Gratuit

SEPIA PRINT SRL

Descriere companie:

SEPIA PRINT — Un furnizor de soluții

Misiunea noastră este să reușim. Am făcut-o de fiecare dată când ne-am asumat provocări, din ce în ce mai mari şi mai frumoase. Am făcut-o cu bucurie şi cu entuziasm, apoi cu mândria de a fi primii.

Ca profesioniști, înţelegem foarte bine ce înseamnă termenele limită, promisiunile, transparenţa şi încrederea. Şi asta pentru că cel mai important element din ecuație este clientul.

Iar despre noi, putem spune doar atât: echipa de profesioniști SEPIA PRINT este cel mai de preț bun pe care l-am construit împreună. Evident, nu ne vom opri aici.

 

PRODUCŢIE:

CASETE LUMINOASE
cea mai răspândită formă a semnelor publicitare

Clasificarea casetelor luminoase clasice:

  • După formă: pătrate / dreptunghiulare sau cu forme neregulate.
  • După modul de amplasare: simplă-faţă (vizibilă din faţă) sau dublă-faţă (montaj perpendicular pe perete, vizibilitate din ambele direcții).
  • După profilul lateral: din aluminiu sau din plastic.
  • După sistemul de iluminare: iluminare cu neon, iluminare cu led.
  • După tipul feţelor:
    — plane (realizate din materiale rigide translucente tip plexiglas) sau
    în relief (realizate din materiale rigide tip plexiglas, cu forme termoformate standard sau în forme speciale la cerere).

 

VOLUMETRII LUMINOASE
„Lumina vine din interior”

Volumetriile luminoase reprezintă tendința actuală în realizarea semnelor publicitare. Sunt caracterizate prin eleganţă, vizibilitate sporită, durabilitate şi consum de energie foarte scăzut.

Realizarea iluminării semnelor exclusiv prin tehnologie LED asigură, pe lângă un consum de energie cu cca 75% mai mic decât în cazul iluminării clasice cu neon, o durată de utilizare fără intervenții de până la 50.000 ore de funcționare, ceea ce se traduce printr-un cost de exploatare foarte scăzut.

Volumetriile luminoase cu lumină frontală şi volumetriile luminoase cu retroiluminare sunt două dintre cele mai importante categorii.

Am fost pionieri în acest domeniu şi suntem mândri că experiența noastră în producerea acestor tipuri de semne publicitare înseamnă acum calitate pentru dumneavoastră.

 

SEMNE NELUMINOASE
categoria de semne publicitare cu cea mai largă aplicabilitate şi răspândire, datorată şi prețului scăzut de producție.

Aceste semne publicitare neluminoase se realizează în principal din:

  • Faţă vizibilă din autocolant, prelucrată prin diferite tehnologii: printare, decupare pe contur, laminare etc.
  • O suprafață rigidă ca suport: Plexiglas, PVC, Bond, polistiren etc.
  • Prelucrări speciale: routare, gravare, lipire, vopsire etc.

 

INSCRIPŢIONĂRI AUTO
folia potrivită la locul potrivit.

Publicitatea pe autovehicule este foarte eficientă. De aceea, designerii noștri vor crea împreună cu dumneavoastră modele de inscripționări auto moderne, vizibile şi eficiente din punct de vedere publicitar. Specialiștii noștri în colantări vor alege foliile în funcţie de particularitățile suprafețelor pe care se realizează colantarea. Acest lucru va asigura o inscripționare cu o bună acuratețe şi durabilitate.

Este important de știut că există peste 20 de tipuri de folii autocolante pentru inscripționări auto, fiecare putând fi procesată în cel puţin 5 moduri. Specialiștii noștri vă vor propune materialele în funcţie de designul inscripționării, tipul de suprafață pe care se face inscripționarea şi durata minimă de rezistenţă a inscripționării pe care o solicitați.

 

INSCRIPŢIONĂRI SPAŢII COMERCIALE
mai multă viaţă, mai multa emoţie.

În spaţiile comerciale se pot utiliza tehnologii şi tehnici combinate de inscripționare, cu scop de orientare, informare, semnalizare, decorare, pavoazare.

Cele mai întâlnite inscripționări sunt cele ale vitrinelor. Cu imagine fotografică de mari dimensiuni sau cu un simplu text plasat strategic, vitrina devine un punct de atracție vizuală.

Inscripționările se pot realiza din autocolant printat sau plotat, panouri PVC cu imagine fotografică sau text, cu ajutorul tapetului printabil (fototapet), al autocolantului special WallArt sau al altor materiale specifice.

 

INSCRIPŢIONĂRI PRODUSE
serviciu dedicat materialelor promoţionale din catalogul propriu.

Imprimarea materialelor promoţionale cu logo-ul sau mesajul companiei reprezintă o parte importantă din activitatea noastră. Din punct de vedere tehnic, imprimarea se poate face cu vopsea, prin tehnologii cum ar fi tampografia şi serigrafia, prin transfer termic cu ajutorul foliilor speciale pe materiale textile, prin gravură mecanică sau laser, prin embosare termică pe piele sau alte materiale compatibile sau prin aplicarea de tehnologii combinate.

In calcularea costurilor de imprimare, variabilele precum numărul de bucăţi, numărul de culori, dimensiunea şi poziționarea imprimării, existenţa sau nu a matriței (clișeului) de imprimare, sunt determinante.

 

PRINTURI
Printurile digitale de medii sau mari dimensiuni reprezintă atât un produs în sine, cât şi o componentă esențială a celorlalte produse pe care le oferim: inscripționări auto, spaţii comerciale etc.

Realizăm printuri de dimensiuni medii şi mari pe diferite suporturi: autocolant, frontlit (banner simplă-faţă), blockout (banner dublă-faţă), mesh (pentru imagini de mari şi foarte mari dimensiuni), canvas (pentru tablouri şi decorațiuni interioare), poliester (pentru steaguri publicitare), backlit (pentru panouri publicitare cu iluminare din spate), hârtie whiteback, blueback, foto, tapet printabil etc.

Printurile se realizează pe utilaje de rezoluții adaptate pentru indoor sau outdoor, astfel că rezultatele finale sunt de fiecare dată cele așteptate.

 

EXPOZOARE DE PRODUS
îmbinarea ideii cu tehnologia.

Modalitatea de a prezenta un produs în faţa clienților poate reprezenta diferenţa între succes şi mediocritate. Expozoarele de produs marca SEPIA PRINT sunt create îmbinând ideile cu tehnologia, într-un cocktail din care se nasc soluții inovatoare. Construim sistemele de expunere pornind de la produs, imaginându-ne căi dintre cele mai neobișnuite de a-l pune în valoare.

 

STANDURI EXPO
mai mult decât a te prezenta: a impresiona.

Participarea clienților noștri la târguri şi expoziții presupune o pregătire atentă şi detaliată a standului. Construim începând de la sisteme pentru standuri expoziționale, sisteme de expunere în cadrul standurilor, mobilier conceput pentru stand, până la broșuri, cataloage, mostrare. Cam tot ce aveţi nevoie pentru a impresiona.

 

STRUCTURI PUBLICITARE
altceva, altfel.

Numim structuri publicitare tot ceea ce construim atât de deosebit, încât nu putem încadra în niciunul din capitolele anterioare. Sunt câte puţin din fiecare, conțin îmbinarea dintre mai multe tehnologii de lucru, iar rezultatul de succes se datorează de regulă faptului că nouă, celor de la SEPIA PRINT, ne plac provocările.

 

SERVICII:

  • Consultanţă
  • Tehnoredactare şi DTP
  • Creație
  • Design de produs
  • Servicii media
Sigla Companiei:
Vizualizari:
Date Fiscale:
N.Reg.Com.: J06/780/2005
CUI: 17918144
Adresă: Drumul Cetății 39, Bistrița, jud. BISTRIŢA-NĂSĂUD, cod 420129
Articole despre această companie
Această companie încă nu are articole.

Recenziile/ review-urile joacă un rol important în modul în care utilizatorii isi aleg compania furnizoare astfel incat orice recenzie va fi publicata/ aprobata numai daca este pentru un furnizor care a achitat tariful de Companie Premium

Search this website Type then hit enter to search

Caută în tot websiteul

Mai multe...

Generic selectors
Potrivire exactă
Caută doar în titlu
Caută doar în conținut
Post Type Selectors
ANUNȚURI
COMPANII
EVENIMENTE
Filtrează după categorii
ALTE MODALITATI DE IMPRIMARE & INSCRIPTIONARE
CREATIE & EDITARE & WEB DESIGN
DIVERSE
FINISARE
INTELIGENTA ARTIFICIALA
MARKETING
OPORTUNITATI IN DOMENIU
PACKAGING
POVESTI DE SUCCES
PRODUCTIE PUBLICITARA & SEMNALISTICA & PROMOTIONALE
TIPAR DIGITAL
TIPAR OFFSET
Inchide