Design 3D realizat de Pinch Studio
Un designer trebuie întotdeauna să fie la curent cu cele mai recente trenduri, deoarece înțelegerea modului în care stilurile se schimbă și evoluează are întotdeauna ca rezultat creații ce setează în mintea consumatorului emoții care stau adesea la baza deciziilor de achiziție.
Iată deci care sunt cele mai importante trenduri în materie de grafică publicitară pentru 2019:
Design și fonturi 3D
Lucrările tridimensionale sunt compoziții care creează în mintea noastră ideea de distanță și profunzime, lăsând chiar impresia că pot fi atinse. Și fonturile 3D par a fi gata să „iasă” din cadrul desigului. Îngroșat, subțire, sans-serif, orice font poate fi redat în 3D.
Designul realizat de Pinch Studio combină aceste două tendințe într-o lucrare plină de culoare și formă. Un alt exemplu este ilustrația lui Eiko Ojala, care pare a fi creată cu elemente luate direct din natură. Efectul acestor compoziții este uimitor, fiind imposibil de ignorat.
Dispunere asimetrică
Tot mai mulți designeri încep să renunțe la conceptele rigide și standardizate care au fost utilizate în ultimii ani și să creeze produse mai personalizate și „vii”. Lucrările de design în cadrul cărora elementele sunt dispuse asimetric redau ideea de mișcare. Fie că este vorba despre o lucrare tipărită, o aplicație pentru smartphone sau un website, un astfel de layout necesită o atenție deosebită deoarece va stârni curiozitatea utilizatorului în legătură cu dispunerea textului și a elementelor de grafică.
Art Deco
Această mișcare artistică modernă s-a manifestat aproape o jumătate de secol, termenul fiind utilizat pentru prima dată în 1925 în cadrul Expoziției Internaționale de Arte Decorative și Industriale Moderne. Formele simple, stilizate și adesea geometrice sunt caracteristice acestui curent. Anul acesta vor reveni în atenția creativilor elementele de design cu un ridicat caracter ornamental, specifice anilor ’20, precum și formele organice întâlnite cu precădere în anii ’50 și ’60.
Influențele de la mijlocul secolului XX
Ca răspuns la mișcarea artistică Art Deco, designerii au decis că funcția ar trebui să dicteze forma. În ultimii ani aceste influențe ale secolului trecut au putut fi observate cu precădere în domenii precum moda și decorațiunile interioare. În 2019 aceste influențe se vor resimți puternic și în lucrările tipărite, în special sub forma ilustrațiilor în culori vintage care amintesc de afișele din perioada postbelică.
Duotonuri și gradienți
Logo-urile simple cu o singură culoare sunt de acum istorie. Utilizate și în trecut, duotonurile și gradienții vor reveni în forță anul acesta. Cele mai populare combinații de culori vor fi albastru/violet și roșu/portocaliu.
Palete de culori calde
Cu ani în urmă, cei mai mulți dintre designeri au început să evite folosirea culorilor calde în favoarea nuanțelor neon mult mai îndrăznețe. Tonurile calde revin însă, amintind parcă de anii ’70-’80 când aparatele foto nu puteau capta culorile profund saturate.
Ilustrații elegante
Liniile groase au fost utilizate o perioadă îndelungată de timp în creațiile de design grafic, dar în 2019 vor fi înlocuite de ilustrații mult mai elegante și chiar delicate, puternic influențate de elementele botanice și naturale. Acestea se vor putea observa cu precădere în designul ambalajelor, fiind puse în evidență de tehnici de finisare precum folio sau lăcuire selectivă.
Fontul serif
În timp ce fonturile inspirate de scrisul de mână și sans-seriful vor fi utilizate în continuare de designeri, 2019 va fi anul fontului serif. Designerii care colaborează cu branduri ce își doresc cu adevărat să iasă în evidență vor apela așadar la serif, considerat a fi un font cu personalitate.
Compoziții deschise
Acestea sunt lucrările de design pe care atunci când le privim ne lasă impresia că vedem doar o parte din imagine. În compozițiile deschise se întrebuințează foarte mult spațiul alb, iar elementele par a fi incomplete sau așezate haotic.
Design izometric
În timp ce o compoziție deschisă poate omite anumite elemente, designul izometric creează adevărate universuri în spații mici. Chiar dacă simpla denumire duce cu gândul la ceva foarte tehnic, acest concept reprezintă o simplă metodă de redare vizuală a unui obiect 3D în două dimensiuni. Rezultatul? Detalii pe care designul obișnuit nu le poate concura.
2019 va fi cu siguranță un an extrem de interesant pentru grafica publicitară. Cele mai frapante compoziții de grafică publicitară sunt create atunci când designerii își găsesc inspirația în tendințele care par a fi în contradicție unele cu celelalte. Anul acesta vom putea vedea duotonurile îndrăznețe și paletele de culori calde, dispunerea asimetrică și ilustrațiile elegante, designul izometric și compozițiile deschise, seriful și fonturile 3D, Art Deco și influențele artistice de la mijlocul secolului XX, toate împărțind în armonie aceeași scenă.