumatori. De multe ori, oamenii nu ştiu ce vor până nu le arăţi produsul” spunea Steve Jobs, în mai 1998, în revista BusinessWeek.

Sunt mulți cumpărători care încă nu știu că ar putea avea nevoie de produsul tău, iar publicitatea outdoor este o metodă prin care îi poți aborda direct. Nu aștepta să caute ei produsele sau serviciile tale; vino în întâmpinarea lor!

84 % dintre oameni au o atitudine pozitivă legată de publicitatea outdoor.

ÎMPINGE LA ACȚIUNE
Publicitatea stradală este un declanșator de acțiuni, stârnește curiozitatea, activează dorința de cumpărare și determină căutarea online a produselor sau a serviciilor. Spre deosebire de alte mijloace media unde cuantificam doar efectele imediate, publicitatea outdoor are și un efect indirect de vânzare prin influențarea alegerilor pe care consumatorul le face mult timp după ce a văzut reclama.

44 % dintre oameni consideră că panourile sunt un declanșator pentru acțiuni.

 

PRODUSE ŞI SERVICII

PRINTURI DE MARI DIMENSIUNI

DESPRE CAPACITĂŢILE DE PRINT
Realizarea materialelor publicitare utilizate în campanii şi a printurilor de mari dimensiuni, bannere sau mesh-uri se face cu echipamentele de printare şi finisare din dotarea noastră.

Putem realiza toate materialele publicitare necesare campaniei tale în cadrul bazei noastre de producție, atât prin tehnologia clasică EcoSolvent cât și cu noua tehnologie UV, care îţi garantează o vibranţă aparte a culorilor şi o rezistenţă prelungită în urma expunerii la razele solare.

Capacitatea de print este asigurată prin cele două imprimante Konika Minolta L=3,20 m cu tehnologie Solvent, imprimanta Eco-Solvent L=1,60 m, imprimanta Konika Minolta 3,20 m cu tehnologie UV. Finisajele le facem automat sau semi-automat cu capsator automat FEPATEX 279, robot de termosudare prin impulsuri OEM L=4,00 m şi roboți de termosudură clasici de la Leister.

DE CE SĂ PRINTEZI LA NOI?
VITEZĂ DE REACŢIE ŞI LOGISTICĂ SIMPLIFICATĂ
Atunci când soluția de print se găseşte în acelaşi loc cu cea a expunerii outdoor, tu câștigi timp şi simplifici logistica. Gata cu coordonarea mai multor furnizori de servicii pentru o campanie outdoor: firme de design, print, outdoor, decoratori, curierat. Lasă-ne pe noi să ne ocupăm de aceste sarcini pentru ca ție să îți rămână mai mult timp să te poți ocupa de afacerea ta.

RESPONSABILITATE ŞI GARANŢIE
Materialele publicitare printate şi expuse pe suporturile noastre beneficiază de garanţie atât în timpul montajului, cât şi pe perioada campaniei. Remediem rapid orice problemă apărută sau înlocuim printul în totalitate.

AVANTAJELE PRINTĂRII CU TEHNOLOGIA UV:

GARANȚIE 2 ANI LA EXPUNERE OUTDOOR
Dacă nu ești mulțumit, primești banii înapoi, de asemenea, pentru materialele publicitare printate şi expuse pe suporturile noastre îţi oferim şi garanţie la materialul publicitar.

CULORI VIBRANTE
Nicio altă imprimantă clasică pe solvent nu va putea reproduce culori atât de vii precum tehnologia UV, nuanțe intense de roșu, gri, şi combinații de culori care, pe clasicul solvent, sunt imposibil de reprodus.

REZOLUȚIE SUPERIOARĂ
Deși industria de profil este obișnuită ca printul outdoor să aibă o calitate medie a imprimării, tehnologia UV poate livra viteze de printare foarte mari la o calitate foarte bună (de indoor).

PRIETENOASĂ CU MEDIUL
Imprimarea UV este fără miros, fără COV (compuși organici volatili), substanțele folosite sunt prietenoase cu mediul, iar fixarea cernelii pe material se face permanent și instantaneu.

 

PANOURI PUBLICITARE BACKLIT
BackLit-urile sunt panouri publicitare situate în interiorul orașelor. Sunt iluminate pentru a asigura o vizibilitate bună și pe timp pe seară.

Caracteristici:
— Amplasate în zonele centrale sau aglomerate ale orașelor, beneficiază de o expunere maximă.
—Dimensiunile de 4,00 x 3,00 sau 3,20 x 2,40 m.
—Ideale pentru creșterea notorietății unui brand sau promovare produse.
—Impact deosebit noaptea, datorită iluminării.

Având dimensiunile de 4,00 x 3,00 m sau 3,20 x 2,40 m și înălțime între 2,50 şi 2,80 m până sub afișaj, structura panourilor de tip BackLit produse de noi este una nouă și unică pe piață, cu un stâlp rotund amplasat asimetric și o contrafișă decupată în formă de arc, care unește panoul cu piciorul acestuia.

Structura metalică aferentă este zincată la cald pentru protejare împotriva coroziunii și pentru a avea un aspect corespunzător în timp. Ramele şi placajele realizate din tablă gri antracit au ambutisări și finisări moderne, iar iluminarea interioară este de tip LED, cu un consum scăzut de energie electrică.

Materialul publicitar expus pe aceste tipuri de panouri trebuie să fie Poliplan de tip BackLit sau FrontLit cu o rezoluție şi o calitate a printării bună, deoarece aceste tipuri de panouri pot fi vizualizate şi de aproape.

Amplasamentele panourilor noastre sunt rezultatul multor căutări, măsurători și calcule, astfel încât să fie foarte facilă parcurgerea informațiilor prezentate pe panou și în acelaşi timp să fie o locație ușor de remarcat în aglomerația urbană. O singură locație bine amplasată poate avea un impact mai mare decât mai multe locații greșit orientate. Din acest motiv te sfătuim ca, indiferent dacă alegi serviciile noastre sau ale altor furnizori, să verifici tot timpul locațiile.

 

PANOURI PUBLICITARE UNISIGN & BILLBOARD
Sunt panouri de dimensiuni mari cu vizibilitate foarte bună pentru traficul auto, situate în zona periferică a orașelor, la intrări, sau pe drumurile naționale.

Caracteristici:
—Amplasate la intrările în orașe, pe drumurile naționale.
—Dimensiuni de 6,00 x 3,00 m sau 8,00 x 3,00 m.
—Potrivite pentru afaceri locale și puncte de interes.
—Ideale pentru creșterea notorietății unui brand sau activarea acestuia.
—Expunere la trafic auto mare, cu un cost redus.

Panourile publicitare de tip UniSign au dimensiunile exponabile de 6,00 x 3,00 m sau 8,00 x 3,00 m, sunt construite pe un singur picior, de tip stâlp cu zăbrele, amplasat asimetric. Cele două fețe ale cadrului nu sunt paralele, ci sunt orientate spre drum, pentru a maximiza vizibilitatea din ambele sensuri de circulație.

În funcție de zonă și necesități, acestea pot avea între 2,75 și 4,75 m înălțime până sub panou. Structura publicitară are un aspect nou, întrucât stâlpul este amplasat asimetric și poate avea o înălțime variabilă, iar întreaga structură metalică este protejată anticoroziv prin zincare termică, astfel încât panourile vor arăta bine atât la momentul montajului, cât și peste 50 ani.

Aceste tipuri de panouri sunt amplasate în afara localităților, în zone cu trafic rutier intens și sunt extrem de eficiente datorită dimensiunilor mari ale panotajului și locațiilor cu vizibilitate Premium.

Cuantificarea impactului unui panou publicitar este un exercițiu care include mai multe variabile: vizibilitatea, înălțimea, dimensiunile acestuia, distanța de la drum, profilul drumului în zona respectivă și, bineînțeles, macheta, grafica afișului publicitar.

Materialul publicitar expus pe acest tip de panou trebuie sa fie poliplan de tip BlockOut pentru a asigura o vizibilitate optimă și atunci când soarele se află în spatele afișajului.

Poate fi un mijloc extrem de util pentru a informa asupra obiectivelor turistice, firmelor, produselor și evenimentelor din orașul respectiv. Poate indica spre o anumită locație sau promova un brand ori serviciu.

Billboard-urile sunt panouri publicitare cu aceleași dimensiuni exponabile, singura diferență față de Unisign-uri fiind faptul că sunt construite pe două picioare și au un aspect mai clasic.

 

PANOURI RECLAMĂ UNIPOL
Unipol-urile sunt panouri de dimensiuni foarte mari, amplasate pe autostrăzi și drumuri europene, care oferă un mijloc de comunicare cu un impact puternic.

Caracteristici:
— Amplasate pe drumuri europene și autostrăzi.
— Dimensiunile foarte mari: 8,00 x 3,00 m; 8,00 x 4,00 m; 14,00 x 4,00 m; 8,00 x 9,00 m.
— Ideale pentru creșterea notorietății unui brand sau activarea acestuia.
— Potrivite pentru campanii naționale și campanii de produs.
— Expunere la trafic auto foarte mare, cu un cost redus.

Unipol-urile din rețeaua noastră sunt panouri impunătoare de dimensiuni foarte mari (8,00 x 4,00 m, 12,00 x 5,00 m, 14,00 x 4,00 m) poziționate la o înălțime considerabilă față de cota terenului natural, amplasate în exteriorul localităților în zone intens circulate, pe marginea șoselelor.

Pentru persoanele aflate în traficul dintre localități, acest tip de panou reprezintă unul dintre puținele canale de comunicare eficienta.

Unipolurile sunt amplasate pe autostrăzi, drumuri naționale și europene, centuri ocolitoare și, în general pe marginea drumurilor cu trafic intens, fiind un mijloc eficient de adresare către pasagerii autovehiculelor.

Pentru impact maxim, unipolul este amplasat în zone cu concurență vizuală mică, dar cu trafic intens. Mesajele grafice vor fi adaptate acestui format, pentru a permite o citire ușoară de la distanță.

Sunt recomandate pentru brandurile mari și pentru campaniile naționale, impactul oferit asupra publicului fiind unul deosebit având în vedere traficul rutier de pe drumurile și autostrăzile unde e amplasat.

O singură locație bine amplasată poate avea un impact mai mare decât mai multe locații fără vizibilitate sau greșit orientate. Din acest motiv te sfătuim ca, indiferent dacă alegi serviciile noastre sau ale altor furnizori, să verifici tot timpul locațiile.

MESH-URI PUBLICITARE OUTDOOR
Mesh-urile sunt locații publicitare outdoor pe fațadele clădirilor, situate în zone cu trafic auto și pietonal intens.

Caracteristici:
— Se remarcă în aglomerația urbană, prin dimensiunile și locațiile ultracentrale care nu sunt accesibile pentru amplasarea altor tipuri de suporturi publicitare.
— Dimensiuni foarte mari, suprafața între 20 — 100 mp.
— Posibilitatea de a fi expuse și pe schelele fațadelor aflate în renovare pe durata executării lucrărilor.
— Potrivite pentru campanii naționale și campanii de produs.

Mesh-urile sau casetele sunt spațiile publicitare de mari dimensiuni amplasate pe blocuri sau clădiri din interiorul orașelor, de regulă cu dimensiuni mai mari de 20 mp și ancorate pe fațadele nevitrate ale clădirilor.

Suportul de print este un material perforat denumit Mesh. Acesta are o greutate specifică mai mică decât alte materiale folosite în publicitate și permite trecerea vântului pentru a nu afecta structura de rezistență, respectiv finisajul exterior al clădirilor de care este ancorat.

Locațiile de tip mesh sau casetă publicitară sunt iluminate pe timp de noapte fie prin proiectoare exterioare, fie prin iluminare din interior asemănător BackLit-urilor.

Spațiile publicitare de tip mesh sau casetă se remarcă în aglomerația urbană atât prin locația afișajului, cât și prin grafica realizată pentru campanie. Grafica trebuie să fie una simplă, aerisită, cu elemente vizuale și culori care să atragă atenția publicului, iar informațiile afișate ar trebui să fie cât mai concise.

Spațiile publicitare pot avea formate și dimensiuni foarte variate. Adaptarea unei campanii outdoor la diferitele formate disponibile de Mesh este obligatorie și presupune de cele mai multe ori machete diferite pentru aceeași campanie, în funcție de spațiul pe care se expune.

Spațiile publicitare de tip mesh pe care le oferim clienților sunt autorizate, conform legilor 185/2015 și 50/1991, de către primăriile pe raza cărora operăm.

PRISME PUBLICITARE OUTDOOR
Prismele publicitare sunt suporturi de dimensiuni exponabile mari, care pot fi amplasate în zone centrale, parcări, bulevarde și intersecții aglomerate.

Caracteristici:
— Pot fi amplasate în zone ultracentrale unde, în mod normal, nu s-ar putea expune pe alt tip de suport.
— Atrag foarte tare atenția datorita dimensiunilor mari 3,00 x 4,00m; 3,00 x 6,00 m.
— Pot avea baza triunghiulară sau patrulateră, poligonală sau tip paravan.
— Ideale pentru campanii scurte, evenimente sau promoții.

Prismele publicitare sunt construcții temporare amplasate în zone urbane foarte aglomerate, ultracentrale, unde, în mod normal, nu ar putea exista expunere pe alt tip de suporturi.

Acestea atrag atenția prin caracterul de noutate și faptul că poziția și locația poate fi adaptată în funcție de cerințele clientului. Prismele publicitare standard din rețeaua noastră au dimensiuni de 3,00 x 6,00 m respectiv 3,00×4,00 m cu bază patrulateră sau triunghiulară.

Prismele sunt ancorate în bază cu contragreutăți rezultate în urma unui calcul dinamic de dimensionare la vânt, care este făcut de specialiști, deoarece o astfel de construcție publicitară prezintă riscuri de accidentare în cazul în care este realizată necorespunzător.

Structura publicitară este alcătuită din module asamblabile prin șuruburi, iar layout-ul expus poate fi realizat din material BlockOut sau FrontLit printat, finisat cu tiv și capse pentru a se ancora de rama perimetrală.

Modelul nostru tip paravan, care oferă o suprafață de expunere mare, este unic pe piață. Datorită formei desfășurate spațial, nu necesită contragreutăți sau ancoraje speciale și poate fi folosit, în funcție de cerințe, în zonele cu restricții din punct de vedere arhitectural.

Acest tip de prismă poate fi folosit și pentru expoziții sau pentru evenimente culturale realizate în zone protejate istoric sau acolo unde alte mijloace de publicitate sunt interzise prin regulamentul local de publicitate.

 

PANOURI DIRECȚIONALE OUTDOOR
Direcționalele sunt panouri de mici dimensiuni ideale pentru direcționare și informare. Sunt amplasate pe stâlpii de electricitate sau cei de iluminat public.

Caracteristici:
— Amplasate în interiorul orașelor.
— Dimensiuni de 0,80 x 1,00 m.
— Ghidează către locațiile firmelor pentru care sunt expuse.
— Caracterul repetitiv asigură memorarea mesajului publicitar, astfel pentru a avea efectul scontat, acestea trebuie amplasate în număr cât mai mare.

Direcționalele din rețeaua noastră sunt conform STAS 831-2002, respectiv au dimensiunea de 0,80 x 1,00 m și sunt confecționate din structură metalică, placată cu alucobond.

Acestea se amplasează pentru o perioadă medie — îndelungată pentru un obiectiv situat în proximitatea lor. Grafica panourilor va fi corelată cu obiectivul prin raportarea distanței. De exemplu dacă avem 4 direcționale pe un bulevard în drum spre obiectiv, distanța marcată pe acestea va fi corelată cu distanța până la obiectiv, de asemenea indicatoarele de distanță vor fi însoțite și de un indicator de direcție.

Acestea vor fi executate din materiale durabile: casete luminoase sau casete metalice dublă-față neiluminate, decorate cu autocolant printat și cu protecție UV, ținând cont de perioada îndelungată de expunere.

Este recomandabil ca referirea la obiectiv să fie cât mai concisă (ex. service, hotel, farmacie) sau, dacă este posibil, prin semne convenționale, deoarece acestea sunt mai ușor de asociat.

Grafica direcționalelor de campanie trebuie să fie cât mai simplă și sugestivă, să fie compusă din elemente contrastante, astfel încât să poată fi observată într-un timp scurt de expunere vizuală (trafic auto și pedestru).

 

PUBLICITATE OUTDOOR AUTOBUZE
Este un mod dinamic de promovare, care atrage atenția atât șoferilor și pasagerilor din mașini, cât și pietonilor.

Caracteristici:
— Vizibil de către călători, pietoni și șoferi în întreg orașul.
— În interiorul autobuzelor, promovarea prin expunerea spoturilor pe ecranele LCD, pe care pasagerii le vizionează în timp ce călătoresc spre stația dorită.
— Numărul mare de ore petrecute în trafic asigură o expunere prelungită.
— Potrivit pentru campanii de produs și de brand.

Publicitatea tranzit se referă, în principal, la mijloacele de transport în comun decorate sau alt tip de suport publicitar în mișcare. Numărul mare de ore petrecute în trafic de aceste autovehicule (autobuze, microbuze, mașini de firmă), asigură o expunere prelungită și impact deosebit prin unicitate.

Autobuzele străbat întregul oraș cu viteză mică și au numeroase staționări de-a lungul unei zile, astfel încât mesajul poate fi citit ușor. În plus, este imposibil de ignorat datorită dimensiunilor mari ale reclamei.

În funcție de macheta dorită, folia aplicată într-o colantare poate fi de mai multe tipuri: autocolant transparent printat, autocolant mat printat, One Way Vision Printat, autocolant decupat la cutter plotter.

În interiorul autobuzelor, un mijloc de promovare foarte eficient îl constituie ecranele LCD deoarece întreaga atenție a pasagerilor poate fi îndreptată către ele.

În timpul în care călătorii așteaptă să ajungă la stația dorită, pe ecranele LCD rulează filmulețe de prezentare pentru campanii. În funcție de oraș, între 10.000 și 100.000 de oameni folosesc transportul în comun.

 

RECLAME STAȚII AUTOBUZE
Stațiile de autobuz sunt răspândite în toată țara și sunt tranzitate zilnic de sute de mii de oameni care așteaptă în stație sau doar trec pe lângă ele.

Caracteristici:
— Sunt foarte eficiente pentru promoții la produse și servicii.
— Grafica poate să conțină mai mult text deoarece călătorii care așteptă în stație au timp să parcurgă informația.
— Ideale pentru direcționare spre un punct de interes.
— Pot fi utilizate pentru campanii de recrutare.
— Potrivite pentru prezentarea caracteristicilor unui produs.

Stațiile de autobuz sunt răspândite în toate zonele orașului și astfel oferă locații de promovare favorabile, datorită amplasării și numărului de persoane care tranzitează zonele respective.

Afișele amplasate în stațiile de autobuz nu au o dimensiune clar stabilită, deoarece modelul stațiilor diferă și astfel e diferit și spațiul disponibil pentru afișajul outdoor. Grafica afișelor din stațiile de autobuz poate să conțină mai mult text, deoarece persoanele care așteaptă autobuzul vor avea timp să citească reclama.

Materialul publicitar expus pe aceste tipuri de panouri trebuie să aibă o calitate ridicată deoarece va fi vizualizat de aproape și nu trebuie să creeze dificultate în parcurgerea și înțelegerea mesajului.

Stațiile de autobuz oferă posibilitatea de expunere a unor promoții pentru produse sau servicii, de direcționarea spre un punct de interes, de realizare a unor campanii de recrutare sau de promovare a unor cabinete medicale.

Promovarea prin acest mijloc reprezintă un avantaj deoarece reclama va fi observată atât de persoanele care staționează pentru a aștepta autobuzul, cât și de cele care trec pe lângă stația de autobuz, fie cu mașina, fie pe jos.

 

Sigla Companiei:
Vizualizari:
Date Fiscale:
N.Reg.Com.: J31/329/2011
CUI: 26866010
Adresă: Str. Gh. Doja nr. 5, Bl. 16, Zalău, jud. SĂLAJ
Articole despre această companie
Această companie încă nu are articole.

Recenziile/ review-urile joacă un rol important în modul în care utilizatorii isi aleg compania furnizoare astfel incat orice recenzie va fi publicata/ aprobata numai daca este pentru un furnizor care a achitat tariful de Companie Premium

Search this website Type then hit enter to search

Caută în tot websiteul

Mai multe...

Generic selectors
Potrivire exactă
Caută doar în titlu
Caută doar în conținut
Post Type Selectors
ANUNȚURI
COMPANII
EVENIMENTE
Filtrează după categorii
ALTE MODALITATI DE IMPRIMARE & INSCRIPTIONARE
CREATIE & EDITARE & WEB DESIGN
DIVERSE
FINISARE
INTELIGENTA ARTIFICIALA
MARKETING
OPORTUNITATI IN DOMENIU
PACKAGING
POVESTI DE SUCCES
PRODUCTIE PUBLICITARA & SEMNALISTICA & PROMOTIONALE
TIPAR DIGITAL
TIPAR OFFSET
Inchide