Faima inegalabila de care da Vinci s-a bucurat in timpul vietii, trecuta prin numeroase filtre ale criticii de arta, a ramas intacta pana azi si in mare masura se datoreaza setei neobosite de cunoastere care i-a calauzit nu doar gandirea, ci si felul de-a fi. Un artist innascut, si-a folosit puterea creatoare in toate domeniile in care la loc de cinste se afla reprezentarea grafica: pictura, sculptura, arhitectura si ingineria. Insa nu s-a oprit aici. Asistat de inteligenta sclipitoare, capacitatea neobisnuita de observatie si maiestria sa de desenator, a realizat studii remarcabile asupra naturii, fapt ce i-a permis sa exceleze nu doar in arta, ci si in stiinta.
Artistul s-a nascut in anul 1452 in localitatea Anchiano, Toscana (acum Italia), in apropiere de targul Vinci care a oferit si numele patronimic pe care il asociem astazi cu el. Pe vremea sa, era cunoscut drept Leonardo sau „Il Florentine” (Florentinul), deoarece locuia langa Florenta si acolo si-a dobandit faima de artist, inventator si ganditor.
Tatal lui Leonardo da Vinci, avocat si notar, si mama sa, o femeie de la tara, nu au fost niciodata casatoriti, iar Leonardo a fost singurul copil pe care l-au avut impreuna. Ulterior, pe cand acesta era foarte mic, mama lui s-a casatorit cu un alt barbat si si-a intemeiat o noua familie. Incepand cu varsta de 5 ani, a locuit pe mosia din Vinci, care apartinea familiei tatalui sau. Unchiul copilului – care manifesta o apreciere deosebita pentru natura pe care Leonardo a ajuns sa o impartaseasca la randul sau – a ajutat si el la cresterea sa.
Da Vinci nu a primit nicio educatie oficiala in afara de faptul ca a fost instruit in disciplinele elementare ale cititului, scrisului si matematicii simple. Insa tatal sau i-a apreciat talentul artistic, iar cand copilul a implinit 15 ani, l-a dat in ucenicie renumitului sculptor si pictor Andrea del Verrocchio din Florenta. Timp de aproximativ un deceniu, da Vinci si-a rafinat tehnicile din domeniul picturii si sculpturii si s-a pregatit in artele mecanice.
In 1472, la varsta de 20 de ani, breasla pictorilor din Florenta i-a oferit lui da Vinci statutul de membru, dar el a ramas cu Verrocchio pana cand a devenit maestru independent in 1478. In jurul anului 1482, a inceput lucrul la cea dintai pictura a sa comandata, „Adorarea Magilor”, pentru manastirea San Donato a Scopeto, situata in apropiere de zidurile Florentei. Insa nu a finalizat niciodata acea opera, deoarece la scurt timp dupa aceea s-a mutat la Milano in scopul a lucra pentru clanul conducator Sforza, servind ca inginer, pictor, arhitect, proiectant de festivaluri de curte si, mai ales, sculptor.
Pentru a-l onora pe fondatorul dinastiei, Francesco Sforza, familia i-a cerut lui da Vinci sa creeze o statuie ecvestra magnifica din bronz a acestuia, de aproape cinci metri inaltime, Da Vinci a lucrat la proiect timp de 12 ani, iar in 1493 un model de lut era pregatit sa fie expus. Razboiul iminent a facut insa ca bronzul destinat sculpturii sa fie folosit pentru tunuri, iar modelul de lut a fost distrus in timpul conflictului, dupa ce ducele Sforza, conducatorul, a cazut de la putere in 1499.
Desi relativ putine dintre picturile si sculpturile lui da Vinci au supravietuit – si asta in parte din cauza ca opera sa totala a fost foarte limitata – doua dintre lucrarile sale care au rezistat timpului sunt printre cele mai cunoscute si admirate picturi din lume.
Prima este „Cina cea de Taina”, pictata intre 1495 si 1498, la inceputurile sederii sale la Milano. O pictura murala in tempera si ulei pe ipsos, lucrarea a fost creata pentru sale de mese a manastirii Santa Maria delle Grazie. Cunoscuta si sub numele de „Cenaclul”, aceasta lucrare masoara aproximativ 4,5 m latime si aproape 9 m lungime si este singura fresca ce i-a supravietuit artistului. Infatiseaza cina de Paste in timpul careia Iisus Hristos se adreseaza apostolilor spunandu-le: „Unul dintre voi Ma va trada.”
Una dintre trasaturile de referinta ale picturii este expresia emotionala distincta si limbajul corpului fiecarui apostol. Compozitia acesteia – Iisus fiind plasat printre apostoli, dar totusi izolat de ei – a influentat generatii intregi de pictori.
Cand Milano a fost invadat de francezi in 1499 si familia Sforza a fugit, da Vinci a scapat si el, refugiindu-se probabil mai intai in Venetia si apoi in Florenta. Acolo a pictat o serie de portrete printre care „La Gioconda”, o lucrare de 0,53 metri latime si 0,79 m lungime, cunoscuta astazi sub numele de „Mona Lisa”. Pictata intre aproximativ 1503 si 1506, figura feminina reprezentata – in special gratie misteriosului ei suras discret – a facut obiectul speculatiilor secole la rand.
De multe ori in trecut se credea ca este vorba despre o curtezana cu numele de Mona Lisa Gherardini, dar studiile actuale releva faptul ca femeia era Lisa del Giocondo, sotia negustorului florentin Francisco del Giocondo. Astazi, portretul – singurul care a supravietuit si care a fost pictat de Leonardo din aceasta perioada – este gazduit la Muzeul Luvru din Paris, Franta, unde atrage anual milioane de vizitatori.
In jurul anului 1506, artistul a revenit la Milano impreuna cu un grup de studenti si discipoli, printre care tanarul aristocrat Francesco Melzi, care avea sa fie cel mai apropiat partener al lui da Vinci pana la moartea sa. Ca o ironie a sortii, , Gian Giacomo Trivulzio, cel care l-a invins pe ducele Ludovico Sforza, l-a insarcinat pe da Vinci sa-i sculpteze monumentul funerar ecvestru. Nici aceasta lucrare nu a fost finalizat vreodata insa, de data aceasta pentru ca ulterior Trivulzio a mai diminuat din amploarea proiectului sau. Artistul a petrecut sapte ani la Milano, urmati de inca trei la Roma dupa ce Milano devenise din nou inospitalier din cauza conflictelor politice.
Interesele lui Da Vinci au depasit insa cu mult arta plastica. A studiat natura, mecanica, anatomia, fizica, arhitectura, armamentul si multe altele, creand adesea modele precise si functionale pentru vehicule precum bicicleta, avionul, elicopterul, submarinul si tancul, care nu aveau sa devina realitate decat la multe secole mai tarziu. In termenii lui Sigmund Freud, artistul a fost „ca un om care s-a trezit prea devreme pe intuneric, in timp ce ceilalti inca dormeau”.
Putem afirma ca exista un numitor comun pentru interesele eclectice ale lui da Vinci. Fapt extrem de remarcabil este ca el credea ca vederea este cel mai important simt al omului, intrucat doar ea este capabila sa transmita cu precizie si fara gres realitatile experientei imediate. Astfel, fiecare fenomen perceput vizual devine un obiect al cunoasterii, si ca atare, saper vedere (in italiana, „sa stii sa vezi”) a fost laitmotivul studiilor sale. Departe de a vedea stiinta si arta ca fiind discipline distincte, artistul le-a perceput ca fiind complementare si a considerat ca ideile formulate de fiecare dintre acestea doua ar putea – si ar trebui – sa fie o sursa de informatii pentru cealalta.
Probabil ca din cauza abundentei diverselor sale preocupari, un numar important de picturi si proiecte ale lui Da Vinci nu au putut fi duse la bun sfarsit de catre acesta. A petrecut enorm de mult timp cufundandu-se in misterele naturii, testand legi stiintifice, disecand corpuri umane si animale si apoi gandind si scriind despre observatiile sale.
La un moment dat, pe la inceputul anilor 1490’, Leonardo a inceput sa umple numeroase caiete cu informatii legate de patru tematici ample – pictura, arhitectura, mecanica si anatomie umana – creand mii de pagini de ilustratii frumos desenate si comentarii abundente si dense, dintre care unele (datorita „scrierii in oglinda” pentru stangaci) erau indescifrabile pentru altii.
Caietele – cunoscute cel mai bine sub numele de manuscrisele si „codicele” lui da Vinci – s-au imprastiat dupa moartea sa, iar astazi sunt gazduite in variate colectii aflate in muzee din Europa si Statele Unite. Codex Atlanticus, de exemplu, include un proiect al unui liliac mecanic cu o anvergura a aripilor de nu mai putin de 20 de metri, care in esenta era o masina de zbor bazata pe fiziologia liliacului ca si pe principiile aeronauticii si fizicii.
Alte caiete contineau studiile anatomice ale lui Da Vinci asupra scheletului, muschilor, creierului si sistemelor digestive si reproductive ale omului, toate aducand la cunostinta unui public mai larg o noua perceptie asupra corpului omenesc. Din pacate insa, datorita faptului ca nu au fost publicate in anii 1500’, caietele artistului au avut o influenta prea mica asupra progresului stiintific din perioada renascentista.
Da Vinci a parasit definitiv Italia in 1516, atunci cand regele francez Francisc I i-a acordat cu generozitate rangul de „prim pictor, inginer si arhitect al regelui”, ceea ce i-a oferit ocazia sa picteze si sa deseneze pe indelete in timp ce locuia intr-un conac rural, Castelul Cloux, langa localitatea Amboise din Franta.
Desi insotit de Melzi, caruia avea sa-i lase mostenire proprietatea sa, tonul plin de amaraciune din ciornele unora dintre scrisorile sale din aceasta perioada sugereaza ca foarte probabil artistul nu fi avut parte de niste ani prea fericiti in ultima parte a vietii sale. (Melzi avea sa se casatoreasca si sa aiba un fiu, ai carui mostenitori, la moartea sa, au vandut proprietatea lui da Vinci.)
Leonardo da Vinci a murit la Cloux (acum Clos-Lucé) in 1519, la varsta de 67 de ani. A fost inmormantat in apropiere, in biserica palatului Saint-Florentin. Revolutia Franceza aproape ca a sters biserica de pe fata pamantului, iar ruinele ei au fost complet demolate la inceputul anilor 1800’, facand imposibila identificarea exacta a mormantului lui da Vinci.
In concluzie, se poate afirma ca viata si opera lui Leonardo da Vinci raman o sursa nesecata de inspiratie si admiratie pentru intreaga lume. De-a lungul secolelor, geniul sau incontestabil si abordarea sa unica vizavi de domeniile artei, stiintei si inovatiei au continuat sa fascineze si sa inspire oameni din toate colturile globului. Genialitatea sa a traversat granitele interdisciplinare, lasand in urma un mostenire durabila, un etalon al creativitatii umane si un simbol al cautarii nesfarsite a cunoasterii si frumusetii. Prin lucrarile sale inovatoare si curiozitatea sa fara margini, artistul a demonstrat ca nu exista bariere in calea unei minti deschise si insetate de a descoperi lumea in care traim, in toata complexitatea sa.
