Canon ImageRunner Advance DX a fost desemnată multifuncţionala anului 2020 de către Buyers Lab Inc.

O imprimantă multifuncțională de birou tradițională are dimensiuni mari și îndeplinește trei funcții: imprimarea, scanarea și copierea documentelor. Însă tehnologia acestor tipuri de dispozitive a evoluat foarte mult transformându-le în instrumente cu rol de hub și server pentru toate tipurile de companii, indiferent de amplitudinea lor.

Imprimanta de birou a viitorului va facilita procesele de lucru, reducerea costurilor și productivitatea. Pornind de la premisele cererii pieței pentru soluții de management al fluxului de lucru și al informației, de digitalizare și conectare la cloud, Canon a proiectat imprimanta multifuncțională ImageRunner Advance DX. Aceasta a fost desemnată câștigătoare de către organizația independentă Buyers Lab Inc. (BLI) – lider mondial al serviciilor de testare şi evaluare în domeniul procesării digitale a imaginilor – la categoria „Gama de multifuncţionale ale anului 2020”. ImageRunner Advance DX reprezintă soluția pentru nenumăratele firme care nu mai folosesc doar hârtia ca suport de comunicare, în condițiile în care angajații sunt obligați să fie mobili și să se adapteze la lucrul colaborativ și la soluțiile cloud. Nevoile organizațiilor prezentului se referă la identificarea de noi metode sigure, securizate și eficiente de a structura informația folosită de angajații de la sediu dar și de către cei care lucrează în sistem remote. Printre multiplele beneficii, gama Canon ImageRunner Advance DX oferă securizarea informațiilor prin opțiunea de selectare a persoanelor care au acces la anumite fișiere, iar datorită parteneriatului dintre Canon și compania americană de software McAfee, noile ImageRunner rulează încontinuu verificări ca parte a programului de protecție împotriva accesărilor care ar putea compromite informațiile stocate. Funcția de conectare la cloud permite editarea documentelor de către oricine, indiferent de locație, 24/7, fără necesitatea achiziționării de servere suplimentare. ImageRunner Advance DX asigură eficiență și viteză de procesare datorită automatizării fluxurilor de lucru pentru funcțiile de scanare, arhivare și căutare a documentelor. În plus, sistemul elimină automat paginile goale pentru a economisi timp și hârtie. Economia de hârtie este facilitată și prin funcția de corectare digitală automată a alinierii paginilor.

Potrivit unui raport al firmei de consultanță McKinsey, potențialul României este mare în ceea ce privește accelerarea digitalizării datorită internetului de mare viteză, forței de muncă educate și tehnologiei relativ noi. Raportul arată că această accelerare a digitalizării ar putea crește procentul de 6,9% din PIB atribuit economiei digitale la 25% până în anul 2025. Aceste date s-ar putea traduce într-o sumă de 40 de miliarde de euro în țara noastră pe acest sector. Petronius Secăreanu, General Manager Canon România şi Bulgaria, analizează aceste informații, potrivit publicației Ziarul Financiar: „Dacă ne referim la automatizare şi eficientizare – potenţialul pe care îl are România este imens. Estimările arată că 50% din volumul de muncă din România poate fi automatizat. Un exemplu simplu, valabil în orice domeniu, este procesarea facturilor emise sau primite – o activitate care acum se face manual, cu potenţiale erori, pierderi de documente, lipsă de conformitate fiscală etc. Această activitate poate fi automatizată prin captarea informaţiilor, procesarea pe fluxuri automate de lucru şi prin aprobare şi arhivare pentru o căutare ulterioară simplă. Experienţa Canon în acest domeniu prin implementarea de soluţii de information management arată că se pot obţine şi economii, că se poate creşte de câteva ori capacitatea de procesare, fără să mai vorbim de îmbunătăţirea relaţiei cu clienţii şi furnizorii. Aşadar, vedem câte beneficii avem în urma automatizării unui singur proces”. Toate aceste transformări tehnologice au potențialul de a remodela conceptul de muncă la birou datorită facilitării programului de lucru flexibil sau remote și a distribuirii de informații.

ImageRunner Advance DX este doar una dintre soluțiile care promit să ajute forța de muncă a viitorului să devină mai conectată și mai autonomă, prin mijloace securizate care permit munca de la distanță fără compromiterea timpului de reacție sau a securității informațiilor.

Redactia Afaceri Poligrafice

Adaugati un comentariu

Lasă un răspuns

Vizualizari:

Companii promovate

Articole Asemanatoare

Anunturi recente

Search this website Type then hit enter to search

Caută în tot websiteul

Mai multe...

Generic selectors
Potrivire exactă
Caută doar în titlu
Caută doar în conținut
Post Type Selectors
ANUNȚURI
COMPANII
EVENIMENTE
Filtrează după categorii
ALTE MODALITATI DE IMPRIMARE & INSCRIPTIONARE
CREATIE & EDITARE & WEB DESIGN
DIVERSE
FINISARE
INTELIGENTA ARTIFICIALA
MARKETING
OPORTUNITATI IN DOMENIU
PACKAGING
POVESTI DE SUCCES
PRODUCTIE PUBLICITARA & SEMNALISTICA & PROMOTIONALE
TIPAR DIGITAL
TIPAR OFFSET
Inchide