Astfel, autoritățile și societățile private care dețin bunuri sau valori cu orice titlu au obligația de a asigura paza acestora, potrivit Legii nr. 333/2003. Specificul fiecărei activități, locul de amplasare ș.a.m.d. fac ca asigurarea pazei să se facă în mod diferit de la o entitate la alta. „Paza se organizează și se efectuează potrivit planului de pază întocmit de unitatea ale cărei bunuri sau valori se păzesc, cu avizul de specialitate al poliției. Acest aviz este obligatoriu pentru fiecare caz de modificare a planului de pază. Pentru unitățile la care paza se asigură cu efective de jandarmi, avizul poliției nu este obligatoriu”, se specifică în lege.
Dacă efectuarea analizei de risc la securitatea fizică e obligatorie pentru o firmă, după cum menționam anterior, un plan de pază nu e necesar dacă nu se relevă necesitatea lui prin chiar analiza de risc, mai exact dacă nu e necesar un paznic. H.G. nr. 301/2012 prevede că „în situația în care măsurile de securitate a obiectivului adoptate de conducerea unității ca rezultat al analizei de risc la securitatea fizică prevăd utilizarea numai a mijloacelor mecanofizice și a sistemelor tehnice de alarmare, monitorizare și intervenție, fără a se institui pază cu personal uman, nu se întocmește plan de pază”.
În Legea nr. 333/2003 se prevede și ce conține un astfel de plan: caracteristicile obiectivului păzit în zona respectivă, numărul de posturi și amplasarea lor, necesarul de personal pentru pază, amenajările, instalațiile și mijloacele tehnice de pază și de alarmare, consemnul posturilor, legătura și cooperarea cu alte organe cu atribuții de pază a obiectivelor, bunurilor, valorilor și persoanelor și modul de acțiune în diferite situații. De asemenea, tot în planul de pază se trec și regulile de acces în unitatea firmei așa cum sunt decise de conducătorul unității, precum și documentele specifice serviciului de pază.
Măsurile de securitate trebuie asigurate în toate subunităţile sau punctele de lucru ale unei societăţi. Responsabilitatea asigurării măsurilor de securitate în întreaga reţea revine conducerii unităţii centrale. Prin urmare, persoanele cu atribuţii de conducere în cadrul unităţii centrale trebuie să coordoneze acţiunile necesare pentru aplicarea efectivă a măsurilor de securitate în toate subunităţile sau punctele de lucru. Cât priveşte persoanele juridice care îşi desfăşoară activitatea în aceeaşi incintă, imobil sau perimetru, legea permite realizarea analizei de risc pentru întreaga incintă, imobil sau perimetru şi adoptarea în comun a măsurilor de securitate.
Persoanelor cu atribuţii de conducere, cum este administratorul unei societăţi, le revine răspunderea pentru luarea măsurilor de asigurare a pazei bunurilor şi valorilor deţinute cu orice titlu. Poliţiştii, jandarmii şi persoanele împuternicite de primari pot efectua controale privind respectarea acestei obligaţii, pot constata săvârşirea contravenţiilor şi pot aplica sancţiunile prevăzute de H.G. nr. 301/2012 pentru adoptarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 333/2003.