The Laugh (1911), Umberto Boccioni
De-a lungul secolelor au existat sute de mișcări artistice și trenduri în design – de proporții și semnificații diferite – unele având în centru stilul sau abordarea unui anumit grup de artiști dintr-un loc anume, altele înglobând mai multe discipline creative.
Impactul multora dintre acestea este resimțit și astăzi. Aceste influențe artistice au o manifestare ciclică, așadar există anumite curente artistice pe care designerii grafici trebuie să le cunoască.
Apărut în Italia la începutul secolului al XX-lea, futurismul a încercat să surprindă ritmul alert al vieții moderne prin lucrări de artă extrem de expresive care în cele din urmă au așezat războiul, fascismul și epoca mașinilor într-o lumină favorabilă. Stilul s-a răspândit mai târziu în Europa și Rusia. Mișcarea a fost anunțată oficial în 1909, când ziarul parizian Le Figaro a publicat un manifest al poetului italian Filippo Tommaso Marinetti. Acesta a inventat termenul „futurist” pentru a descrie modul în care activitatea sa a proslăvit progresul social și inovația culturală. Tehnologia de ultimă generație – cum era automobilul pe vremea aceea – a fost pusă pe un piedestal, în timp ce valorile tradiționale au fost repudiate într-un mod agresiv.
Puternic influențat de futurism, constructivismul a fost o mișcare artistică și arhitecturală inițiată de pictorul și arhitectul sovietic Vladimir Tatlin după revoluția bolșevică din 1917. Similar cu futurismul, constructivismul celebrează progresul tehnologic și industrial, cu o estetică radicală care plasează funcția înaintea formei. Așa cum sugerează și denumirea, acest curent înseamnă practic „construirea” lucrării artistice dintr-un set de componente – similar fabricării unei mașini. Stilul a fost folosit pe scară largă pentru crearea afișelor de propagandă sovietică. Principalii reprezentanți ai constructivismului au fost designerul grafic, fotograful și sculptorul Alexandr Rodchenko și artistul, designerul și arhitectul El Lissitzky.
Fondată de arhitectul Walter Gropius, școala Bauhaus de design, arhitectură și artă aplicată a funcționat în Germania din 1919 până în 1933 când a fost închisă de regimul nazist. Școala a urmărit să creeze o punte de legătură între artă și profesiile tehnice, promovând producția în masă. În timp ce lucrările rezultate au fost extrem de diverse, stilul predominant asociat cu Bauhaus este acela al formelor geometrice simple și elegante, combinate cu o serie de culori primare îndrăznețe. Influențele curentului artistic s-au răspândit și în domeniul designului grafic și al arhitecturii mult timp după ce școala a fost închisă.
O mișcare extrem de importantă în Europa Occidentală și SUA, Art Déco își are originea în Paris. Termenul a fost utilizat pentru prima dată în 1925 în cadrul Expoziției Internaționale de Arte Decorative și Industriale Moderne. Stilul, eleganța și rafinamentul sunt caracteristice curentului Art Déco, exprimate prin forme simple, stilizate, adesea geometrice și prin utilizarea elaborată a materialelor scumpe, atât naturale cât și sintetice. Deși Art Déco și-a pierdut din influență în timpul celui de-al doilea război mondial, la sfârșitul anilor ’60 a revenit în centrul atenției și continuă să inspire artele decorative, industria modei și a bijuteriilor.
La fel ca Art Déco, suprarealismul a înflorit în perioda dintre cele două războaie mondiale. A izvorât la începutul secolului al XX-lea din mișcarea dadaistă, caracterizată prin ridicarea hazardului la rang de principiu de creație și negarea oricărei legături între gândire și expresie. Spre deosebire de vibrația adesea absurdă și satirică a dadaismului, care era o reacție negativă la oroarea și inutilitatea războiului, suprarealismul a adus o expresie creativă mult mai pozitivă. Conform poetului și criticului André Breton, suprarealismul vizează reunirea experienței conștiente cu cea inconștientă, depășind prăpastia dintre lumea fantastică a viselor și realitatea rațională. Așadar, stilul suprarealist pune accentul mai degrabă pe simbolism și conținut decât pe formă.
Începând cu anii ‘40, mișcarea denumită expresionism abstract a alimentat dezvoltarea artei moderne așa cum o cunoaștem astăzi. New York a fost centrul, iar Jackson Pollock și Mark Rothko au fost cei mai reprezentativi artiști ai acestui stil. Expresioniștii abstracți au fost inspirați de artiștii avangardiști care au fugit în SUA la sfârșitul anilor ’30 din Europa ocupată de naziști, manifestându-și viziunea prin umplerea unor pânze uriașe cu vopsele aplicate dinamic. Spre deosebire de predecesorii săi, expresionismul abstract nu a încercat să descrie lumea materială într-o manieră realistă, ci să transmită mai degrabă o experiență emoțională. Rezultatul este o artă spectaculoasă din punct de vedere cromatic și o estetică revoluționară.
În anii care au urmat celui de-al doilea război mondial, designerii grafici din Elveția și Germania au dezvoltat o mișcare modernistă care a devenit cunoscută sub numele de „stilul elvețian” sau stilul tipografic internațional. Bazându-se pe abordarea rațională a școlii Bauhaus, această mișcare – încă îmbrățișată de mulți designeri grafici – se referă la funcționalitate și universalitate. Rețelele de linii au oferit un cadru structurat pentru plasarea elementelor, aspect considerat acum esențial pentru crearea oricărui design. Grafica echilibrată a fotografiei a fost preferată în detrimentul ilustrațiilor mai expresive, alături de fonturile neutre de tip sans serif precum Helvetica.
O personalitate marcantă a mișcării artistice a fost Josef Müller-Brockmann, ale cărui postere, publicații și reclame au contribuit la definirea esteticii curentului. Multe corporații multinaționale au adoptat uniformitatea stilului internațional tipografic pentru a crea logo-uri care să redea mesajul și personalitatea brandului.
Fenomen cultural britanic și american care a câștigat popularitate la sfârșitul anilor ‘50, Pop Art a fost numit astfel de criticul de artă Lawrence Alloway datorită modului în care a omagiat cultura populară și obiectele obișnuite, cum ar fi cutiile cu supă, hamburgerii și semnele rutiere. Sursele de inspirație au variat de la televiziune la cărți de benzi desenate și chiar reclame, respingând caracterul pretențios al artei înalte, precum și natura expresivă și subiectivă a expresionismului abstract în favoarea unei creații grafice îndrăznețe. Reproducerile unor scene din benzile desenate – semnate de Roy Lichtenstein – sunt un exemplu elocvent de estetică Pop Art, la fel ca imprimările serigrafice ale lui Andy Warhol ce redau de la cutii de săpun până la celebrități.
Caracterizat prin simplitatea extremă a formei și printr-o abordare foarte obiectivă, minimalismul a apărut la New York la sfârșitul anilor ‘60. Formele simple și liniile curate au fost predominante în lucrări grafice bidimensionale. Minimalismul a reprezentat explorarea elementelor caracteristice unei forme de artă, îndepărtând detaliile neesențiale și exprimarea emoțională în favoarea unor elemente vizuale care lăsau loc interpretării. Curentul s-a bucurat de o revenire spectaculoasă în domenii precum branding, design de interfață pentru utilizator și packaging, datorată în special companiilor globale influente cum ar fi Apple și Google care preferă o estetică simplă.
Modernismul a sărbătorit progresul social și căutarea utopiei, punând accentul pe modul în care principiile universale puteau oferi sens lumii. Artiștii moderniști s-au concentrat mai mult pe formă, tehnică și procedeu decât pe subiectul lucrării lor. Postmodernismul a fost o reacție împotriva acestei atitudini, însoțită de scepticism, suspiciune și negarea existenței adevărurilor universale care pot explica lumea din jurul nostru. La sfârșitul anilor ‘90, postmodernismul a pierdut ușor din popularitate, deși influențele sale sunt încă resimțite în muzică și în stilul de tehnoredactare al unora dintre publicațiile independente.
