FESPA – 56 de ani de formare a industriei tipografice

Înființarea Federației Europene a Asociațiilor de Serigrafie – FESPA – s-a decis la Adunarea Generală din 1962 a Asociației Tipografilor din Franța. Creată împreună cu alte șapte asociații similare din Olanda, Marea Britanie, Germania, Suedia, Danemarca, Norvegia și Italia, scopul acestei organizații a fost și rămâne acela de a reprezenta o platformă de schimb de informații între membri.

Neil Felton, CEO, FESPA și Marius Codîrlă, Președinte, ARSIT&D

 

De la înființarea sa în urmă cu 56 de ani, FESPA a continuat să crească și să se extindă prin organizarea de expoziții la nivel mondial în locuri îndepărtate ca Asia, Africa și America de Sud, toate având ca temă tiparul digital, serigrafic, printul pe textile sau domeniul semnalisticii, prin reinvestirea în industrie a profitului obținut și cooptarea de asociații membre din 37 de țări din întreaga lume.

Prin amabilitatea domnului Marius Codîrlă, Președintele Asociației Române de Serigrafie, Imprimare Tampografică și Digitală ( ARSIT&D) am avut ocazia să-l cunoaștem la ediția din acest an a expoziției internaționale FESPA de la Berlin pe Neil Felton – CEO FESPA – care ne-a vorbit despre demersurile organizației de a-i ajuta pe membri să fie la curent cu noutățile din industria printului.

Reporter AFP: Cum ați caracteriza ediția din acest an a expoziției FESPA?

Neil Felton, CEO, FESPA: Numărul de pre-înregistrări este mai mare decât anul trecut, la fel și amploarea expoziției și numărul de expozanți. FESPA 2018 ocupă zece dintre halele de la Messe Berlin, cu peste 600 de companii care și-au amenajat standuri pentru a prezenta cele mai noi aplicații și inovații tehnologice pentru formate digitale de mari dimensiuni, serigrafie și imprimare pe materiale textile. Tema noastră pentru evenimentul din acest an – Where Print Takes Off – ilustrează cel mai bine poziția pe care FESPA o deține pe piața de specialitate ca fiind cea mai importantă platformă pentru lansarea de noi tehnologii, idei și aplicații.

AFP: Ce aduce nou FESPA Berlin 2018?

N.F.: Știm că vizitatorii caută noi domenii în care își pot dezvolta afacerile. Pentru a ajuta furnizorii de servicii de imprimare și producătorii din domeniul semnalisticii să descopere noi oportunități de afaceri, am introdus două zone noi la evenimentul din acest an. Este vorba despre zona Print Make Wear, concepută ca o fabrică în care este ilustrată fiecare etapă a procesului digital de producție a materialelor textile, de la etapa de concepere a designului până la obținerea produsul finit, apoi Digital Corrugated Experience – zonă special amenajată pentru a demonstra avantajele comerciale și de producție ale ambalajelor și display-urilor din carton ondulat, imprimate digital. Digital Corrugated Experience și Print Make Wear au la bază cele mai recente studii din industrie, care arată că ambalajele din carton ondulat tipărite digital și imprimarea articolelor de îmbrăcăminte sunt două dintre aplicațiile cu potential uriaș de creștere.

Ați observat că la intrarea în Messe Berlin ați traversat zona Printeriors, unde este explorat potențialul creativ pe care îl are tiparul atunci când vine vorba despre aplicațiile pentru decorațiuni interioare. Una dintre intențiile noastre este de a inspira vizitatorii să își extindă afacerea și în alte domenii conexe și sperăm că timpul petrecut în zona Printeriors le va arăta că acest lucru este posibil.

Tot în cadrul FESPA 2018 vizitatorii pot accesa un program plin de conținut informativ și motivațional în zona Trend Theatre, unde seminarele susținute de experți se vor concentra puternic asupra numeroaselor oportunități de dezvoltare a afacerilor pe piața tiparului de mare format.

Marius Codîrlă, Președinte, ARSIT&D: Ca să vin în completarea colegului meu, o altă atracție a expoziției din acest an este lansarea cărții lui Michel Caza, The chameleon of contemporary art, în care acesta vorbește despre întreaga sa activitate de până acum. Michel Caza este un guru al serigrafiei mondiale și se numără printre cei care au înființat asociația FESPA în 1962, fiind probabil cel mai mare expert în acest domeniu. În calitate de pionier al serigrafiei, Caza a colaborat cu mulți artiști din secolul al XX-lea, printre care Dali, Lichtenstein, Matisse, Miro și Warhol, precum și numeroși ilustratori de benzi desenate.

 

Serigrafia, pe lângă domeniul publicitar și promoțional în care este folosită mai frecvent, este utilizată și la reproducerea în serii mici a unor opere de artă. Dacă o operă originală se evaluează la 50 000 euro, o reproducere serigrafică de 200 de exemplare valorează până la 250 euro/buc. Deci în general se face în scop promoțional sau pentru galeriile mai mici de artă. De-a lungul timpului, Michel Caza a lucrat foarte mult în ramura aceasta de reproducere de artă și a dezvoltat o serie de tehnici noi de imprimare prin care punctele de raster sunt mult mai fine și nu au o formă foarte definită, ca la tiparul offset.

AFP: Ce ne puteți spune despre FESPA Awards?

N.F.: Anul acesta aproximativ 200 de concurenți și-au înscris proiectele de tipar și semnalistică în competiție, de la PSP, POP, până la tricouri și alte produse din material textil. Este o gamă foarte variată de produse care concurează pentru un premiu FESPA.

AFP: Unde și în ce perioadă se va desfășura ediția de anul viitor a FESPA?

N.F.: Următoarea ediție FESPA Global Print Expo va avea loc la Messe München, Germania, între 14 și 17 mai 2019.

AFP: Credeți că publicațiile vor avea succes și pe viitor, având în vedere expansiunea atât de rapidă a mediului online?

N.F.: Desigur, cred cu tărie în acest lucru. Revistele, spre exemplu, sunt extrem de asemănătoare cu expozițiile. Într-o revistă există articole și formate de publicitate, iar în cadrul expoziției sunt amenajate zone dedicate diverselor procedee de tipar sau de finisare, care sunt corespondentele articolelor, precum și standuri ale expozanților, echivalentele formatelor de publicitate. Oamenii accesează informațiile de care au nevoie în diverse moduri, așadar există public și pentru online și pentru revistele tipărite. În urmă cu 15 ani mi s-a spus că viitorul expozițiilor este unul incert și acest lucru din cauza expansiunii mediului digital. Iată-ne astăzi aici la o nouă ediție FESPA, cu o amploare mult mai mare decât cea de anul trecut și cu o serie de zone dedicate noi. De ce? Pentru că oamenii sunt ființe sociale, au nevoie să poarte dialoguri față în față cu alte persoane și să se uite în ochii producătorului în momentul în care îi spun că vor achiziționa un anumit produs de la acesta. În plus, au nevoie să vadă produsul respectiv în realitate, să îl testeze și să îl compare cu alte produse asemănătoare. Această experiență nu se poate obține doar prin simpla accesare a unui website. Așadar cred că există un viitor pentru reviste, expoziții și mediul online deopotrivă.

AFP: Un gând pentru cititorii noștri?

N.F.: Este foarte important să participe la expoziții de specialitate. Succesul a peste 75% dintre afacerile de la nivel mondial se datorează participării la astfel de evenimente.

AFP: Vă mulțumim.

Redactia Afaceri Poligrafice

Adaugati un comentariu

Lasă un răspuns

Search this website Type then hit enter to search

Caută în tot websiteul

Mai multe...

Generic selectors
Potrivire exactă
Caută doar în titlu
Caută doar în conținut
Post Type Selectors
ANUNȚURI
COMPANII
EVENIMENTE
Filtrează după categorii
ALTE MODALITATI DE IMPRIMARE & INSCRIPTIONARE
CREATIE & EDITARE & WEB DESIGN
DIVERSE
FINISARE
INTELIGENTA ARTIFICIALA
MARKETING
OPORTUNITATI IN DOMENIU
PACKAGING
POVESTI DE SUCCES
PRODUCTIE PUBLICITARA & SEMNALISTICA & PROMOTIONALE
TIPAR DIGITAL
TIPAR OFFSET
Inchide