Mirage Group – un partener de încredere pentru furnizorii de servicii de imprimare

Înființată în 2004 în orașul Ruse din Bulgaria, cu depozite și filiale în Macedonia, Serbia, Malta și Africa, Mirage Group oferă clienților soluții complete pentru tipar digital și finisare de la producători cu renume la nivel internațional, dar și servicii tehnice la standarde înalte, realizate de tehnicieni autorizați.

Prima participare cu stand la o expoziție de profil din România – Textile Technology Show, Romexpo – le-a oferit reprezentanților companiei prilejul de a-i cunoște personal pe o parte dintre clienții români cu care colaborează de mulți ani.

Reporter AFP: De cât timp sunteți prezenți pe piață și ce le oferiți clienților din industria poligrafică?

Tanya Koleva, Marketing Manager, Mirage Group Ltd.: Compania este prezentă de 14 ani pe piață. Începând cu anul 2006 ne-am axat pe comercializarea mașinilor de tipar digital, iar astăzi numărul de instalări este de peste 400 de unități. Mirage Group Ltd. este reprezentant oficial și partener de service certificat al producătorilor de mașini de imprimare digitală și finisare de top. Principalii furnizori sunt: d.gen cu imprimante textile, imprimante digitale OKI, mașini pentru sudarea textilelor de la Forsstrom, cuttere Zünd, Summa și Morgana, echipamente pentru laminare de la Seal, Neschen și Rimslow, mașini de finisare a produselor textile de la Matic, etc. Exclusiv în țările unde avem reprezentanțe distribuim și imprimante pentru formate de mari dimensiuni și mașini Latex pentru producție în volume mici de la HP, respectiv echipamente pentru formate mari din seria Oce Flatbed și mașini din seria IFP cu cerneluri pe bază de apă de la Canon.

Sediul central al companiei este situat în orașul Ruse din Bulgaria. De asemenea, avem depozite locate în Plovdiv, Varna, cel mai mare ca întindere fiind în Sofia.

În 2008, Grupul Mirage a deschis o filială în Macedonia – Mirage Group MK – cu sediul în Skopje. În 2010 a fost înființată Mirage SRB, cu trei puncte de lucru și depozite în Belgrad, Nis și Novi Sad din Serbia. În iunie 2012 s-a deschis sediul din Malta, iar în 2017 cel din Kenya, Africa.

În afară de echipamente pentru imprimare și finisare, avem în portofoliu și consumabile precum materiale textile și hârtie în rolă, plăci rigide din PMMA sau din spumă de PVC, cerneluri pe bază de apă, solvent, eco-solvent, UV și latex. Putem spune că le oferim clienților soluții end-to-end, inclusiv asistență în ceea ce privește contractarea de credite bancare sau accesarea fondurilor europene.

Emel Alieva, International Trade Dept. Manager, Mirage Group Ltd.: O parte importantă a activității noastre este reprezentată și de serviciile de recondiționare a echipamentelor, care se realizează la sediul nostru din Ruse. Achiziționăm mașini de imprimare mai vechi sau second-hand de la diferiți clienți, le schimbăm toate piesele componente care nu mai funcționează și le vopsim din nou, apoi le comercializăm cu o garanție de 6 luni. Aceste echipamente recondiționate pot fi alegerea cea mai potrivită pentru clienții cu bugete limitate, cărora le oferim instalare gratuită precum și training. Acest lucru este valabil și în cazul echipamentelor noi. Tehnicienii noștri sunt instruiți chiar de producătorii de echipamente și se deplasează oriunde este nevoie de service.

Emel Alieva, International Trade Dept. Manager și Tanya Koleva, Marketing Manager
Emel Alieva, International Trade Dept. Manager și Tanya Koleva, Marketing Manager

 

AFP: Aveți clienți și din România?

E.A.: Da, colaborăm de câțiva ani cu mulți clienți de aici, în special din sectoarele tiparului digital și al imprimării pe suport textil. În ceea ce privește industria textilă, ne concentrăm pentru moment pe piețele din Bulgaria și România. Avem propriul departament de logistică prin intermediul căruia facem livrări către România de două ori pe săptămână.

AFP: Câți angajați are grupul?

T.K.: În total suntem 65.

AFP: Ce ne puteți spune despre echipamentul prezentat la stand?

E.A.: Este o mașină roll-to-roll demo recondiționată care imprimă direct pe suport textil, având calandrul integrat. Producătorul este ATP Color din Italia. Lățimea maximă a materialului e de 3,2 m, deci este destinat aplicațiilor de dimensiuni mari. În producție poate ajunge la viteza de 106 m2/oră. Este echipat cu 12 capete de imprimare de la Ricoh și vine însoțit de o garanție pe 1 an.

AFP: Este prima participare la o expoziție de profil din România?

T.K.: Da, anul acesta este pentru prima dată când participăm ca expozant în România. Intenționăm ca anul viitor să participăm cu stand și la expoziția dedicată industriei de semnalistică, ce va fi organizată tot aici anul viitor (n.r.: PRINT&SIGN, 9-12 octombrie 2019).

AFP: Ce impresii v-a lăsat participarea la Textile Technology Show?

T.K.: Ne-a oferit ocazia de a-i cunoaște pe clienții deja existenți din România, dar și clienți prospecți care au fost interesați de mașina expusă în cadrul standului.

AFP: Ce le transmiteți cititorilor noștri?

T.K.: Suntem un furnizor de încredere și le oferim clienților soluții complete pentru tipar digital și finisare de la producători de top. Ne-am propus și am realizat relații de lungă durată cu fiecare dintre partenerii noștri de afaceri.

E.A.: Serviciile tehnice sunt oferite la cele mai înalte standarde, fiind realizate de tehnicieni autorizați și instruiți de producătorii echipamentelor pe care clienții le achiziționează de la noi.

AFP: Vă mulțumim pentru interviu.

Redactia Afaceri Poligrafice

Adaugati un comentariu

Lasă un răspuns

Vizualizari:

Companii promovate

Articole Asemanatoare

Anunturi recente

Search this website Type then hit enter to search

Caută în tot websiteul

Mai multe...

Generic selectors
Potrivire exactă
Caută doar în titlu
Caută doar în conținut
Post Type Selectors
ANUNȚURI
COMPANII
EVENIMENTE
Filtrează după categorii
ALTE MODALITATI DE IMPRIMARE & INSCRIPTIONARE
CREATIE & EDITARE & WEB DESIGN
DIVERSE
FINISARE
INTELIGENTA ARTIFICIALA
MARKETING
OPORTUNITATI IN DOMENIU
PACKAGING
POVESTI DE SUCCES
PRODUCTIE PUBLICITARA & SEMNALISTICA & PROMOTIONALE
TIPAR DIGITAL
TIPAR OFFSET
Inchide