Avocat Dr. Constantin Neacșu –
Baroul București
Tel.: 0744244852
Datele oficiale plasează România printre primele ţări din Europa când vine vorba despre muncitori fără forme legale. Autoritățile se dovedesc a fi incapabile să identifice și să-i amendeze pe patronii care practică munca la negru, în timp ce mulți dintre cei care cad victime ale fenomenului se tem să-și denunțe șefii.
Deși este o formă ilegală, care implică nenumărate riscuri și sancțiuni atât pentru angajați cât și pentru angajatori, munca la negru e în continuare o practică des întâlnită.
Prestarea muncii fără întocmirea formelor legale, respectiv fără întocmirea – în formă scrisă – a contractului individual de muncă, precum şi neremunerarea pe baza unui stat de plată constituie muncă la negru.
Munca la negru implică sancțiuni atât pentru cei care angajează, încercând astfel să evite taxele și impozitele, dar și pentru cei care lucrează fără acte. Penalizările sunt menționate în articolul 260 din Codul Muncii, precum și în Legea nr. 88/2018 privind aprobarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 53/2017.
Societățile care folosesc lucrători la negru riscă amenzi de 20 000 de lei şi chiar să le fie sistată activitatea, iar pedeapsa aplicabilă angajatorilor poate fi, în anumite cazuri, închisoarea. În schimb, persoanele care lucrează fără forme legale nu riscă închisoare, însă pot fi sancţionate cu amendă de la 500 la 1 000 de lei şi nu vor avea parte de protecţie socială, nu-şi vor putea ocroti în instanţă drepturile rezultate din relaţiile de muncă, iar pensiile de care vor beneficia vor fi extrem de mici.
Mai mult decât atât, angajatorul poate primi sancțiuni și pentru încălcarea prevederilor privind orele suplimentare, munca de noapte sau repausul săptămânal al angajaților săi. În plus, dacă sesizează nereguli, inspectorii pot sista activitatea firmei angajatorului, acesta riscând inclusiv închisoarea dacă încearcă să reia activitatea fără să fi intrat în legalitate.
Munca la negru este un fenomen complex, care se poate manifesta sub mai multe forme, ca de exemplu:
• prestarea unor activități de muncă pentru un angajator (persoană fizică sau juridică) în baza unei înțelegeri verbale, fără încheierea în prealabil a unui contract individual de muncă și realizarea documentației necesare la angajare – este forma de muncă la negru cel mai des întâlnită;
• efectuarea perioadei de probă (de regulă, aceasta durează trei luni) fără încheierea unui contract individual de muncă;
• prestarea unor activități casnice în gospodării individuale fără încheierea unui contract individual de muncă;
• prestarea ilegală a unor activități de muncă zilieră sau sezonieră (practică la care se recurge mai ales în cazul muncitorilor cu ziua, al ucenicilor, al lucrătorilor în construcții și în agricultură);
• prestarea muncii în termene abuzive, depășirea celor opt ore de lucru pe zi (așa-numita muncă peste program, care nu este plătită în plus);
• activitatea care nu este reglementată, evidențiată și fiscalizată, desfășurată în lipsa unui contract individual de muncă, fără stat de plată legal întocmit și plata contribuțiilor la bugetul de stat, fără pontaj pentru evidențierea normei de timp, fără documente privind norma de producție, tipul muncii prestate sau numele celui care urmează să muncească;
• munca parțial evidențiată și fiscalizată, realizată prin evidența dublă (așa-zisa plată în mână, o sumă pe care angajatul o primește în plus față de salariul trecut în documentele oficiale);
• munca înregistrată numai în acte în regim part-time sau în baza unei convenții de câteva ore pe zi, care de fapt se desfășoară în regim full-time (opt ore sau poate chiar mai mult).
Indiferent de forma în care se manifestă, munca la negru poate fi denunțată, iar identitatea celor care sesizează astfel de fapte nu este făcută publică. Instituția care se ocupă cu verificarea modului în care se respectă prevederile legale în domeniul relațiilor de muncă și al securității și sănătății în muncă este Inspectoratul de Muncă.
În situația în care un angajat a epuizat toate formele de comunicare și informare a angajatorului cu privire la anumite nemulțumiri legate de relațiile de muncă sau securitatea și sănătatea în muncă, fără a primi un răspuns satisfăcător din partea acestuia, dacă în continuare consideră că i-au fost încălcate drepturile în ceea ce privește legislația muncii, atunci poate sesiza ITM cu privire la aceste aspecte.
