Cunosc pe cineva care a trait la Vatican si care a cercetat arhivele de acolo timp de 17 ani si care a spus, pe scurt – poate stiti si dumneavoastra – ca multa lume stie ca romana este o limba latina, dar de fapt latina este o limba romaneasca, sau mai exact latina se trage din stramoasa limbii romane. Deci cele doua limbi au o origine comuna, iar acest lucru poate fi demonstrat si lingvistic.
Ideea latinista a aparut, cred, prin secolul al XVI-lea – si asta pentru ca in secolul al XV-lea a existat un autor grec cu numele de Laonikos Chalcocondiles care a scris o istorie despre Bizant si despre antichitate (am citit-o si eu, foarte demult), iar acolo, printre altele, vorbind despre noi, ne numea „daci”, iar pe Vlad Tepes – cu care era contemporan – il numea „regele dacilor”. In aceasta istorie, autorul spunea: „Daca este o limba care seamana cu italiana, dar e foarte stricata si italienii nu prea o inteleg decat daca dacii vorbesc asa, mai raspicat.” Si mai spunea: „Dar nu se stie cum se face ca aceste limbi seamana una cu alta. Unii spun ca daca ar fi migrat din Italia, dar nu exista dovezi in acest sens.” Iar acest Chalcocondiles nu mentioneaza nimic despre romani.
Adevarul este ca o schimbare de limba nu poate avea loc decat printr-un amestec de populatie. O limba nu se schimba prin dominatie politica sau militara poate nici intr-o mie de ani. Dar la noi s-a spus ca, din moment ce au fost romanii pe aici, inseamna ca poporul s-a romanizat. Acestea sunt niste asertiuni care nu se confirma in practica. Si au spus-o oameni cum ar fi Felix Colson, un francez care a fost diplomat in Tarile Romane si care a scris mai multe carti despre romanii din acele timpuri, chiar inainte de Unire sau imediat dupa Unire. Una dintre ele se intituleaza „Origine et regeneration des paysans moldo-valaques” (Originea si regenerarea taranilor moldovalahi).
Prof. univ. dr. Mihai Vinereanu
In aceasta carte, el spune: „Acest popor se trage din pelasgi; nu se trage din romani. Limba sa e veche de peste 3000 de ani.” Insa in Romania foarte putina lume stie de Felix Colson. Ulterior a aparut Densusianu, care a scris si el „Dacia preistorica”. Nici Densusianu nu a fost luat in serios si nici acum nu este luat in serios. Studiase dreptul, insa toata viata s-a ocupat de cercetare.
Pana in secolul XX, cand a aparut in limba germana monumentalul „Dictionar de radacini indoeuropene”, in anii 1958-1959, nu se putea face prea mult. Dar cand vorbim despre etimologiile romanesti, nu s-a facut absolut nimic pe linia demonstrarii originii limbii romane – si iata, de cand s-a scris acel dictionar au trecut deja mai mult de 60 de ani. La noi este o mare inertie in aceasta privinta. Nu vrea nimeni sa umbli acolo, pentru ca daca o faci, imediat iti dai seama ca ceva nu este in regula. Si mai exista o cauza pentru asta: toti istoricii si lingvistii nostri si-au luat titluri pe aceasta teorie falsa – si spun „falsa” pentru ca este o simpla asertiune care n-a fost demonstrata practic niciodata.
Cu alte cuvinte, nimeni n-a putut sa demonstreze ca mai mult de 20% din lexicul limbii romane este format din cuvinte de origine latina. Dar aceste cuvinte latinesti nu formeaza nici macar 20%; dar s-a ajuns la acest procent prin exagerari si apropieri fanteziste. Dar se pune intrebarea: ce se intampla cu restul, cu acel procent de cel putin 80%? De fapt, mie mi-a iesit un procent de doar 12% – cu alte cuvinte, doar aproximativ 12% din lexicul limbii romane seamana cu cel latinesc. Oricum, nimeni nu a reusit sa faca asta.
In schimb, daca recurgi la radacinile protoindoeuropene, se poate demonstra foarte bine originea limbii romane. Daca mergi pe varianta latinista, intri imediat in tot felul de fundaturi. Si atunci, 80% din lexicul romanesc ramanand in aer, au inceput sa gaseasca peste tot cuvinte ca sa mai reduca din aceasta discrepanta. Nu a mai contat ca nu au sensuri apropiate – putea sa fie un cuvant care de exemplu, in turca insemna „musca” iar in romana, „trandafir” – important era doar sa semene cuvantul; iar dictionarele etimologice nu ofera sensurile etimoanelor din limbile respective decat foarte rar.
In plus, toti vecinii nostri au preluat cuvinte de la noi, pentru ca acolo unde s-au format bulgarii, sarbii si chiar grecii sau ungurii, a existat o populatie romaneasca, iar acesti vecini au luat foarte multe cuvinte de la acea populatie. Mai sunt si acum in Bulgaria si Serbia. Cred ca mi-am dat seama de acest lucru inca de cand eram student. Si am plecat din tara cu ideea sa-mi verific aceasta teorie – pentru ca simteam ca e adevarata. Iar aici nu puteam sa fac munca de cercetare; in fine, am considerat ca este bine sa plec. Si am plecat; iar odata ajuns acolo, cred ca inca din primele zile de studiu la biblioteca am inceput sa-mi dau seama din cautarile mele ca teoria mea este valida. M-am apucat sa strang material si mi-au trebuit circa 20 de ani sa scriu o prima versiune a Dictionarului Etimologic al Limbii Romane care a aparut in 2008. Apoi, nu demult, am predat la editura o a doua editie, mai ampla si mai elaborata, care sper sa apara in aceasta toamna.
Deci, limba romana – la fel ca limbile italice si chiar cele celtice – se trage din pelasga. Pelasgii sunt urmasii acelor indoeuropeni care au venit din Asia Mica si au patruns in Europa prin Balcani, dupa care s-au raspandit pe intregul continent. Toate aceste culturi vechi care au fost descoperite in zona carpato-danubiana, cea mai celebra fiind cultura Cucuteni, sunt culturi create de aceasta populatie, o populatie neolitica agricola. Un arheolog britanic cu numele de Colin Renfrew a sustinut ca aceasta populatie trebuie sa fi fost adevaratii indoeuropeni. Dansul a afirmat acest lucru pentru ca a facut sapaturi arheologice mai mult in Grecia; ori pelasgii au venit prima data prin Grecia. Si deci Renfrew a spus ca acestia trebuie sa fi fost primii indoeuropeni.
Ideea aceasta indoeuropeana este mai veche, aparand pe la sfarsitul secolului al XVIII-lea, pe la 1770 si ceva. In acel timp, un judecator britanic cu numele de William Jones, galez de origine (limba galeza fiind o limba celtica) si care locuia in Calcutta, a vrut sa cunoasca legile Indiei pentru ca in profesia sa trebuia sa puna in aplicare atat legea britanica, cat si pe cea indiana. Iar pentru a putea citi, studia si intelege aceste legi, a trebuit sa invete limba sanscrita. Dupa ce a ajuns sa stapaneasca aceasta limba, a avut marea surpriza sa descopere ca sanscrita este foarte asemanatoare cu greaca si cu latina. Dupa aceea a tinut cateva conferinte in care a spus ca aceste limbi seamana atat de mult intre ele, incat este imposibil sa nu se traga dintr-o sursa comuna.
Asa a aparut ideea indoeuropeana; ulterior s-au facut cercetari si drept rezultat, pe tot parcursul secolului al XIX-lea s-a crezut ca indoeuropenii au venit din India. Apoi, in secolul XX, dupa ce a aparut arheologia, s-a spus ca in realitate acestia au venit din nordul Marii Negre. Toate acestea s-au intamplat la inceputul secolului XX. In a doua jumatate a secolului XX, Renfrew, despre care am vorbit mai devreme, a spus ca de fapt, adevaratii indoeuropeni trebuie sa fi venit din Asia Mica.
In prezent exista doua teorii. Cei care au o anumita varsta inca sprijina vechea teorie, de fapt teoria Marijei Gimbutas. Ea a preluat si apoi a dezvoltat aceasta teorie de la niste arheologi germani si a sustinut ca indoeuropenii sunt veniti din nordul Marii Negre. Insa de fapt, dupa parerea mea si a altor cercetatori, si unii si altii erau indoeuropeni, insa tineau de doua ramuri diferite. Nu intru acum in detalii, insa am o teorie legata de acest subiect; dar inca n-am scris despre ea si prefer sa nu vorbesc despre ea pentru ca, in urma studiilor paleogenetice – care au luat o foarte mare amploare in ultimii 10-15 ani – au inceput sa iasa la iveala ipoteze noi. Lingvistica si paleogenetica sunt niste stiinte mai exacte, spre deosebire de arheologie, care este mai putin exacta, ca sa zic asa.
Eu am demonstrat ca circa 70% si chiar mai mult din lexicul limbii romane este de origine traco-daca. Toate aceste cuvinte pe care ei le-au facut – de fapt nu toate, ci doar marea majoritate – slave, albaneze, turcesti, grecesti – sunt traco-dace. Am ajuns la aceasta concluzie pentru ca am descoperit legile transformarii fonetice de la protoindoeuropeana prin traco-daca, pana la romana. Astfel am reusit sa demonstrez ca 70% dintre cuvintele romanesti sunt de origine traco-daca; mai exact provin direct din proto-indoeuropeana.
Deci propriu-zis, la noi nu a avut loc o schimbare a limbii, asa cum se crede. Mai intai a fost protoindoeuropeana care a venit din Asia Mica; apoi pelasga, urmasa ei; ulterior traco-daca, traco-ilira, dar si limbile italice si in final limba romana si limbile romanice de astazi. Asadar, pot afirma ca in mare parte, cel putin limba romana – pentru ca de aceasta limba m-am ocupat – este urmasa directa a limbii pelasge. In limba romana exista si cuvinte imprumutate: circa 300 de cuvinte slave; apoi, asa cum am spus, aproximativ 12% din fondul lexical romanesc este format din cuvinte latinesti, la care se adauga cateva cuvinte grecesti si turcesti; in rest, se poate demonstra ca limba noastra provine direct din protoindoeuropeana.
Acum, pentru ca dupa anii ’90 au venit multi sa spuna ca suntem un popor amestecat, voi spune ceva referitor la genetica poporului roman. Mihai Netea, un doctor roman care s-a stabilit in Olanda, a scris o carte despre genetica poporului roman. In acea carte el spune ca noi, romanii, la fel ca toate popoarele indoeuropene, ne tragem din trei surse genetice: 1) populatia mezolitica ce exista in Europa de acum 45-50.000 de ani; 2) populatia neolitica venita ulterior si despre care v-am vorbit si 3) o alta populatie indoeuropeana care a venit din nordul Marii Negre. Or noi, romanii, mostenim aproximativ 45% de la populatia neolitica, circa 25% de la populatia mezolitica ce traia aici de mult si cam 20% de la indoeuropenii din nordul Marii Negre. Asadar, peste 90% din fondul nostru genetic provine de la aceste trei populatii.
Mai mult, doctorul Netea spune ca toate popoarele migratoare care au trecut pe la noi – cum ar fi gotii, cumanii, gepizii s.a.m.d – nu au lasat urme vizibile in genetica poporului roman. Despre romani dansul nu spune nimic, nici ca da, nici ca ba; dar faptul ca nu spune nimic inseamna ca nu exista urme de la ei. Asadar, nu suntem un popor amestecat. Suntem un popor vechi, care de cel putin 5000 de ani nu ne-am schimbat fundamental nici din punct de vedere genetic si bineinteles nici din punct de vedere lingvistic.
Acum, desigur, limba evolueaza in timp. Limba din prezent nu seamana prea mult cu cea de acum 4000 de ani. Insa de exemplu, daca am avea un text de acum 2000 de ani, ar fi foarte usor sa-l descifram. Exista de pilda placutele de la Sinaia care sunt asa cum sunt; textul inscris pe acestea nu este despartit in cuvinte, cum bine stim – scrierea este continua, iar despartirea in cuvinte este destul de dificila. Dar ceea ce sustin eu se poate demonstra foarte usor pe baze fonetice, pe baze fonologice si pe baza acestor radacini indoeuropene. Stiinta a evoluat foarte mult in aceasta privinta.
Si acum, ca sa fac o mica paranteza, vreau sa spun ca au existat niste hominizi care au fost numiti „denisovani”. O falanga apartinand unuia dintre ei a fost descoperita pentru prima data undeva prin Siberia, intr-o localitate numita Denisova. Dupa ce s-au prelevat niste mostre genetice din aceasta falanga, s-a descoperit ca era vorba despre un antropoid care era diferit de omul de Neanderthal ce forma o alta populatie de hominizi. Iar noi, romanii, mostenim in structura noastra genetica un procent sau doua de la acesti denisovani si un procent sau doua de la noi, toti europenii, si de la altii, de la omul de Neanderthal.
Nu demult, unii care sunt ziaristi – deci nu savanti in domeniu – ne-au spus: „Ce tot vorbiti despre limba daca? Nu se stie nimic despre daci; lasati-i in pace pe daci!” Dar stiinta a evoluat atat de mult, incat poti sa demonstrezi o multime de lucruri din punct de vedere genetic. La fel se pot demonstra unele lucruri si din punct de vedere lingvistic; deci nu este nevoie sa existe neaparat texte vechi, ori majoritatea limbilor indoeuropene existente in prezent nu au texte vechi, cum nu avem nici noi. Cel mai vechi text este de la 1521 – „Scrisoarea lui Neacsu”. Deci nu se poate pune problema in felul acesta.
Pe de alta parte, din pacate, establishment-ul academic romanesc refuza sa discute astfel de subiecte pentru ca ne aflam intr-o fundatura spirituala, ca sa spunem asa. Intr-adevar, Evul Mediu romanesc nu este extraordinar. Si acum ne luptam cu supravietuirea; pentru ca romanii au venit in Dacia sa exploateze aurul si sarea, regiunea fiind bogata; iar ceilalti straini au facut la fel. Deci, daca nu era cucerirea romana, poate ca am fi avut o alta soarta in ziua de astazi, cine stie?
Dar asta nu inseamna ca nu trebuie sa ne revendicam istoria cea adevarata. Si trebuie sa stim ca ne aflam aici de multe mii de ani, inaintea multora, si ca avem o limba straveche, o tara frumoasa, o tara bogata. Insa trebuie sa ne revendicam toate aceste lucruri si sa fim constienti de cine suntem. Spun asta pentru ca vin toti sa ne spuna ca suntem vai de capul nostru… Istoria noastra straveche este una stralucita, cum bine se stie, dar nu vrem s-o valorificam. Nu vrem pentru ca daca incercam sa ne valorificam istoria straveche, atunci cine stie ce se va mai intampla?…
Pe baze genetice si arheologice se stie ca italicii au emigrat din zonele de rasarit: din Balcani, din Campia Panonica sau de pe cursul superior al Dunarii – pentru ca popoarele italice erau foarte inrudite intre ele; dar nu a existat o limba protoitalica, asa cum vor unii sa spuna. Ei au venit din zone diferite, dar cu toate acestea se asemanau intre ei.
Sa-i luam de exemplu pe veneti, care traiesc si in zilele noastre si vorbesc dialectul venet; chiar am auzit ca unii italieni il numesc „limba veneta”. Apropo, in Italia exista circa douazeci de dialecte, iar oamenii care le vorbesc nu se inteleg intre ei. Deci despre ce romanizare vorbim noi daca limbile acelea stravechi n-au disparut in totalitate? Este adevarat ca au fost influentate de latina si de italiana, dar n-au disparut. Limba veneta este o limba aparte, in ea existand chiar si acum cuvinte care seamana cu romana. De ce? Pentru ca venetii au emigrat pe valea Padului dupa Razboiul Troian.
Cine erau venetii? Venetii se trageau din sudul Dunarii, dintr-o regiune unde se afla Timocul de astazi; ei au emigrat prin secolul al II-lea inainte de Hristos, cam in perioada cand au emigrat dardanii care au infiintat Troia homerica – asa ne spun istoricii greci. Despre veneti, acestia spun ca s-au dus undeva mai la rasarit, in sudul Marii Negre si au infiintat un regat acolo.
Cand a avut loc Razboiul Troian, ei au venit sa-i ajute pe troieni impotriva grecilor; iar cand s-a terminat razboiul, regele lor si fiul sau, printul mostenitor, au murit la Troia. Iar cei care erau acolo au migrat pe valea Padului impreuna cu Antenor, un aristocrat troian. Acolo au creat un stat si au continuat sa existe incepand cu secolul al XIII-lea inainte de Hristos; iar incepand din secolul al VI-lea inainte de Hristos, avem cele mai vechi inscriptii in limba veneta. Aceasta limba este o limba asemanatoare cu limbile italice, insa de o factura putin diferita.
Apropo, in prefata dictionarului care urmeaza sa apara, eu fac si o analiza a lexicului limbii venete, care seamana foarte mult cu latina, dar seamana si cu romana. Deci dialectul venet era un grai tracic. Asa cum se stie pe baze arheologice, protolatinofaliscii, stramosii latinilor, au migrat de pe cursul mijlociu al Dunarii, din Panonia si au ajuns in Latium. La inceputul secolului I dupa Hristos a avut loc razboiul panonic repurtat de romani impotriva panonilor. La acest razboi a participat un anume Velleius Paterculus, care a scris o istorie a Romei. Relatand despre acest razboi, el spune ca panonii aveau obiceiuri romane si aveau cunostinta de limba romanica, fapt care l-a facut pe Vasile Parvan sa spuna ca atunci cand au venit romanii acolo, panonii erau deja romanizati. Nici vorba de asa ceva! Limba lor panonica era o limba asemanatoare cu limba latina – asta vrea sa spuna Paterculus. Iar dovezi ca acestea sunt extrem de multe.
Dincolo de aceste dovezi istorice, dovada cea mai elocventa si care nu poate fi combatuta este analiza etimologica a lexicului limbii romane – fapt pe care, mai devreme sau mai tarziu, establishment-ul romanesc va trebui sa-l accepte. Foarte multa lume crede asta, si chiar multi spun ca sunt de acord cu ce scriu eu, mai putin establishment-ul care prefera sa taca. Nici nu ma critica, dar nici nu vorbesc prea mult despre mine, nici de bine, nici de rau. Cred ca vorbesc asa, doar pe la colturi, de nu-i aude nimeni. In concluzie, eu doar am incercat sa va spun in mare cam cum stau lucrurile. N-am vrut sa va incarc cu detalii inutile. Deci acum astept intrebari.
Cineva din auditoriu: Oare Mihai Eminescu avea dreptate cand spunea ca ar trebui sa ne numim Dacia?
Sigur ca avea dreptate. Ori de cate ori am ocazia, chiar si acum, eu asta propun – ca la un moment dat, cand se vor mai aseza lucrurile si vom fi si noi constienti de cine suntem, sa schimbam numele tarii.
