MyIntranet accelerează tranziția companiei tale către viitorul digital

Adline Solutions – unul dintre cei mai importanți distribuitori români de echipamente și servicii pentru producția publicitară, industriile de printing și packaging – și-a concentrat recent toate resursele investind într-un proces complex de digitalizare prin care a devenit un business aliniat celor mai noi cerințe. După implementarea unui software de management intern, rezultatele au fost dincolo de așteptări: o creștere de aproximativ 50% atât a productivității cât și a profitului.

Pe baza experienței interne și înțelegând valoarea și importanța digitalizării și automatizării, distribuitorul român a lansat un nou produs dedicat tuturor întreprinderilor care caută eficientizarea fluxului de lucru. MyIntranet este un software de management complet ce respectă standardele înalte și setul de bune practici folosit de industria internațională de producție. Soluția software MyIntranet a fost concepută pentru a acoperi toate necesitățile unei companii, iar printre beneficiile cheie pe care le garantează amintim capacitatea de creștere a eficienței de producție cu peste 50%, implementarea extrem de rapidă (în maxim două zile), reducerea costurilor operaționale sau eliminarea erorilor umane prin automatizarea fluxului de lucru. MyIntranet este ușor de utilizat chiar și de către cei mai neexperimentați operatori, inclusiv în analiza datelor sau în maparea proceselor.

Adline Solutions consideră că în contextul provocărilor aduse de pandemia de Covid-19, acum este cel mai bun moment pentru implementarea unui software precum MyIntranet – industria de producție are nevoie de acest ajutor digital pentru a face față cerințelor tot mai volatile ale prezentului. Fără o soluție software de management eficientă, nu puțini vor fi cei care vor rămâne în urmă din cauza faptului că nu au știut să se adapteze la schimbarea continuă care definește era digitală. Epoca vitezei este definită de automatizare, care are un impact pozitiv asupra modului de gestionare a afacerilor – Adline Solutions îi îndeamnă pe producători să îmbrățișeze avantajele noii tehnologii pentru a putea profita la maxim de beneficii. Companiile de producție opun rezistență mai ales la prima etapă, cea de implementare, deoarece nu alocă timpul și energia necesare încorporării unui astfel de software în procesele de lucru. Tranziția uriașă de la hârtie și pix la un software dedicat nu poate avea loc fără implicarea managerilor – cu cât aceștia acordă mai multă atenție procesului, cu atât tranziția va fi una mai lină.

În ciuda faptului că foarte multe companii din România se află încă în stadiul în care își gestionează fluxul de lucru doar cu ajutorul unor documente Excel, iar altele folosesc platforme de mult depășite, furnizorul român consideră că managerii din România sunt pregătiți pentru automatizare – soluția MyIntranet garantează o eficiență superioară din punct de vedere tehnologic. Portofoliul de clienți Adline care utilizează noul software de producție include întreprinderi ce au între 5 și 100 de angajați, însă având în vedere faptul că nu există două organizații identice, furnizorul se adaptează oricărei cerințe specifice. Adline Solutions lucrează cu întreprinderi aflate în diferite stadii de dezvoltare și are capacitățile necesare pentru a le sprijini să adopte toate schimbările pozitive pe care și le doresc, în urma definirii obiectivelor de afaceri pe care vor să le atingă.

MyIntranet este un software personalizabil, care poate fi modificat după cerințele fiecărui client în parte. În plus, inginerii Adline au o abordare consultativă prin care identifică exact capacitățile interne, sistemele și caracteristicile unice ale fiecărei afaceri, tocmai pentru a-i ajuta pe producători să facă față cu succes oricărei provocări specifice. Pe baza experienței cu clienții, în 95% din cazuri soluția software MyIntranet a acoperit toate nevoile și cerințele acestora deoarece în procesul de dezvoltare a platformei au fost folosite cele mai bune practici dovedite și tehnologie de ultimă oră. Astfel majoritatea clienților nu vor avea nevoie de adăugări ulterioare, mai ales că printre serviciile Adline se numără și asigurarea testării continue pentru dezvoltarea de soluții cuprinzătoare, adaptate nevoilor tuturor clienților. Acest tip de abordare a permis furnizorului să sprijine mai multe organizații să integreze cu succes diferite tipuri de automatizări, fără a mai fi nevoie de dezvoltări ulterioare.

MyIntranet propune tehnologii integrate de gestionare prin aplicații inteligente care aliniază întreprinderile mici și mijlocii din România la cerințele de digitalizare ale prezentului. Platforma este una dintre cele mai avansate soluții de management al fluxului de lucru existente pe piață și integrează tehnologii CRM, ERP, MPS, WIP și MRP care pot fi personalizate rapid potrivit necesităților fiecărei companii. Noua suită de instrumente propusă de Adline Solutions asigură o interfață ușor de folosit și sprijin tehnic 24/7, inclusiv prin tutoriale video.

Mai multe detalii puteți vedea pe www.adlinesolutions.ro

Redactia Afaceri Poligrafice

Adaugati un comentariu

Lasă un răspuns

Search this website Type then hit enter to search

Caută în tot websiteul

Mai multe...

Generic selectors
Potrivire exactă
Caută doar în titlu
Caută doar în conținut
Post Type Selectors
ANUNȚURI
COMPANII
EVENIMENTE
Filtrează după categorii
ALTE MODALITATI DE IMPRIMARE & INSCRIPTIONARE
CREATIE & EDITARE & WEB DESIGN
DIVERSE
FINISARE
INTELIGENTA ARTIFICIALA
MARKETING
OPORTUNITATI IN DOMENIU
PACKAGING
POVESTI DE SUCCES
PRODUCTIE PUBLICITARA & SEMNALISTICA & PROMOTIONALE
TIPAR DIGITAL
TIPAR OFFSET
Inchide