Intenția era crearea unei hârtii sintetice care ar fi putut reprezenta alternativa la fibra de celuloză, putând fi utilizată în aceleași aplicații și beneficiind de îmbunătățiri semnificative față de hârtia tradițională. Însă această primă încercare avea limitările sale deoarece hârtia sintetică nu era opacă și nici albă, costurile de producție fiind mai ridicate comparativ cu hârtia obținută din pulpă de lemn. Tocmai de aceea Union Carbide a vândut în 1972 drepturile de producție către compania japoneză Oji Yuka Paper Co., care a adăugat dioxid de titan (TiO2) formulei inițiale a hârtiei sintetice, reușind astfel să creeze un nou material cu opacitate îmbunătățită, de culoare albă. În Asia diferențele de preț dintre hârtia tradițională și cea sintetică nu erau atât de mari, iar costisitorul TiO2 a fost pe parcurs înlocuit cu minerale mai convenabile ca preț. Oji Yuka Paper Co. a acordat drepturi limitate de distribuție companiei americane Kimberley-Clark Corp., astfel luând naștere produsul Kimdura. Acesta există și astăzi sub denumirea de Yupo și este cunoscut drept prima hârtie sintetică de pe piața internațională. Între timp au apărut și alte variante, printre care Polyart în 1975 – produsă în prezent de compania americană Arjobex, inițial numită Arjo Marie, de origine franceză. Ambele tipuri de hârtie sintetică erau comercializate ca alternative îmbunătățite la hârtia tradițională și utilizate în diferite aplicații speciale.
În prezent, doi dintre actorii cei mai importanți de pe piața hârtiei sintetice sunt PPG Industries cu produsul Teslin și Granwell Products cu mult mai recentul Polylith. Potrivit PPG Industries, imprimarea pe hârtie sintetică era dificilă înainte de apariția produsului Teslin. Acesta este fabricat în coală și are la bază un tip de polimer numit poliolefină, iar 60% din greutatea hârtiei este reprezentată de un material non-abraziv, în timp ce 65% din volum este poros și deci absorbant, permițând fixarea aproape instantanee a cernelurilor. Teslin garantează obținerea de printuri cu o calitate bună și rezistența în timp a culorilor, produsul facilitând totodată și folosirea substanțelor adezive și de cretare.
Un alt actor important pe această piață este Trespaphan America. Reprezentanții companiei explică în ce fel este diferită tehnologia Trespaphan de cele utilizate de restul competitorilor: „Hârtia este realizată din polipropilenă pură, opacă, albă și coextrudată, are proprietăți remarcabile de stivuire atunci când tăierea și stivuirea sunt necesare, fiind în același timp și rentabilă din punct de vedere al costurilor finale”. Hârtiile sintetice produse de această companie asigură de asemenea și o manevrabilitate mai bună.
Definiția hârtiei sintetice nu este una simplă. David Hog, manager de vânzări al companiei Arjobex explică: „Din păcate, hârtia sintetică a căpătat în timp o definiție mult mai generală. Inițial era destinată să fie alternativa la hârtia tradițională, de aici și numele său. Însă de-a lungul timpului a ajuns să includă orice nu este vinil”. Hog mai explică și că oricare ar fi fost procedeul de producție, așteptările erau aceleași: crearea unui produs care să dețină calitățile hârtiei, însă care să fie mai durabil și să poată fi folosit în aplicații pe care hârtia nu le poate suporta în termeni de rezistență la factorii de mediu, fără plastifiere. Astfel, hârtia sintetică se poziționează între filmele tradiționale din plastic și hârtia cu valoare adăugată, nu are natură organică, producția ei se bazează pe substanțe precum petrolul sau rășina, iar deseori va avea o bază formată din polipropilenă sau polietilenă pe care au fost aplicate tratamente precum cretarea pentru a spori imprimabilitatea produsului. Russell Lauricella, vicepreședinte al departamentului de vânzări din cadrul Hop Industries Corporation, clarifică percepția curentă a industriei asupra hârtiei sintetice: „Termenul de hârtie sintetică a evoluat acum până în punctul în care producătorii și distribuitorii îl folosesc pentru orice tip de folie din plastic care acceptă imprimarea offset, orice este diferit de filmele generice din PVC sau polistiren. Produsul evoluează pentru a include și filmele din polipropilenă la care oamenii se referă acum prin termenul de hârtie sintetică, însă acestea nu sunt de fapt hârtii sintetice – sunt practic doar filme. Producătorii aplică tratamente acestor materiale și dintr-o dată sunt etichetate drept hârtii sintetice. Cred că acest termen este destinat să atragă și să ofere produsului conotația de material compatibil cu imprimarea”.
Este util de precizat că hârtia sintetică poate fi folosită pe aproape toate tipurile de echipamente de imprimare, fie ele flexografice, litografice, de serigrafie sau gravură, dar și pentru imprimarea laser sau prin transfer termic. În plus hârtiile sintetice nu absorb umezeala, iar durata lor de viață poate fi extrem de mare. Hârtia sintetică nu este afectată de trecerea timpului și are o bună rezistență la îngălbenire. Totuși, prețul hârtiei sintetice va rămâne probabil mai mare decât cel al hârtiei obișnuite. În ceea ce privește piețele și trendurile lor, putem spune că hârtiile sintetice sunt utilizate oriunde cele tradiționale nu pot suporta o anumită aplicație. Printre acestea enumerăm industria producătoare de etichete (segmentul unde se înregistrează cel mai mare consum de produse sensibile la presiune), hărți și manuale de utilizare, sisteme de afișare POP, bannere, afișe, carduri telefonice/medicale, meniuri, coperte, cărți de identitate, sisteme antimanipulare/antifalsificare pentru industria farmaceutică, elemente de semnalistică outdoor, numeroase aplicații de imprimare comercială, benzi autoadezive, hârtie fotografică, etichete pentru bagaje și produse vestimentare, hârtii pentru cadouri, ambalarea florilor și pentru izolarea firelor electrice. În plus, hârtiile sintetice pot fi folosite și în industria alimentară, devenind populare și pe piețele mai puțin tradiționale pentru acest tip de produs – designerii vestimentari aleg deseori hârtia sintetică pentru că arată diferit, are caracteristici distincte și poate fi valorificată și din punct de vedere ecologic. Și imprimarea de securitate a devenit o piață bună pentru hârtia sintetică în cazul etichetelor RFID, care dobândesc astfel o rezistență crescută la rupere.
Totuși, producătorii de etichete trebuie să știe că un singur tip de hârtie sintetică nu poate fi folosit pe orice echipament de imprimare și pentru orice aplicație, unele sunt proiectate special pentru flexo sau offset, altele pentru imprimarea prin transfer termic, altele oferă rezistență la UV, pe când unele au proprietăți speciale în cazul în care materialul are nevoie de ștanțare, pliere sau aderență mărită. O trecere în revistă a punctelor slabe ale hârtiei sintetice arată că aceasta poate fi mai greu imprimată prin tehnologia cu laser, singurul produs care permite acest lucru fiind cel fabricat de Teslin, care include în componența sa și siliciu, cea mai subțire hârtie măsurând 177,8 microni. Revenind la punctele slabe, grosimea hârtiei sintetice poate îngreuna funcționarea sistemelor de alimentare ale majorității imprimantelor laser. Unele tipuri de hârtii sunt mai predispuse la zgârieturi, pot scădea viteza de imprimare și de uscare și pot produce dificultăți la ștanțare. Toate aceste inconveniente pot fi evitate prin alegerea atentă și informată a tipului de hârtie sintetică potrivită pentru tipurile de aplicații și echipamentele de imprimare disponibile. O trecere în revistă a beneficiilor oferite de aceste hârtii arată astfel: durabilitate și rezistență la apă (uneori chiar impermeabilitate), la ulei, grăsimi și la alte substanțe chimice, versatilitate (pot fi imprimate prin intermediul celor mai populare tehnologii), timp de uscare mai bun, grad de opacitate ridicat.
Miturile despre hârtia sintetică sunt deseori false. Materialele sintetice vor ajuta la economisirea timpului și a costurilor, iar cu puțin efort de cercetare pot fi identificate variante de hârtie sintetică pentru orice tip de echipament. Totodată, contrar opiniei potrivit căreia hârtia sintetică este nocivă pentru mediu, aceste materiale sunt mult mai durabile și reciclabile, ceea ce se traduce prin mai puține deșeuri pe termen lung.
