Realizarile vizuale ale pictorului italian variaza intr-o gama foarte larga, de la picturi de toate dimensiunile si desene in creta si cerneala – unele destinate sa fie transpuse pe hartia tiparita – pana la cicluri de fresce foarte elaborate, design de tapiserii si chiar capodopere de arhitectura. Era un om meticulos si inzestrat cu o minte agera, a carui opera s-a remarcat prin eleganța si seninatate si mai ales prin usurinta cu care a reusit sa transpuna natura in artificii idealizate. Cum ar putea cineva sa picteze harul divin sau insasi notiunea de filozofie? Se pare ca Rafael a reusit sa atinga aceasta performanta cu o mare lejeritate.
Artistul s-a nascut la Urbino in provincia Marche din Italia, in cercul uneia dintre curtile cele mai sofisticate si intelectualiste din Italia. Urmand traditia mestesugului de familie, a fost instruit initial de tatal sau, Giovanni Sanzio, care era pictor de curte pentru influenta familie Montefeltro si conducea un atelier prosper. De la o varsta frageda, Rafael a fost trimis de tatal sau sa-si continue pregatirea sub conducerea lui Pietro Perugino, probabil pe motiv ca tanarul precoce invatase tot ce putea acasa. Perugino era un artist de frunte atat in Florenta, cat si in Perugia natala, iar influenta sa asupra picturilor timpurii ale lui Rafael este incontestabila.
In 1504, la varsta de douazeci si unu de ani, Rafael a sosit la Florenta, unde a descoperit o piata de arta infloritoare. Acolo a putut contempla lucrarile de o mare forta expresiva ale renasterii florentine timpurii si a admirat nemijlocit opera artistilor locali, inclusiv cea a lui Leonardo da Vinci, a carui influenta este evidenta in mai multe dintre picturile florentine ale lui Rafael. Cateva portrete realizate de el amintesc de Mona Lisa a lui Da Vinci.
In Florenta, Rafael a executat la comanda picturi mai mici, private, cum ar fi celebra „Madona pe Pajiste” (1505). Comenzile locale de tablouri de altar la scara mare – proiecte mai dezirabile atat pentru ca erau mai bine platite, cat si pentru ca aveau parte de o mai mare expunere la public – l-au ocolit pe Rafael in acesti ani. Cu toate acestea, a continuat sa se ocupe de proiecte mai prestigioase pentru patroni din afara Florentei, printre care unii din Siena, Urbino sau Perugia.
Tabloul de altar al lui Rafael din 1507, executat pentru vaduva perugiana Atalanta Baglioni, este printre cele mai revolutionare lucrari din cariera sa timpurie. Panoul central care infatiseaza inmormantarea lui Hristos este caracterizat de un dinamism plin de forta: corpurile personajelor se misca si se incordeaza cu o tensiune creata de linii diagonale aflate intr-o puternica opozitie. Rafael a respins starea de contemplare linistita care caracterizeaza de obicei imagistica tablourilor de altar, preferand fervoarea energica. Aceasta indepartare indrazneata de la traditia tablourilor de altar anticipeaza opera inovatoare a artistului care a avea sa ajunga in curand la Roma.
Fara a finaliza vreodata un proiect la scara larga in Florenta, Rafael a plecat la Roma in 1508 unde a fost atras de puternicul Papa Razboinic, Iulius al II-lea, care se afla in plin proces de revitalizare a Cetatii Eterne. Iulius era un patron al artei inzestrat cu o minte inteligenta si creativa. El a recunoscut potentialul artei si arhitecturii de a da o forma materiala viziunii sale pentru Roma ca nou centru al imperiului crestin – unul care sa rivalizeze cu antichitatea.
Initial, Rafael a fost unul dintre numerosii artisti angajati de Iulius pentru a-si decora ansamblul de apartamente din palatul Vaticanului, un spatiu semi-public in care interesele papei urmau sa se concretizeze in arta. Prima camera pe care tanarul artist a pictat-o, Stanza della Segnatura (in limba italiana stanza inseamna „camera”), s-a armonizat atat de bine cu viziunea lui Iulius, incat intregul ansamblu i-a fost incredintat. Cele doua fresce cunoscute sub numele de Scoala din Atena si Disputa Teologica (1509–1510), pictate pe cei doi mari pereti opusi ai Camerei (Stanza) reprezinta Filosofia si respectiv Teologia. Rafael a reusit sa insufle scenele non-narative cu o forta dramatica. Personajele sale se angajeaza intr-un dialog activ si interactioneaza emotional; niciun artist inainte de el nu a prezentat concepte imateriale cu o asemenea ingeniozitate.
Succesul lui Rafael in decorarea apartamentelor papale a dus la cariera sa romana prospera, alimentata de tot ce a putut contempla acolo. Pictorul a studiat cu o atentie egala atat arta si arhitectura antichitatii, cat si opera romana a contemporanilor sai, printre care Michelangelo, care lucra la tavanul Capelei Sixtine in timp ce Rafael picta frescele din ansamblul rezidential al papei. De-a lungul carierei sale, artistul a lucrat pentru negustori si bancheri, pentru papi si oameni de stat puternici.
Enorma sa opera a inclus spectaculosul ciclu de fresce mitologice pentru vila romana de vacanta a lui Agostino Chigi (Vila Farnesina) precum si o serie elaborata de designuri de tapiserie despre viata Sfantului Petru pentru Capela Sixtina. Dar el proiectat si numeroase cladiri, cum ar fi somptuoasa Villa Madama (1518), chiar la nord de Vatican, iar in 1516 chiar a fost numit arhitectul principal al noii Bazilice Sf. Petru. In parteneriat cu gravorul bolognez Marcantonio Raimondi, Rafael a realizat unele desene care urmau sa fie distribuite sub forma de imprimate care urmau sa ajunga la cel mai larg public posibil. Religioasa sau laica, privata sau publica, opera lui Rafael a reflectat impecabil sinteza pe care a reusit s-o creeze intre naturalismul vizual si idealismul clasic.
Rafael lucra bine impreuna cu altii. A condus un atelier mare si complex format din colaboratori priceputi care i-au permis sa realizeze concomitent numeroase proiecte. Un manager abil si un profesor iscusit, Rafael oferea desene preliminare foarte detaliate pentru proiecte care puteau fi apoi realizate prin atelierul sau de creatie vast si eficient, totul desfasurandu-se sub ochiul sau foarte atent la detalii. Rafael stia sa delege responsabilitati membrilor echipei sale, valorificand punctele forte ale celor care lucrau pentru el.
La 6 aprilie 1520 — Vinerea Mare din acel an — in aceeasi zi in care se nascuse, Rafael a parasit aceasta lume din cauza unei boli subite. Socul mortii sale a trimis reverberatii in toata Roma. Corpul sau neinsufletit a fost depus in spatiul in care lucra, fiind strajuit de opera sa finala, Schimbarea la Fata, inainte de a fi ingropat intr-un loc atat de important cum era Panteonul. Atelierul sau si multe proiecte care se aflau in curs de desfasurare au trecut in mainile capabile ale asistentilor sai, Gianfrancesco Penni si Giulio Romano, care i-au dus mai departe mostenirea culturala si au promovat in continuare cultul rafaelismului. Moartea sa a fost interpretata universal ca marcand sfarsitul unei ere.
