Xerox anunță progrese ecologice și de responsabilitate socială

Xerox Holdings Corporation a publicat recent raportul pentru 2022 privind responsabilitatea socială corporativă globală (CSR), în care prezintă progresele și obiectivele companiei privind impactul asupra societății și asupra mediului.

Xerox își propune să atingă neutralitatea emisiilor de dioxid de carbon până în 2040 – în acest scop compania a implementat cursuri de conștientizare a schimbărilor climatice pentru toți angajații săi din întreaga lume și și-a redus consumul energetic cu 12,8% în 2021, față de 2020. În plus, Xerox a lansat inițiativa „Xerox Volunteer Days” în cadrul căreia peste 500 de angajați au făcut peste 7 000 de ore de voluntariat în comunitățile lor locale. Mai mult, compania a folosit software-ul de asistență de la distanță CareAR pentru a-și diferenția experiența de service și pentru a-și reduce emisiile cu peste 269.000 de tone metrice de CO2 prin scăderea numărului de vizite fizice la sediul clienților cu 21.000 într-un singur an. Totodată Xerox a primit o subvenție din partea Departamentului Energiei din SUA pentru a avansa eforturile companiei în domeniul Cleantech, al tehnologiilor prietenoase cu mediul, mai precis în ceea ce privește reducerea impactului negativ al omenirii asupra mediului.

Raportul consemnează și progresele Xerox în domeniul creșterii diversității și incluziunii forței de muncă și în ceea ce privește integrarea indicatorilor de mediu și sociali în criteriile de compensare pentru rolurile superioare de conducere. Colaborarea dintre Xerox și Agenția de Protecție a Mediului din SUA privind elaborarea și implementarea criteriilor ENERGY STAR pentru produsele recondiționate a condus la lansarea a trei noi modele de acest fel, care sunt certificate la noile standarde.

Redactia Afaceri Poligrafice

Adaugati un comentariu

Lasă un răspuns

Vizualizari:

Companii promovate

Articole Asemanatoare

Anunturi recente

Search this website Type then hit enter to search

Caută în tot websiteul

Mai multe...

Generic selectors
Potrivire exactă
Caută doar în titlu
Caută doar în conținut
Post Type Selectors
ANUNȚURI
COMPANII
EVENIMENTE
Filtrează după categorii
ALTE MODALITATI DE IMPRIMARE & INSCRIPTIONARE
CREATIE & EDITARE & WEB DESIGN
DIVERSE
FINISARE
INTELIGENTA ARTIFICIALA
MARKETING
OPORTUNITATI IN DOMENIU
PACKAGING
POVESTI DE SUCCES
PRODUCTIE PUBLICITARA & SEMNALISTICA & PROMOTIONALE
TIPAR DIGITAL
TIPAR OFFSET
Inchide