Gratuit

RENASTEREA CENTRUL DE PELERINAJE SRL

Descriere companie:

Cine suntem?
Informații generale privind editura Renașterea:

Aflată sub patronajul Arhiepiscopiei Ortodoxe a Vadului, Feleacului şi Clujului, editura Renașterea îşi face simțită prezenţa în peisajul publicistic românesc preponderent prin cărţi de teologie, cultură sau spiritualitate, lucrări menite unei familiarizări a cititorului cu elementele fundamentale ale credinţei ortodoxe, cu tezaurul de viaţă duhovnicească a Bisericii, cu marile personalităţi ale teologiei şi trăirii în Hristos, dar şi cu acel gen de cultură infuzat de etosul creştin.

Sub această titulatură, editura Renașterea funcționează din anul 2000, numele fiindu-i conferit de mitropolitul şi scriitorul Bartolomeu Valeriu Anania, prin preluarea titulaturii omonime a revistei Renașterea. Cărţi cu profil religios au mai fost publicate sub patronajul Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului şi până în anul 2000 (chiar şi înainte de 1989) sub titulatura Editurii Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului, sau a Editurii Arhidiecezana Cluj, ambele constituind precursoarele editurii Renașterea. Mitropolitul Bartolomeu Anania, în calitate de ierarh dar şi de scriitor, a intuit importanța unei edituri aflată sub patronajul Bisericii. Era conștient că prin cartea tipărită cu gust şi cu inteligenţă, ca şi prin publicații, mesajul Bisericii, mesajul credinţei poate fi receptat mai bine. De aceea, a urmărit mereu cu atenţie activitatea editorială a Arhiepiscopiei. Această activitate editorială s-a dinamizat semnificativ odată cu înscăunarea Mitropolitului Andrei Andreicuț la Cluj (25 martie 2011).

Editura oferă o paletă largă de lucrări, unele publicate în colecții precum „Liturgica”, – având ca tematică universul liturgic şi al cultului ortodox, „Spiritualitate” – preocupată să pună în lumină viaţa şi învăţăturile unor sfinţi, dar şi temeiurile spiritualității ortodoxe, „Mari teologi ai secolului XX” – în cadrul căreia e prezentat profilul spiritual şi intelectual al unor teologi contemporani de prestigiu, „Monografii” – o colecție cu caracter patristic, destinată popularizării vieţii şi operei unor mari Părinți ai Bisericii, „Restituiri” – reunind în volume tematice cele mai reprezentative articole publicate de-a lungul timpului în revista Renașterea, „Pastoralia” – punând în relief demnitatea slujirii preotului şi probleme aferente artei pastorale, „Biblica” – oferind publicului tratate de teologie biblică, abordate în cheia învățăturii de credinţă ortodoxă, „Bioetica” – cu lucrări ce ţin de domeniul bioeticii sau al dialogului dintre medicină şi teologie ş.a., aşa cum există şi volume publicate în afara acestor colecții (cărţi cu caracter istoric, filosofic sau cultural în sens larg), cele mai multe aparținând unor oameni de cultură apropiați de universul religios.

Un segment din cărţile publicate la editura Renașterea îl constituie manualele de teologie necesare în Seminariile sau Facultăţile de Teologie sau catehismele. Tot în cadrul ei au fost publicate, de-a lungul timpului, cărţi de cult sau de rugăciuni.

Copiii şi cititorii tineri sunt vizați, de asemenea, prin câteva volume ilustrate ce prezintă viețile unor sfinţi sau învăţăturile de bază ale credinţei ortodoxe.

În cadrul editurii Renașterea îşi fac apariţia lunar două reviste, Renașterea – publicație religioasă şi de cultură a Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului, dar şi de informare privind viaţa religioasă din eparhie (o revistă înființată în anul 1919, întreruptă în perioada comunismului şi reînființată în 1990) – şi Tabor, revistă de cultură şi spiritualitate românească editată sub egida Mitropoliei Clujului, Maramureșului şi Sălajului, înființată în anul 2007 de mitropolitul Bartolomeu Anania şi gândită ca o tribună a dialogului dintre teologie, cultură, artă şi știință, precum şi un almanah anual intitulat Calendarul Renașterea.

Prin publicarea cărţilor editurii Renașterea, s-au adus contribuții importante privind, de pildă, teologia liturgică, aportul teologilor ortodocși (din diaspora şi nu numai) la evidențierea tezaurului de teologie şi spiritualitate ortodoxă în dialogul cu valorile materiale şi spirituale europeane, sau privind dialogul dintre teologie şi alte ramuri ale cunoaşterii (medicină, artă, știința în sens larg), dar au fost evidențiate şi momentele importante din istoria poporului român, din vechime sau din perioada recentă, dacă e să ne referim la istoria universului concentraționar românesc sau la memoria detenției. De asemenea, istoria Răsăritului creştin (cu ceea ce înseamnă Bizanțul, Muntele Athos, monahismul ortodox) e un capitol la care editura Renașterea a adus contribuții importante.

Cărţile editurii Renașterea sunt distribuite pe cuprinsul ţării prin parteneriate cu diferite centre eparhiale, parohii, mănăstiri, librării, prin societăți de distribuire de carte şi prin comenzi preluate fie telefonic, fie online. Tot prin comenzi, cartea e distribuită şi în străinătate.

Editura Renașterea cultivă şi parteneriate cu edituri străine (St Vladimir's Seminary Press, Continuum New York – London, Presses Universitaires de France, Les Éditions du CERF, Oxford University Press, Desclée de Brouwer, Light & Life, Peter Lang Publishing, Éditions Salvator, Éditions Artège, L’Age d’Homme, Ιερά Μεγίστη Μονή Βατοπαιδίου, St. Tikhon’s Seminary Press, Monastery of St. John the Baptist Esse UK, Synaxis Press ş.a.), prin intermediul cărora mai multe titluri importante au fost traduse şi publicate în limba română, lărgind astfel câmpul publicistic românesc cu profil teologic şi de spiritualitate ortodoxă.

C A T E G O R I I

†▶ Cărţi de cult

†▶ Cărţi electronice

†▶ CD/DVD - produse media

†▶ Colecţia Arta creștină

†▶ Colecţia Biblica

†▶ Colecţia Bioetica

†▶ Colecţia Cartea pentru copii

†▶ Colecţia Catehetica

†▶ Colecţia Liturgica

†▶ Colecţia Mari teologi ai secolului XX

†▶ Colecţia misionară de tineret

†▶ Colecţia Monografii

†▶ Colecţia Norul de martori

†▶ Colecţia Paraclise şi rugăciuni alese

†▶ Colecţia Pastoralia

†▶ Colecţia Restituiri

†▶ Colecţia Spiritualitate

†▶ Colecții scurte

†▶ În afara colecțiilor

†▶ Manuale

†▶ Predici şi Cuvântări

†▶ Studii

Sigla Companiei:
Vizualizari:
Date Fiscale:
N.Reg.Com.: J12/616/1996
CUI: 8306260
Adresă: Piaţa Avram Iancu nr. 18, Cluj-Napoca, jud. CLUJ, cod 400117
Categorie:
Articole despre această companie
Această companie încă nu are articole.

Recenziile/ review-urile joacă un rol important în modul în care utilizatorii isi aleg compania furnizoare astfel incat orice recenzie va fi publicata/ aprobata numai daca este pentru un furnizor care a achitat tariful de Companie Premium

Search this website Type then hit enter to search

Caută în tot websiteul

Mai multe...

Generic selectors
Potrivire exactă
Caută doar în titlu
Caută doar în conținut
Post Type Selectors
ANUNȚURI
COMPANII
EVENIMENTE
Filtrează după categorii
ALTE MODALITATI DE IMPRIMARE & INSCRIPTIONARE
CREATIE & EDITARE & WEB DESIGN
DIVERSE
FINISARE
INTELIGENTA ARTIFICIALA
MARKETING
OPORTUNITATI IN DOMENIU
PACKAGING
POVESTI DE SUCCES
PRODUCTIE PUBLICITARA & SEMNALISTICA & PROMOTIONALE
TIPAR DIGITAL
TIPAR OFFSET
Inchide