Tendințe în designul grafic pentru anul 2021

Trendurile anuale din domeniul designului grafic oferă oportunitatea reinventării, iar în anul 2021 acestea pot fi o adevărată gură de aer proaspăt după un 2020 plin de provocări. În timp ce trendurile din trecut au fost marcate de promisiunile începutului unui nou deceniu, împrumutând note SF futuriste, anul acesta elementele de design vor pune oamenii pe primul plan. De la simbolism clasic la elemente naturale, trendurile noului an promit o imagistică bine ancorată în prezent.

Design psihedelic abstract, realizat de Brian Harshaw – Bri-Fi Hacksaw Art

 

Primul trend care se va manifesta anul acesta în domeniul designului este cel al „psihedelicului abstract”, care își are rădăcinile în scena artistică și socială a anilor ’60 și este asociat cu substanțele halucinogene și experimentarea creativă pe fundalul transformărilor sociale. Imaginarul psihedelicului este aparent haotic însă încurajează libertatea de gândire și păstrarea unei „minți deschise”. În 2021, designerii vor reînvia stilul psihedelic prin folosirea excesivă a culorilor în vederea creării de modele abstracte intense, complexe, explozive și unice. Stilul psihedelic se individualizează prin formele distorsionate ce creează un imaginar confuz, completat de simetria care le transformă în compoziții grafice stabile. Acest „nou psihedelic” încearcă să ne arate că până și în cele mai absurde situații și scenarii putem rămâne ancorați în „acum și aici”.

Design cu simbolistică, realizat de Eliza Osmo
Design cu simbolistică, realizat de Eliza Osmo

 

Un alt trend surprinzător al noului an presupune reînvierea simbolurilor, deoarece în design contează foarte mult detaliile. De-a lungul istoriei, astfel de simboluri au fost o marcă a universalității, fie că au fost folosite pentru a transmite avertismente sau pentru identificarea unei cauze sub umbrela unei iconografii comune. Puterea clasică a simbolurilor este aceea de a transcende limbajul, iar designerii anului 2021 utilizează această pârghie pentru a crea pictograme aspiraționale, simboluri pentru adaptare, flexibilitate, evoluție, emancipare și responsabilizare. Aceste semnificații sunt obținute prin încorporarea creativă a simbolurilor deja cunoscute pentru putere, precum reinterpretări ale imaginilor zeițelor, stelelor sau leilor. În acest trend se încadrează și tendința designerilor de a moderniza motive vizuale clasice, așa cum sunt cele pe care le găsim de obicei pe iile tradiționale românești. Prin astfel de simboluri clasice designerii creează „talismanele” de care vom avea nevoie pentru a ne ține departe de posibilele sentimente negative în noul an.

Design futurist retro, creat de Bruce Pennington
Design futurist retro, creat de Bruce Pennington

 

O altă tendință în design este futurismul retro, un curent predominant de-a lungul timpului datorită imaginației curajoase și perspectivei surprinzător de optimiste asupra vieții a designerilor care au promovat acest trend. Futuriștii retro cred în progresul uman dus la extrem în mediul vizual, fără să excludă navele spațiale sau extratereștrii verzi și înfricoșători. Stilistic vorbind, optimismul de această factură își găsește expresia în folosirea culorilor puternice, a fonturilor inspirate de domeniul IT, inclusiv a elementelor arhitecturale de tipul domurilor și arcadelor. Astfel, varianta din 2021 a futurismului retro promite să ne poarte în vremurile bune pe care abia acum urmează să le trăim.

Design suprarealist, creat de Ben Kokolas
Design suprarealist, creat de Ben Kokolas

 

2021 nu va ocoli nici suprarealismul, cu imagistica sa doar aparent lipsită de sens. Realul se va împleti cu suprarealul, o perspectivă care nu a fost niciodată mai bine simțită ca în anul 2020, când fiecare dintre noi a avut cel puțin măcar o dată senzația că trăiește într-un film de ficțiune. Această anxietate este exprimată în designul grafic prin formula colajelor suprarealiste, acolo unde anumite elemente care în mod normal ar fi fost separate, sunt acum combinate în moduri stranii, ceea ce face aproape imposibilă separarea unei imagini de cealaltă. Filosofia acestei abordări care va fi foarte vizibilă anul acesta mai ales pe materiale media precum posterele, albumele de artă sau coperțile, propune întâmpinarea cu nonșalanță a bizareriei și acceptarea combinațiilor imposibile.

Design aferent mișcării antirariste, realizat de Vuk N.
Design aferent mișcării antirariste, realizat de Vuk N.

 

Tendințele vor include anul acesta și reprezentările autentice care au ca substrat mișcarea antirasistă fără precedent – Black Lives Matter, care a luat în 2020 forma unui protest de anvergură globală. Acest trend încurajează diversitatea, iar designerii fac eforturi pentru a renunța la fotomodele în favoarea autenticismului. Designerii de culoare au devenit mai populari sub umbrela protestelor antirasiste, rezultatul fiind includerea bărbaților și femeilor de culoare în ipostaze cu mesaj puternic. În 2021 designerii vor ocoli uniformitatea, vor scoate la iveală frumusețea și importanța diversității culturale, a diferitelor nuanțe de piele, a vârstelor și identităților distincte. Punerea în prim plan a diferențelor dintre oameni va arăta cât de bogată este planeta noastră din acest punct de vedere. Vom vedea campanii care vor folosi imagini cu oameni obișnuiți, cărora li se va permite să își păstreze propriile trăsături și defecte.

Design cu personaj excentric, creat de Wintrygrey
Design cu personaj excentric, creat de Wintrygrey

 

Noul an va pune în valoare și personajele excentrice, neobișnuite, care oferă povești de neuitat. La baza acestui trend vom regăsi ilustrația de concept care va înfățișa desene realizate manual. Tocmai de aceea imagistica acestui stil poate varia de la desene detaliate până la cele mai simplificate. Conceptele folosite, de la animale în costum până la sushi antropomorfizat, semnalează mult așteptata întoarcere a umorului în lunile următoare.

Design în stilul benzilor desenate
Design în stilul benzilor desenate

 

Trendurile anului 2021 vor include și stilul inspirat de bezile desenate și de pop art. Acestea reînvie culorile puternice și firele narative ale benzilor desenate vintage. Benzile desenate s-au născut într-o perioadă în care tehnologia de imprimare era încă primitivă, însă utilizarea acestui stil poate insufla o notă de minimalism modern materialelor vizuale. Totodată, designul modern nu este preocupat de respectarea granițelor, de aceea am putea vedea în 2021 și influențe provenite din artele plastice, de tipul tușelor de vopsele acrilice sau al expresionismului abstract care își vor face loc pe rafturile și ecranele din întreaga lume. Pictura oferă designurilor adâncime, fiind capabilă să le facă să pară suficient de reale pentru a putea fi atinse. Tocmai de aceea acest trend merge mână în mână cu produsele fizice, fiind utile mai ales celor care doresc să facă apel la o eleganță matură, precum vinurile sau produsele cosmetice. În plus, pictura este capabilă să redea tonuri mai întunecate decât cele create pe calculator, fapt care asigură designurilor un aer de solemnitate ce oferă privitorului șansa la momente de reflecție interioară.

Design cu elemente din natură - ZEKA DESIGN
Design cu elemente din natură – ZEKA DESIGN

 

Noul an va aduce în prim plan și puterea elementelor din natură, dat fiind că mulți dintre noi ne-am petrecut o mare parte a anului 2020 acasă. Ne așteptăm ca lumea de afară să își facă loc în designurile artiștilor grafici cu scopul de a recrea starea de calm și liniște pe care doar timpul petrecut în natură îl poate oferi pe deplin. Acest trend s-ar putea manifesta sub forma tiparelor cu frunze, a tonurilor care imită culoarea pământului sau a peisajelor naturale incredibile. Ne așteptăm ca designul grafic să devină „verde” în 2021, chiar și dincolo de produsele care au în spate o filosofie ecologică. Nici culorile estompate nu vor fi ocolite, combinate cu designuri care fac apel la realități sociale. Fie că vorbim despre folosirea scrisului de mână pentru transmiterea unor mesaje de resposabilitate sau despre arta care personalizează măștile, designerii nu pot ocoli schimbările sociale pe care le pot ilustra și sprijini în moduri excepționale în acest an.

Designerii grafici ai anului 2021 vor scoate în evidență aspectele pozitive ale realității pline de provocări a anului trecut, vor valorifica nevoia de ieșire în natură și simbolurile expresive, participând la schimbare prin cele mai potrivite mijloace artistice.

Redactia Afaceri Poligrafice

Adaugati un comentariu

Lasă un răspuns

Search this website Type then hit enter to search

Caută în tot websiteul

Mai multe...

Generic selectors
Potrivire exactă
Caută doar în titlu
Caută doar în conținut
Post Type Selectors
ANUNȚURI
COMPANII
EVENIMENTE
Filtrează după categorii
ALTE MODALITATI DE IMPRIMARE & INSCRIPTIONARE
CREATIE & EDITARE & WEB DESIGN
DIVERSE
FINISARE
INTELIGENTA ARTIFICIALA
MARKETING
OPORTUNITATI IN DOMENIU
PACKAGING
POVESTI DE SUCCES
PRODUCTIE PUBLICITARA & SEMNALISTICA & PROMOTIONALE
TIPAR DIGITAL
TIPAR OFFSET
Inchide