Disponibilă acum la nivel global, noua variantă a EFI Reggiani BOLT prezintă actualizări hardware și software care îmbunătățesc performanța generală a echipamentului și calitatea imprimării. Actualizările permit totodată și înlocuirea mai rapidă a capetelor de imprimare, precum și creșterea semnificativă a vitezei de procesare cu până la 200% pentru fișierele mari și complexe.
Profilarea imprimantei se realizează cu ajutorul celei mai recente versiuni a interfeței digitale EFI Fiery® BT-1000, rezultatul fiind culori mai intense și gradații de tonuri foarte fine, care egalează profilurile de culoare utilizate în mod obișnuit la imprimarea digitală a materialelor textile. BOLT aduce astfel în prim-plan tehnologia inkjet ca alternativă mult mai ecologică pentru vopsirea tradițională a textilelor, a doua cea mai poluantă industrie din lume.
„Datorită actualizărilor aduse echipamentului BOLT și capacității sale de a imprima la o calitate extrem de înaltă pe o varietate de țesături, la viteze record de până la 90 de metri pe minut, diferențele economice dintre vopsirea țesăturilor și imprimarea digitală a acestora sunt mai mici decât oricând”, a declarat Adele Genoni, vicepreședinte senior și CEO al companiei EFI Reggiani.
Acest echipament care imprimă dintr-o singură trecere pe suporturi textile de maxim 1,8 metri lățime a primit în 2020 premiul Printing United Alliance InterTech™ pentru inovații în tehnologii de printare.