Între 13 și 26 decembrie 1918 tipografii români au inițiat o manifestație de amploare în București, cu revendicări de natură social-economică printre care și libertatea presei. George G. Mârzescu, ministrul de interne de la acea vreme, a justificat ordinul de a se trage în demonstranți prin faptul că manifestația ar fi fost un atentat la siguranța statului și ar fi declanșat o rebeliune cu scopul înlăturării regelui.
În urma Unirii de la 1 decembrie 1918, muncitorii tipografi – primii ce înființaseră asociații de ajutorare în urma condițiilor grele de lucru – au alcătuit o listă de revendicări care nu au fost luate în seamă, drept urmare au declanșat greva generală pe data de 13 decembrie. Protestul a adunat muncitori din sectoare diverse ale industriei, numărul protestatarilor ajungând la aproximativ 15 000. Forțele de ordine au deschis focul asupra acestora, fără somație, abuzul soldându-se cu aproximativ 100 de morți, sute de răniți și arestări ale participanților. Câțiva ani mai târziu, în 1921, s-a dovedit că sacrificiul demonstranților nu a fost în zadar: pe data de 22 decembrie 1921, tipografii au devenit primii muncitori din țară care au reușit să încheie un contract cu patronatul referitor la drepturile de muncă. Acesta era un contract de muncă unitar și colectiv, la nivel de ramură industrială, pe o durată de un an și jumătate. Muncitorii tipografi au obținut astfel reglementarea condițiilor de muncă, a timpului de lucru, concediilor, zilelor de sărbătoare plătite, precum și a plății orelor suplimentare.
Importanța evenimentului a fost marcată și după cel de-al Doilea Război Mondial, când strada Ion Câmpineanu din București a primit numele de “13 decembrie”, fiind totodată ridicat și un monument în memoria tipografilor care și-au sacrificat viețile în cadrul mișcării din 1918. Ziua Tipografilor se serbează oficial încă din 1968, ca urmare a Hotărârii nr. 2733/1968, apărute în Buletinul oficial al Republicii Socialiste România nr. 157 din 11 decembrie 1968. Din păcate, monumentul a fost demolat la sfârșitul secolului al XX-lea, iar ultima comemorare a victimelor din 13 decembrie 1918 a avut loc în anul 1990.