FESPA și European Sign Expo 2021 reconectează industria poligrafică internațională

Specialiștii sectoarelor de tipar digital în format mare, serigrafie, imprimare digitală pe materiale textile și semnalistică, împreună cu cei mai importanți reprezentanți ai industriei de comunicare vizuală își dau întâlnire în perioada 12-15 octombrie 2021 la FESPA Global Print Expo și European Sign Expo. Evenimentele se vor desfășura simultan în format fizic în incinta centrului expozițional RAI din Amsterdam, Olanda.

FESPA 2021 își va deschide porțile celor peste 300 de expozanți care vor ocupa șase hale, inspirându-i pe vizitatori cu idei, aplicații și materiale inovatoare. Designul de interior și colantarea auto vor fi reprezentate și anul acesta în popularele zone specializate Printeriors și World Wrap Masters. Printre produsele și materialele prezentate în cadrul Printeriors, care vor ilustra toate tipurile de procese de imprimare, dar și cerneluri și aplicații de ultimă generație, amintim: produse textile, artă plastică, podele, laminate, piele și noi alternative ecologice, sticlă, mobilier, covoare, tapete, tapițerie etc. Printre expozanții FESPA se vor număra și producători de elemente pentru semnalistică și materiale grafice, producători de tricouri imprimate, designeri de interior și specialiști pe segmentul de broderie. Va fi deci reprezentată o gamă variată de sectoare printre care și tiparul offset, digital, serigrafia, dar și segmentul de personalizare a materialelor promoționale. Printre expozanții de marcă ce își vor prezenta ultimele inovații amintim companiile Mimaki (sponsor Gold al FESPA 2021), Agfa, Canon, Durst, Fujifilm, Roland DG (tehnologii tipar), 3A, Hexis (substraturi imprimare), Caldera, ONYX Graphics (software), Easy Inks sau Sun Chemical (consumabile).

European Sign Expo 2021, cea mai mare expoziție europeană dedicată semnalisticii și comunicării vizuale, va permite vizitatorilor să exploreze oportunități dincolo de domeniul printului sub deviza „Bringing colour back”. Evenimentul se va desfășura în Hala 2 a centrului expozițional RAI și va oferi șansa expozanților de a-și prezenta cele mai noi inovații tehnologice în materie de semnalistică, inclusiv pe segmentele profilelor din aluminiu, literelor volumetrice, afișajelor iluminate, sistemelor LED, al celor de tăiere cu laser și routerelor CNC, sistemelor de tip display, light box sau pe bază de neon etc.

Expozițiile marchează redeschiderea oficială a industriilor poligrafică și de comunicare vizuală prin organizarea primului mare eveniment internațional de profil după 2019.

www.fespa.com/en 

Redactia Afaceri Poligrafice

Adaugati un comentariu

Lasă un răspuns

Vizualizari:

Companii promovate

Articole Asemanatoare

Anunturi recente

Search this website Type then hit enter to search

Caută în tot websiteul

Mai multe...

Generic selectors
Potrivire exactă
Caută doar în titlu
Caută doar în conținut
Post Type Selectors
ANUNȚURI
COMPANII
EVENIMENTE
Filtrează după categorii
ALTE MODALITATI DE IMPRIMARE & INSCRIPTIONARE
CREATIE & EDITARE & WEB DESIGN
DIVERSE
FINISARE
INTELIGENTA ARTIFICIALA
MARKETING
OPORTUNITATI IN DOMENIU
PACKAGING
POVESTI DE SUCCES
PRODUCTIE PUBLICITARA & SEMNALISTICA & PROMOTIONALE
TIPAR DIGITAL
TIPAR OFFSET
Inchide