Evenimentul va oferi un program variat, cu demonstrații live și prezentări pregătite de partenerii participanți. Întrucât cele mai bune idei și proiecte se nasc adesea departe de mediul de lucru, tururile ghidate pe bicicleta electrică de-a lungul traseelor montane din jur, vizitarea orașului istoric Brixen și degustările de produse regionale vor completa programul.
„După anularea Labelexpo Europe 2022 am convenit cu partenerii noștri să le oferim clienților existenți și potențiali o altă oportunitate de a experimenta live inovațiile și întreaga noastră gamă de soluții pentru imprimarea etichetelor, apreciată la nivel global. De aceea organizăm Durst Expo 2022: Label la sediul nostru din Tirolul de Sud împreună cu mulți alți lideri din industrie”, anunță Martin Leitner, Manager de produs în cadrul departamentului de etichete și ambalaje flexibile.
„Evenimentul este deschis convertitorilor de etichete din întreaga lume. Așteptăm cu nerăbdare să vă urăm «Bun venit!» în frumosul oraș Brixen”, adaugă Thomas Macina, Global Sales Manager în cadrul aceluiași departament.
Înscrieri la acest eveniment se pot face AICI