UiPath a înregistrat mai mult succes la listare decât Spotify

O analiză publicată pe platforma online a prestigioasei publicații „The Economist” arată că UiPath, compania condusă de românul Daniel Dines și listată de curând la Bursa din New York, este produsul economic de IT exportat de Europa ce s-a bucurat de cel mai mare succes de la ascensiunea furnizorului suedez de servicii streaming audio – Spotify – încoace. UiPath dezvoltă și comercializează tehnologie de automatizare a fluxurilor de lucru de tipul Robotic Process Automation (RPA) care preia munca repetitivă a angajaților eliberându-i pentru sarcini mai complexe.

Economiștii revistei financiare britanice au ajuns la concluzia că UiPath și ascensiunea uriașă de care s-a bucurat se datorează pandemiei, care a făcut necesară automatizarea multor procese realizate până atunci de oameni prezenți fizic la locurile de muncă. RPA sau automatizarea robotizată a proceselor presupune un program software complex a cărui primă variantă este deja disponibilă, însă marile corporații și-au dorit o și mai mare capacitate de automatizare. Potrivit jurnaliștilor The Economist, această dorință a stat la baza ascensiunii UiPath și a făcut posibil ca o firmă obscură din România să poată strânge în aprilie suma de 1,3 miliarde de dolari într-o ofertă publică inițială (IPO) pe bursa newyorkeză. O mare surpriză a venit și prin faptul că Bursa a evaluat UiPath la valoarea de aproximativ 30 miliarde de dolari – sumă care o depășește pe cea obținută la listarea Spotify, în 2018.

În ciuda faptului că toată tehnologia IT implementată în corporații se referă la automatizare, cel mai adesea sistemele dintr-o companie nu „comunică” între ele iar informațiile din anumite software-uri trebuie, de exemplu, copiate manual. Aici intervin progresele înregistrate în domeniul inteligenței artificiale, mai ales în privința algoritmilor care pot scana atât documente, cât și ecranele calculatoarelor. Algoritmii de inteligență artificială permit companiilor cu specificul UiPath să elimine aceste sarcini obositoare. Potrivit companiei de cercetare Gartner, piața automatizării robotizate a proceselor este foarte mică la nivel global (cel mult 3 miliarde de dolari în 2020), de aceea platformele de automatizare oferite de companii precum UiPath sau competitorii săi includ atât programe pentru identificarea sarcinilor, cât și software pentru realizarea proceselor de sintetizare a informațiilor. Instrumentele de acest tip automatizează tot mai multe procese și astfel își creează propria cerere de automatizare – tocmai de aceea industria automatizării robotizate are potențialul de a genera în următorii 3-5 ani circa 30 de miliarde de dolari. Experții încă nu s-au pus de acord în privința estimărilor – firma de consultanță Bain, de exemplu, estimează valoarea viitoare a acestui domeniu la 65 de miliarde de dolari, iar UiPath ar avea aproape o treime din totalul pieței globale.

Daniel Dines, CEO și cofondator UiPath
Daniel Dines, CEO și cofondator UiPath

 

Daniel Dines a înțeles la timp că pentru a reuși trebuie să gândească dincolo de piața internă sau de cea europeană, tocmai de aceea chiar și înainte de pandemie UiPath investea considerabil în distribuția globală. Pe acest fond, izbucnirea pandemiei de Covid-19 a dublat veniturile companiei la 600 milioane de dolari – de aici până la listare a fost doar un pas și multă perseverență. Însă The Economist estimează că a rămâne în vârf nu va fi o sarcină simplă pentru UiPath, dat fiind că inclusiv giganți precum Microsoft vin din urmă cu forțe proaspete pe această piață și sunt ajutați de relațiile apropiate cu o multitudine de firme, ceea ce le permite să ofere pachete software pentru afaceri la preț mic sau chiar gratuit. Brokerul Zane Chrane a declarat publicației britanice că deși în principiu piața este destul de mare pentru a permite existența mai multor furnizori, UiPath nu poate avea protecție împotriva acestui atac strategic. Pe de altă parte, Rich Wong – reprezentant Accel – investitor și susținător al UiPath, care face parte și din consiliul de administrație al companiei românești, consideră că UiPath a dovedit deja faptul că Silicon Valley își pierde monopolul asupra startup-urilor de mare potențial.

Potrivit analizei The Economist, pandemia de Covid-19 a forțat mâna companiilor în privința adoptării automatizării și a accelerat trendul întâlnirilor video de tip Zoom, însă evoluțiile viitoare pe piață ale acestor macrotrenduri sunt dificil de estimat. Un lucru este cert: compania românească UiPath a devenit un produs internațional și un succes mondial care va oferi cu siguranță și alte surprize în viitorul apropiat.

Redactia Afaceri Poligrafice

Adaugati un comentariu

Lasă un răspuns

Search this website Type then hit enter to search

Caută în tot websiteul

Mai multe...

Generic selectors
Potrivire exactă
Caută doar în titlu
Caută doar în conținut
Post Type Selectors
ANUNȚURI
COMPANII
EVENIMENTE
Filtrează după categorii
ALTE MODALITATI DE IMPRIMARE & INSCRIPTIONARE
CREATIE & EDITARE & WEB DESIGN
DIVERSE
FINISARE
INTELIGENTA ARTIFICIALA
MARKETING
OPORTUNITATI IN DOMENIU
PACKAGING
POVESTI DE SUCCES
PRODUCTIE PUBLICITARA & SEMNALISTICA & PROMOTIONALE
TIPAR DIGITAL
TIPAR OFFSET
Inchide