Grup Transilvae la 25 de ani – Povestea unei firme spusă la o degustare de vinuri

Cei 25 de ani de activitate ai Grup Transilvae au fost sărbătoriți pe data de 28 ianuarie 2020, cu povești, vinuri alese, mâncare minunată, prieteni și mai ales multă istorie într-un loc simbolic al Bucureștiului.

Grand Hotel Continental de pe Calea Victoriei, fost Grand Hotel Broft, a găzduit oaspeți faimoși precum Prințul Napoleon, vărul lui Napoleon al-III-lea, dar și pe Osman Pașa, conducătorul armatei otomane care a fost reținut în apartamentul 104 la finalul războiului ruso-româno-turc. Se spune că în timpul marșului victoriei, moment când trupele Prințului Carol I treceau pe Podul Mogoșoaiei, Osman Pașa l-ar fi salutat pe Carol de la geamul apartamentului său. În acest spațiu încărcat de istorie au ales și cei cinci acționari să își sărbătorească victoria specială la împlinirea celor 25 de ani, într-o atmosferă de familie și comunitate unită și prosperă.

Anii de activitate au însemnat pentru Grup Transilvae acumulare de experiență, de povești și pasiuni comune dar și dezvoltarea de parteneriate cu producători importanți precum Hewlett Packard, MGI, Canon, Esko, Highcon și mulți alții. Grup Transilvae oferă soluții și servicii complete pentru industria grafică și de tipar, portofoliul său cuprinzând printre altele și echipamente pentru imprimare de format lat și super-lat outdoor și indoor, echipamente flatbed, prese digitale pentru hârtie, cartoane speciale, plastic și plicuri, echipamente pentru finisare, software RIP, pre-press, workflow, consultanță, service în garanție și post-garanție, dar și onestitate în relația cu clienții. Seara specială s-a concentrat pe amănuntele pe care publicul și clienții nu le cunosc despre Grup Transilve, iar personajele principale au fost cei cinci acționari: Bogdan Vasilescu (General Manager), Mihai Marusciac (Technical Manager), Daniel Ichimescu (Purchase Manager), Dorin Piţigoi (Color & Standardization Expert) și Remus Fărcaș (Managing Partner). Ei au depănat povești întrerupte de vinurile unice oferite de Crama Ferdi, asezonate cu mâncarea Restaurantului Concerto și cu imagini rare de arhivă personală. În arome de cupaj din soiuri Blaufränkisch, Pinot Noir și Shiraz am aflat că cei cinci asociați au avut prima firmă încă din 1991, deși structura actuală a grupului datează din 1994, iar prima activitate a fost cea de distribuitor Apple. Bogdan Vasilescu chiar și-a scris lucrarea de licență despre IOS, sistemul de operare Apple, dar a fost și în pericol de a fi exclus din examen pe motiv că a fost la un pas să nu livreze facultății o comandă de Apple, considerate la acea vreme „o jucărie, nu un computer serios”. „Până la urmă m-au lăsat să termin facultatea, dar în același an am vândut primele computere Apple de 100 și ceva de mii de dolari în primele 3 luni de activitate.”

Începând cu 1993-1994 au devenit furnizori exclusivi Apple în România, însă în cei 25 de ani au învățat că oamenii reprezintă adevărata valoare a companiei. Din portofoliul uman unic al Grup Transilvae (GT) fac parte: Ecaterina Marta, Sorin Marin (Service Admin), Ruxandra Despa și Carmen Hirișcău ( Backoffice), George Scurtu (Showroom/ Demo Service), Claudiu Nemeș (Operator/ Graphics/ ArtiosCAD), Mirela Colceriu (HR), Bogdan Mustăreață (Warehouse and Deliveries), Alin Ioniță, Vasile Groșanu și Horațiu Pușcașu (Field Service Engineers), Ioana Dinu (Accountancy), Ramona Mache (Customer Services Analyst), Iohanna Berea și Alina Pahonțu (Marketing), Marian Savu, Ionel Gănțoi, Daniel Grămuș și Daniel Luca (Sales). În ceea ce îi privește pe asociați, Bogdan Vasilescu și Remus Fărcaș au fost colegi de facultate, lor li s-a alăturat Mihai Marusciac („Yoda”, proaspăt întors pe atunci din SUA). Pe al patrulea acționar, Dorin Pițigoi, l-au întâlnit la o expoziție de artă, pe când al cincilea acționar, Daniel Ichimescu, fusese colegul de bancă din liceu al lui Bogdan. Mihai Marusciac a luat cuvântul pentru a povesti despre vremurile când se ocupau cu procesare de imagine video, având chiar și un studio de producție. El a constatat că de 25 de ani, cei cinci asociați nu au nicio poză în care apar toți împreună, lucru remediat cu prilejul acestei aniversări.

Bogdan Vasilescu, Dorin Pițigoi, Daniel Ichimescu, Mihai Marusciac și Remus Fărcaș, de la stânga la dreapta
Bogdan Vasilescu, Dorin Pițigoi, Daniel Ichimescu, Mihai Marusciac și Remus Fărcaș, de la stânga la dreapta

 

Poveștile despre începuturile GT au continuat: au existat mai multe firme dintre care două sunt încă active: Promotion Imagica Transilvae și Color Service Transilvae, condusă în continuare de Dorin Pițigoi, care a reușit să ducă partea de management al culorii la un nivel de top mondial. Foarte puțini știu că GT a manageriat, începând cu 2003 și un club, ”cea mai tare discotecă din Cluj”, condusă de Mihai şi Remus.

„A fost o experiență extraordinară, mai ales că am ajuns să se facă transmisiuni live pe MTV România. În acest moment suntem considerați un fel de părinți ai festivalului Untold de la Cluj”, ne-a povestit Remus.

Dorin Pițigoi a povestit despre o perioadă când distribuiau scannere pentru ca apoi activitatea să evolueze către tipar unde, la vremea aceea, au fost nevoiți să implementeze un sistem de management al culorii. La începutul anilor 2000 au început colaborarea cu HP, ocazie cu care GT a creat primul sistem de probă de tipar digital. Tot el povestește despre următoarele puncte de cotitură: „2007, când am începutcolaborarea cu FOGRA, institut de cercetare a tehnologiei grafice din Germania; 2009, când Infopress a devenit prima tipografie certificată FOGRA; 2012, când am început să colaborăm cu ceea ce se numește Comitetul Tehnic pentru Tipar Digital, un comitet tehnic găzduit de FOGRA pentru tehnologia standard de proces digital pe care o susținem și o implementăm pentru toți clienții noștri din zona domeniului de tipar digital.”

Seara a avansat către entuziasmul și pasiunile importante care îi ajută pe asociați să țină compania unită. Cea mai veche pasiune este pescuitul: o tradiție a Grup Transilvae cere ca timp de o săptămână pe an, în octombrie sau noiembrie, cei cinci asociați să meargă fără familii sau angajați pentru un „Consiliu de administrație în Deltă”, loc unde discută și rezolvă problemele legate de firmă. Aceeași dragoste pentru natură i-a îndemnat către ciclism, ski, sailing. Grup Transilvae a folosit evenimentul aniversar și pentru a crește conștientizarea asupra stării râurilor și pădurilor din România. Ovidiu Mihuț, pescar pasionat și profesor, prezent la eveniment, a înțeles ce înseamnă defrișarea versanților, captarea râurilor şi folosirea lor în microhidrocentrale. Cu sprijinul GT (sponsorizare) și implicarea lui Bogdan Vasilescu, Mihuț a alertat autoritățile române și Comisia Europeană, reușind să demonstreze că „un om în Uniunea Europeană are puterea de a schimba ceva, o legislație, o nedreptate – un om poate să facă ceva”, a mai precizat Bogdan.

David Istvan (Președinte Asociația Tipografilor „Transilvania”) nu a putut fi prezent, dar a transmis un mesaj video pentru a-i felicita, prilej de reamintire pentru Mihai Marusciac și Remus Fărcaș amuncii importante pe care au realizat-o alături de Lions Clubs International. Printre diferitele acte de caritate importante, Grup Transilvae a organizat și sponsorizat un screening oftalmologic la care au oferit gratuit consultanță și ochelari pentru 25000 de bătrâni în Cluj.

Mirela Marica, Director Executiv Asociația Tipografilor „Transilvania”, a trimis un material în care a amintit de implicarea pe care Grup Transilvae ( folosind angajații proprii) a avut-o într-un proiect POSDRU al ATT derulat pe parcursul a 18 luni, în urma lui reușindu-se calificarea a 770 de persoane pe diferite meserii, pe diferite nivele de calificare: de la legător manual, lucrător poligraf, până la tehnician operator procesare text-imagine.

În acorduri de Fetească Neagră în ediție limitată 2016 și Cabernet Sauvignon, nu a fost uitată nici arta. Grup Transilvae este sponsor al MNAC de mult timp, iar totul a pornit de la primul sediu al asociaților, cel din Cluj, mai precis într-o incintă a Muzeului Național de Artă din Cluj, secția donații. Încă de atunci asociații au început să sponsorizeze expoziții și să sprijine cultura, cumpărând lucrări de artă și colaborând strâns cu muzeul din Cluj dar și cu cel din București.

Victor Matei, reprezentant Canon, alături de felicitări a ținut să precizeze că Grup Transilvae a fost singura companie europeană invitată an de an în cadrul summitului de inovație organizat de Canon pentru cei mai importanți parteneri din EMEA. Aici Bogdan Vasilescu este invitat în mod special datorită expertizei sale și a modului în care știe să explice care sunt trendurile și tehnologiile cele mai importante ale industriei.

Doru Stoican, reprezentant HP i-a felicitat și el pe cei cinci parteneri, oferindu-le o sticlă de coniac Hennessey (în amintirea unor afaceri din trecut). Zoltan Bokor, de la Producție Multi NR srl, Sfântu Gheorghe, a oferit în dar companiei un obiect promoțional, reprezentând o mână pe ale cărei degete sunt scrise numele asociaților, cadou semnificativ pentru unitatea dintre aceștia, toți acționând unitar, precum degetele de la o mână.

 

Grup Transilvae a organizat o seară de transparență totală dedicată pasiunilor și cauzelor comune care îi ajută să construiască o lume mai bună pentru copiii lor și nu numai. Dacă bunul prieten al lui Bogdan Vasilescu, Ovidiu Mihuț, îl caracteriza pe acesta drept un „mogul al pasiunilor și al modestității”, credem că descrierea este corectă pentru toți cei 5. Un ultim îndemn vine tot din partea Directorului General al grupului: „Patriotismul nu este să ai tricolorul, ci să fii mândru că ai făcut ceva și că va rămâne ceva în urma ta”.

Le dorim și noi mult succes și la cât mai multe evenimente aniversare.

www.transilvae.ro

Redactia Afaceri Poligrafice

Adaugati un comentariu

Lasă un răspuns

Search this website Type then hit enter to search

Caută în tot websiteul

Mai multe...

Generic selectors
Potrivire exactă
Caută doar în titlu
Caută doar în conținut
Post Type Selectors
ANUNȚURI
COMPANII
EVENIMENTE
Filtrează după categorii
ALTE MODALITATI DE IMPRIMARE & INSCRIPTIONARE
CREATIE & EDITARE & WEB DESIGN
DIVERSE
FINISARE
INTELIGENTA ARTIFICIALA
MARKETING
OPORTUNITATI IN DOMENIU
PACKAGING
POVESTI DE SUCCES
PRODUCTIE PUBLICITARA & SEMNALISTICA & PROMOTIONALE
TIPAR DIGITAL
TIPAR OFFSET
Inchide