Laakirchen îşi transformă procesul de producție a hârtiei

Producătorul de hârtie austriac Laakirchen Papier AG îşi convertește procesul de producție a hârtiei pentru aplicații grafice într-unul de producție a hârtiei ondulate.

Compania, care aparține grupului Heinzel, le-a încredințat celor de la Voith – producător german de mașini pentru industria celulozei și hârtiei – transformarea completă a echipamentelor sale de la locaţia din Laakirchen. După această schimbare, o jumătate de milion de tone de hârtie ondulată ar urma să fie produsă în fiecare an. Noua linie din locația Laakirchen este planificată să demareze producția în al doilea trimestru al anului 2024. Odată cu această conversie, volumul de producție va crește de la 350.000 de tone de hârtie SC la 500.000 de tone de hârtie ondulată pe an. Transformarea a fost precedată de un proiect derulat împreună cu Voith.

„Această investiție ne asigură competitivitatea pe viitor”, a declarat Dr. Thomas Welt, CEO al Laakirchen Papier AG. „Având la dispoziţie soluțiile Voith extrem de eficiente și sustenabile, putem produce la viteze înalte chiar și hârtie de până la 70 de grame. Acesta este un alt avantaj adus de parteneriatul nostru îndelungat și bazat pe încredere cu Voith.”

Conform lui Welt, Voith oferă companiei Laakirchen Papier AG un pachet de soluții complet și extrem de eficient. Pentru a putea produce la viteze mari hârtie cu o greutate mai mică, a fost dezvoltat un concept de stabilizare și uscare personalizat. În plus, Laakirchen a comandat un pachet care presupune soluții de inginerie complexe și deci este familiar cu know-how-ul aprofundat al experților de la Voith.

„Suntem foarte mulţumiţi că Laakirchen ne-a ales din nou”, a declarat Dr. Thomas Elenz, Director de Vânzări în cadrul Voith Paper. „Noua configuraţie, în special cea a unității de uscare, permite producția extrem de eficientă a hârtiei ondulate“.

Voith converteşte mașina pentru producția de hârtie și două maşini de bobinat VariTop în vederea unei producții rentabile și sustenabile a hârtiei ondulate și a celei de tip testliner. Concomitent, numeroase componente sunt relocate, iar procesul de bobinare a materialului este adaptat noilor cerințe. O atenţie deosebită este acordată optimizării presei Tandem NipcoFlex. Pentru a garanta că producţia se desfăşoară la un înalt nivel de stabilitate și fără întreruperi, experții adaptează și tranzitul hârtiei ondulate de la presă la unitatea de uscare.

De asemenea, compania de tehnologie furnizează un nou dispozitiv SpeedSizer pentru cretarea și aducerea la formatul dorit a hârtiei, extrem de eficient din punct de vedere energetic. Modificările care vizează controlul, reglarea precum şi programarea se realizează prin instalarea sistemelor eficiente de automatizare de la Voith.

Redactia Afaceri Poligrafice

Adaugati un comentariu

Lasă un răspuns

Search this website Type then hit enter to search

Caută în tot websiteul

Mai multe...

Generic selectors
Potrivire exactă
Caută doar în titlu
Caută doar în conținut
Post Type Selectors
ANUNȚURI
COMPANII
EVENIMENTE
Filtrează după categorii
ALTE MODALITATI DE IMPRIMARE & INSCRIPTIONARE
CREATIE & EDITARE & WEB DESIGN
DIVERSE
FINISARE
INTELIGENTA ARTIFICIALA
MARKETING
OPORTUNITATI IN DOMENIU
PACKAGING
POVESTI DE SUCCES
PRODUCTIE PUBLICITARA & SEMNALISTICA & PROMOTIONALE
TIPAR DIGITAL
TIPAR OFFSET
Inchide