Importanța fontului Helvetica nu poate fi subestimată. Acesta este extrem de utilizat de către designerii care creează grafică pentru mediul înconjurător până la designerii de pagini web sau de logo‑uri. Dar pentru a-i înțelege cu adevărat importanța trebuie să aprofundăm tradiția designului elvețian.
Swiss Design a fost o mișcare artistică ce s-a manifestat în anii ‘50 în două școli de artă elvețiene – Kunstgewerbeschule din Zurich, condusă de Josef Müller-Brockmann și Allgemeine Gewerbeschule din Basel, condusă de Armin Hofmann. Ambii au studiat cu Ernst Keller înaintea celui de-al doilea război mondial. Aceste nume au devenit emblematice mai târziu.
Stilul – cunoscut la acea vreme sub denumirea de „stil internațional tipografic” – era ghidat de conceptul conform căruia designerul trebuie să fie cât mai „invizibil” posibil. Toate urmele subiectivității designerului ar trebui să fie suprimate pentru ca lucrarea să impresioneze. Acest concept este similar axiomei „forma trebuie să urmeze funcția” care ghidează modernismul arhitectural.
Swiss Design se distinge în practică prin utilizarea de planuri asimetrice cu text aliniat la stânga sau la dreapta, fonturi de tip serif precum Akzidenz Grotesk și Helvetica – inițial numit Neue Haas Grotesk – și cel mai important, implementarea unei rețele matematice pentru a determina plasarea elementelor de design – o metodă ce rămâne extrem de importantă și în prezent în designul web.
Multe dintre aceste caracteristici au devenit atât de răspândite în design, încât faptul că s-a pornit de la un stil distinct a fost uitat. Însă cum s-a dezvoltat acest stil și de ce în Elveția? De ce sunt Alpii atât de speciali? Pentru a înțelege aceste întrebări va trebui să luăm în considerare mai întâi mișcările artistice care au inspirat designul elvețian – fie ca un exemplu pozitiv sau negativ – și apoi să privim mai îndeaproape protagoniștii mișcării elvețiene și realizările lor.
Nașterea designului grafic poate fi datată în secolul al XIX-lea, când „artizanatul” și „artele aplicate” au început să se distingă de așa-numitele „arte plastice” – precum pictura, sculptura și arhitectura – ca tematici de studiu independente. Din anumite motive, această mișcare pentru independența designului grafic s-a manifestat foarte puternic în lumea vorbitorilor de limbă germană și engleză. Pentru un instantaneu al efectelor sale de la începutul secolului al XX-lea putem lua în considerare mișcarea Arts and Crafts din Anglia și Jugendstil din Germania.
Mișcarea Arts and Crafts a fost condusă de personalități precum William Morris, care credea că mecanizarea industriei a diminuat calitatea muncii meșteșugărești și a cerut revenirea la un model de artizanat medieval. Din acest motiv lucrările sale încorporează multe modele complicate și detalii ilustrate.
Jugendstil – mișcarea condusă de Henri van de Velde și de tipograful Otto Eckmann – este în general considerată echivalentul german al Art Nouveau-lui francez. Și acest stil este caracterizat de motive florale desenate minuțios de mână. Dar mai presus de orice a fost o mișcare motivată de dorința de a exalta subiectivitatea artistului.
Swiss Design a fost o reacție împotriva celor două. Stilul respinge încercările de a readuce în prim plan meșteșugurile societății preindustriale și de a pune accentul pe subiectivitatea artistului, îmbrățișând în schimb atributele epocii moderne. Această mișcare nu a apărut din neant, ci s-a inspirat din curentele artistice manifestate în perioada 1914 – 1939, respectiv Suprematismul și Constructivismul în Rusia, De Stijl în Olanda și Școala Bauhaus în Germania.
Inspirați de revoluția din 1917, artiștii ruși precum Kasimir Malevich și El Lissitzky au dorit redefinirea artei pentru era socialistă ce urma să vină. Soluțiile lor – Suprematismul și Constructivismul – utilizau forme geometrice simplificate și fontul sans serif plasat în configurații neobișnuite.
În Olanda Theo von Doesburg și Piet Mondrian puneau bazele mișcării De Stijl utilizată în arhitectură, pictură și design grafic, în timp ce arhitectul Walter Gropius fonda Școala Bauhaus. În acest mediu, artiști ca Laszlo Moholy-Nagy au înglobat elementele de constructivism rus cu cele De Stijl, incluzând în lucrările lor formele geometrice simple și fontul sans serif.
Astfel, toate ingredientele Swiss Design-ului au început să prindă contur până la începutul celui de-al doilea război mondial. De ce s-a întâmplat ca ele să se manifeste atât de fructuos în Elveția în perioada interbelică și după cel de-al doilea război mondial? O posibilă explicație este faptul că Elveția a rămas neutră pe parcursul celor două conflagrații. Drept rezultat, această țară a devenit un paradis pentru intelectuali și un spațiu în care s-au intersectat idei din multe locuri, de la Anglia, Olanda și Germania până la Rusia.
Dar dezvoltarea Swiss Design-ului a fost mai mult decât o ecuație matematică. Ea a rezultat din contribuția unică a unor artiști deveniți mai târziu celebri. Ernst Keller este din multe privințe considerat părintele Swiss Design-ului. Acesta a ocupat un post la Școala de Arte Aplicate din Zurich începând cu 1918 și din această poziție i‑a instruit pe liderii noilor generații, așa cum au fost Müller‑Brockmann și Hofmann. În operele lui Keller se pot distinge layout-uri neregulate și fonturi sans serif.
Müller-Brockmann a fost unul dintre liderii curentului Swiss Design în anii ‘50. Acesta este foarte apreciat pentru posterele sale în care folosește text, fotografii și elemente simple de grafică în scopul de a crea compoziții ritmice. De asemenea este cunoscut pentru utilizarea insistentă a graficii bazate pe o rețea-grilă. „În schițele mele pentru postere, reclame, broșuri și expoziții, subiectivitatea este suprimată în favoarea rețelelor geometrice care determină aranjamentul tuturor elementelor în imagine. Rețeaua-grilă este un sistem care face mai simplă citirea mesajului”, a declarat artistul.
În același timp Armin Hofmann explorează o abordare similară dar totuși diferită. Lucrările sale acordă o importanță și mai mare elementelor grafice aflate în contrast tonal. Hoffman a ținut un curs la Yale University în anul 1950 și se spune că el ar fi fost cel care a introdus stilul elvețian în Statele Unite.
Să revenim la Helvetica, fontul creat de Eduard Hoffmann și Max Miedinger care deține supremația și merită toate laudele pentru acest lucru. Mai întâi trebuie precizat faptul că înaintea acestui font a existat un altul despre care mulți afirmă că ar fi fost mult mai important: Univers. Creat de Adrian Frutiger în 1954 și lansat în 1957, Univers este un font sans serif care a servit ca înlocuitor pentru deja bătrânul Akzidenz Grotesk. Ceea ce a făcut ca Univers să fie atât de important este faptul că a constituit prima megafamilie de fonturi. În loc să vină cu cele trei variante uzuale —regular, italic și bold— a venit cu nu mai puțin de 21. Această varietate a dus la o flexibilitate fără precedent pentru designeri și în cele din urmă la dominația fontului Helvetica.
