Tiparul de probă sau proof-ul este standardul de referință pentru lucrarea de print și îndeplinește rolul de document prin care clientul își dă acordul pentru începerea lucrării respective. În continuare vom vedea care sunt cel mai des utilizate probe de tipar.
Prima dintre acestea este desktop proof-ul, printat cu ajutorul unei imprimante de birou și folosit în principal pentru a crea o machetă a lucrării tehnoredactate. Desktop proof-urile sunt folosite de designer pentru a verifica dispunerea în pagină a elementelor de grafică. Deoarece acest tip de proof este tipărit de obicei cu o imprimantă laser alb-negru sau o imprimantă color cu jet de cerneală, culorile redate vor oferi doar o idee de ansamblu asupra lucrării finale. O coală imprimată cu o mașină de tipar offset sau cu un echipament digital nu va arăta niciodată ca o pagină printată cu o imprimantă de birou.
Una dintre cele mai rapide probe este proof-ul PDF. Acesta reprezintă un fișier electronic care a fost prelucrat de software-ul RIP folosit de tipografie. Software-ul respectiv este utilizat pentru a transfera fișierul digital către CTP, respectiv echipamentul care inscripționează plăcile tipografice pentru mașinile de tipar offset. Proof-ul PDF va evidenția toate zonele pe care software-ul RIP le-a interpretat ca fiind problematice, mai precis umbre sau texte care se suprapun peste imagini. Culorile redate nu trebuie nici în acest caz să fie luate în considerare, deoarece chiar dacă PDF-ul conține culori în registrul CMYK acesta va fi privit pe un monitor RGB.
Cea mai apropiată reprezentare a modului în care proiectul va arăta la sfârșitul procesului de imprimare este proof-ul digital. Acesta este de obicei printat cu ajutorul unei imprimante cu jet de cerneală de înaltă calitate, care va reda culori foarte apropiate de cele finale. Proba de tipar va fi tăiată la dimensiunea corectă conform marcajelor, iar în cazul în care este vorba despre o carte cu mai multe pagini atunci acest tip de proof va permite și verificarea paginației.
Există două tipuri de proof-uri digitale: blueline și contract. Proba de tipar blueline sau dylux este denumită astfel după hârtia pe care este tipărită. Atunci când se lucra cu filme tipografice, negativul folosit pentru inscripționarea plăcilor era expus pe o hârtie fotosensibilă care devenea albastră atunci când intra în contact cu o sursă de lumină puternică. Astăzi, termenul blueline sau dylux este folosit pentru proba de culoare care este imprimată pe coli de hârtie necretată. Aceste coli sunt de obicei tipărite pe ambele fețe, iar atunci când sunt îndoite oferă o probă de print asemănătoare cu lucrarea finală.
Dacă lucrarea de print va fi tipărită pe un echipament de top precum Komori sau Heidelberg, atunci va fi realizat un contract proof. Această probă de tipar este imprimată pe o hârtie lucioasă, iar culorile redate sunt foarte apropiate sau chiar coincid cu cele originale. Contract proof-ul este cel pe care clientului i se solicită semnătura pentru „bun de tipar” sau aprobarea începerii procesului de imprimare a lucrării. Operatorul echipamentului va folosi proba pentru a compara periodic culorile. Este foarte important ca proof-ul digital să fie tipărit pe aceeași hârtie ca lucrarea de print, deoarece culorile redate pe o hârtie lucioasă vor fi mai vii decât cele imprimate pe hârtia necretată.
Cea mai costisitoare probă de tipar este proof-ul de mașină. Acest tip de probă presupune inscripționarea plăcilor, imprimarea propriu-zisă a lucrării și consumul aferent de cerneală. Dacă la sfărșitul procesului de tipar există corecții, atunci documentul trebuie să se întoarcă la departamentul de prepress unde fișierul va fi modificat, trimis din nou la plăci și retipărit pe echipament. Proof-ul de mașină ar trebui să fie realizat doar după ce a fost pregătită o probă de tipar digital.
Indiferent de proof-ul ales trebuie întotdeauna verificate localizarea corectă în pagină a textelor și imaginilor, calitatea reproducerii detaliilor și culorilor în conformitate cu documentul original. O probă de tipar trebuie tratată ca și cum ar fi lucrarea finală de print. De aceea trebuie examinată cu foarte multă atenție. Dacă proof-ul este aprobat și mai târziu este observată o greșeală, cel mai probabil va fi nevoie ca întreaga lucrare să fie tipărită din nou. Mulți furnizori de servicii de imprimare utilizează programe de verificare a ortografiei, dar în cele din urmă este responsabilitatea clientului să se asigure că lucrarea respectivă este pregătită pentru imprimare.
